RO EN
Košík je prázdný

CFR SA a absorbit fonduri europene de numai 6 miliarde lei in ultimii 13 ani

In perioada 2007-2020, Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA a absorbit fonduri europene de 5,78 miliarde lei, aproape o treime din valoarea totala a finantarilor nerambursabile disponibile prin programele de finantare derulate in aceasta perioada (POS-T 2007-2013, POIM 2014-2020 si CEF 2014-2020), arata un raport de sinteza realizat de Corpul de Control al Primului-ministru, in urma unui control la CFR SA.
"La nivelul CFR SA, la data de 11 noiembrie 2019, valoarea totala a proiectelor finantate din fonduri europene aferente POST 2007-2013, POIM 2014-2020 si CEF 2014-2020 era de 29,15 miliarde lei, finantarea nerambursabila era de 17,56 miliarde lei, iar valoarea rambursata (absorbita) de 5,78 miliarde lei, rezultand astfel un procent total de absorbtie de 32,92%, cu un procent total de corectie financiara de 17,07% aplicat la valoarea solicitata la rambursare", se arata in documentul citat.
Astfel, conform sintezei, prin POS-T 2007-2013, CFR SA a obtinut un procent de absorbtie de 94,47%, respectiv fonduri totale de 3,26 miliarde lei, din totalul fondurilor nerambursabile disponibile de 3,42 miliarde lei. Prin POIM 2014-2020, compania de cai ferate a inregistrat un procent de absorbtie de 27,63%, atragand 2,51 miliarde lei din totalul disponibil de peste 9 miliarde lei, iat prin Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) 2014-2020, CFR SA are un procent de absorbtie de numai 0,04%, dupa ce a atras 2,22 miliarde lei din totalul de
"Avand in vedere faptul ca, in cadrul POIM au fost preluate spre finantare o parte din proiectele nefinalizate in POST, a scazut gradul de absorbtie de noi proiecte finantate exclusiv din POIM. Ca urmare a erorilor aparute in procesul de implementare a proiectelor, s-au aplicat corectii financiare si unele cheltuieli au fost declarate neeligibile, fiind necesara suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat in vederea finantarii acestora", se arata in raportul Corpului de Control.
 
Toate proiectele de executie contractate prin CEF inregistreaza intarzieri
Potrivit aceluiasi document, in perioada 2014-2017, CFR SA a incheiat contracte de finantare prin CEF pentru 10 proiecte, din care patru sunt tip suport pentru implementarea mecanismului CEF. In cazul celorlalte 6 proiecte, care vizau reabilitari ale liniilor de cale ferata sau realizarea/ revizuirea de studii de fezabilitate, s-a constatat ca nu au fost respectate termenele asumate fiind inregistrate intarzieri in declansarea si derularea procedurilor de achizitie, in realizarea exproprierilor si in incheierea contractelor de supervizare si executie a lucrarilor.
Astfel, in cazul proiectului de realizare a studiului de fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferata Predeal - Brasov anuntul de participare a fost publicat cu o intarziere de circa 10 luni. Avand in vedere faptul ca pana la data de 1 octombrie 2019 nu a fost incheiat contractul de servicii pentru realizarea SF, iar termenul asumat in cadrul contractului de finantare este de 15 mai 2018, se constata faptul ca implementarea proiectului inregistreaza o intarziere de 16,5 luni. "Tinand cont ca, potrivit anuntului de participare, durata contractului de realizare a SF pentru Predeal - Brasov este de 23 de luni, iar data finalizarii proiectului conform contractului de finantare este 30 aprilie 2020, se constata faptul ca nu este posibila implementarea acestui proiect in termenul asumat", concluzioneaza raportul Corpului de Control.
Constatari similare sunt inregistrate si in ceea ce priveste elaborarea SF pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanta, care trebuia finalizat pana la finele lunii decembrie 2019, insa contractul de elaborare a studiului a fost atribuit cu numai trei luni inainte de aceasta data.
Intarzieri semnificative se constata si in implementarea proiectelor de reabilitare si modernizare a tronsoanelor de cale ferata Brasov - Apata si Sighisoara - Cata, care abia au inceput si au o durata de executie de 48 de luni desi trebuiau finalizate in decembrie 2020, Apata - Cata al carui constructor a fost desemnat in octombrie 2019, are o durata de 48 de luni si trebuia finalizat in decembrie 2020, Brasov - Sighisoara, caz in care, desi proiectul a fost demarat in 2005 (SF) inca nu au fost incheiate procedurile de expropriere.
Intarzieri foarte mari mai sunt constatate si in cazul proiectului de modernizare a liniei de cale ferata Bucuresti Nord - aeroportul Henri Coanda, desi proiectul trebuia finalizat in aceasta perioada, fiind printre obiectivele asumate pentru organizarea Euro 2020 la Bucuresti, dar si in cazul proiectului de modernizare a Garii de Nord din Capitala.
Pentru a consulta raportul de sinteza al Corpului de Control al Primului-Ministru in urma actiunii de control efectuata la CFR SA, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter