Compania Explan a castigat contractul pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate si fezabilitate privind realizarea de noi noduri rutiere pe autostrazi, dupa finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, cu pretul de 5,51 milioane de lei, fara TVA, a anuntat Compania de Drumuri.
"Joi, 24.02.2022, dupa finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, CNAIR a desemnat castigatorul pentru contractul de 'Elaborare Studiu de Prefezabilitate si Studiu de Fezabilitate privind realizarea de noi noduri rutiere pe autostrazi'. Ofertantul desemnat castigator este SC Explan SRL, cu pretul de 5.509.250 lei fara TVA'', informeaza Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Durata contractului este de 17 luni de la data de incepere a proiectului.
CNAIR a identificat urmatoarele noduri rutiere ce pot fi realizate pe reteaua de autostrazi din Romania: Pantelimon (A0 - km 48) - sectorul A0 Nord; Ungureni (A1 - km 53) - sectorul Bucuresti - Pitesti; Ovidiu (A2 - km 146) sectorul Fetesti - Cernavoda; Dunarea (A2 - km 157) sectorul Fetesti - Cernavoda; Pestera (A2 - km 181) sectorul Cernavoda - Constanta si Ciurila (A3 - km 33+000 pe sectiunea 2B Campia Turzii- Gilau).
De asemenea, alte noduri rutiere identificate care pot fi realizate sunt: Romanasi (A3 - km 26) sectorul Poarta Salajului - Nusfalau; Ludus (A3 zona km 18+000 a sectiunii 2A Ogra - Campia Turzii); Sandulesti (A3 zona km 17+000 a sectiunii 2B Campia Turzii - Gilau); Crasna (A3 zona km 52+000 a sectiunii 3B Mihailesti - Suplacu de Barcau); Nod de descarcare pe Autostrada A7 in zona localitatii Dumbrava, dupa conexiunea autostrazii A7 cu A3 si Nod de incarcare/descarcare Adjud (Autostrada A7).
Prin realizarea acestui proiect se urmareste asigurarea capacitatii de circulatie necesara si conditii corespunzatoare de circulatie cu efecte negative minime la nivelul mediului si ale ocuparii de terenuri.
In acelasi timp, se vor imbunatati conditiile de circulatie la nivel de retea rutiera nationala de transport inclusiv sub aspect de siguranta rutiera. Astfel, se vor reduce emisiile poluante si costurile de operare, raspunzand astfel cerintelor de dezvoltarea economica concretizata prin adaptarea retelei rutiere nationale la cererea reala de transport.
Reprezentantii CNAIR precizeaza ca semnarea contractului de achizitie publica va fi posibila dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii si respectiv dupa solutionarea contestatiilor/plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire.