RO EN
Košík je prázdný

CFR: Licitatie de 3,9 miliarde lei pentru modernizarea caii ferate Timisoara-Arad

Compania Nationala de Cai Ferate “CFR” SA a lansat licitatia pentru achizitia serviciilor de proiectare si executie a lucrarilor de modernizare pe sectiunile Timisoara Est - Ronat Triaj Gr. D (lotul 3) si Ronat Triaj Gr. D - Arad (lotul 4), aferente obiectivului "Modernizarea liniei CF Caransebes - Timisoara - Aradˮ.
Valoarea financiara totala estimata a contractelor este de 3,91 miliarde lei (fara TVA), din care 1,44 miliarde lei pentru lotul 3, respectiv 2,47 miliarde lei pentru lotul 4. Finantarile sunt asigurate din fonduri externe nerambursabile, prin Programului Operational Infrastructura Mare (POIM).
Lotul 3 Timisoara Est - Ronat Triaj Gr. D are o lungime de 13,86 km, de la km 568+399 al liniei CF Bucuresti - Jimbolia (indicativ 100), pana la statia Timisoara Nord, dupa care se continua pe linia CF Timisoara - Arad (indicativ 218), de la km 0+000, la km 008+183 (semnalul de iesire din Ronat Triaj Gr. D).
Se vor executa lucrari de constructie, reconstructie sau reparatii/ reabilitare la 3 poduri si 3 podete, 9 pasaje denivelate, o trecere la nivel si se vor executa doua podete de descarcare, vor fi modernizate instalatiile de energoalimentare, liniile de contact/ telecomunicatii, semnalizarile si toate instalatiile, precum si toate cladirile din statiile si haltele de miscare de pe tronson (Timisoara Est, Timisoara Nord, Ronat Triaj Gr. D (post de miscare), Timisoara Centru, Ronat Triaj Cab.1, Ronat Triaj h, Ronat Triaj Gr. D halta). Valoarea lucrarilor a fost estimata la 1,44 miliarde lei (fara TVA).
Lotul 4 Ronat Triaj Gr. D - Arad are o lungime de 55 km, de la km 008+183 (semnalul de iesire din Ronat Triaj Gr. D), la km 56+350 (semnalul de intrare in statia Arad). Pe langa acest tronson, tot in cadrul lotului 4, proiectul cuprinde si modernizarea/ reconfigurarea liniei CF Aradu Nou - Glogovat (indicativ 220), pe o distanta de circa 7 kilometri.
Calea ferata existenta intre statiile Aradu Nou si Arad se va mentine simpla, insa se va moderniza. Pe intervalul dintre statiile Aradu Nou si Glogovat, traseul existent al caii ferate (linia Aradu Nou - Glogovat) se va modifica, pentru a se putea realiza un racord feroviar care va asigura ocolirea municipiului Arad de catre trenurile de marfa ce vor circula intre Timisoara si Arad. Noul tronson feroviar proiectat intre Aradu Nou si Glogovat va traversa raul Mures pe un pod construit in amonte fata de cel existent. De asemenea, se vor executa lucrari de reconstructie sau reparatii/ modernizare la un numar de 6 poduri, 30 podete,7 treceri la nivel, 15 pasaje denivelate si se vor executa 9 podete de descarcare, vor fi modernizate toate instalatiile de pe traseu, dar si cladirile din statiile si haltele de miscare de pe tronson (Sanandrei, Baile Calacea, Ortisoara, Vinga, Sag, P.M. Valea Viilor, Aradu Nou, Glogovat si Micalaca). Valoarea estimata fara TVA a lucrarilor este de 2,47 miliarde lei.
Durata de implementare este de 102 luni, din care 6 luni pentru proiectare si 36 de luni pentru executia lucrarilor, iar perioada de garantie a obiectivului este de 60 de luni. Termenul-limita pentru primirea ofertelor este 23.11.2020, deschiderea acestora urmand sa aiba loc in aceeasi zi la ora 15.00.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter