RO EN
Košík je prázdný

CNAIR: Licitatie de 1 miliard de euro pentru constructie autostrada Ploiesti - Buzau

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitatie lucrarile de executie a autostrazii Ploiesti - Buzau, cu cele trei loturi: Dumbrava-Mizil, Mizil-Pietroasele si Pietroasele - municipiul Buzau.
Potrivit anuntului CNAIR publicat pe SICAP, valoarea contractului pentru executia autostrazii, cu lotul 1 Dumbrava - Mizil (km 0+000 - km 21+000), lotul 2 Mizil - Pietroasele (km 21+000 - km 49+350) si lotul 3 Pietroasele - municipiul Buzau (km 49+350 - km 63+250), este estimata intre 4,290 miliarde de lei si 5,062 miliarde de lei, fara TVA.
Costul lucrarilor pentru lotul 1 este estimat intre 1,655 miliarde de lei si 1,952 miliarde de lei, fara TVA, pentru lotul 2 la 1,475 miliarde de lei si 1,741 miliarde de lei, fara TVA, iar pentru lotul 3 valoarea este cuprinsa intre 1,160 miliarde de lei si 1,369 miliarde de lei, fara TVA. Tipul procedurii este licitatia deschisa, iar achizitia nu implica incheierea unui acord-cadru. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 4 august 2021, ora 15:00, data la care acestea vor fi deschise.
"Prezenta procedura de achizitie publica este initiata sub incidenta urmatoarei conditii: incheierea contractului de achizitie publica este conditionata de obtinerea/aprobarea finantarii lucrarilor din fonduri de la bugetul de stat si/sau fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibila doar in situatia in care se respecta dispozitiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislatiei privind finantele publice. In cazul in care, indiferent de motive, obtinerea/aprobarea finantarii lucrarilor din fonduri de la bugetul de stat si/sau fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza si/sau cererea/contractul de finantare nu va acoperi valoarea ofertei desemnate castigatoare, autoritatea contractanta va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza a II-a din Legea 98/2016, fiind imposibila incheierea contractului de achizitie publica", se spune in anunt.
CNAIR estimeaza ca va obtine finantarea necesara semnarii contractului in trimestrul IV al anului 2021.
Duratele contractelor pentru fiecare lot in parte este de 80 luni si cuprinde: 20 luni perioada de executie a lucrarilor si 60 de luni perioada de garantie a lucrarilor.
"Durata contractelor de lucrari poate varia in functie de perioada de garantie a lucrarilor ofertata de operatorii economici desemnati castigatori", precizeaza Compania de Drumuri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter