RO EN
Košík je prázdný

BRASOV: Buget de investitii de 282 milioane lei pentru reabilitare drumuri judetene

Reabilitarea si modernizarea infrastructurii de drumuri judetene aflate in administrarea Consiliului Judetean Brasov raman o prioritate importanta in activitatea planificata pentru anul 2021 la nivelul institutiei.
Acest fapt este confirmat de alocarile de fonduri pe care conducerea CJ Brasov le-a inclus in bugetul recent aprobat pentru investitiile pe drumurile judetene, care se ridica la 282.523.000 de lei.
Sunt sume insemnate, care se compun din finantari nerambursabile atrase de la Uniunea Europeana, din alocari guvernamentale in cadrul Programului National de Dezvoltare Locala si din fondurile proprii ale CJ Brasov rezultate din excedentul bugetar al anului trecut.
Aproape jumatate din totalul sumei, respectiv 114.722.000 de lei, a fost atrasa din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul proiectelor accesate de administratia judeteana in cadrul Programului Operational Regional, Axa prioritare 6 - Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala.
Aceasta suma va fi implementata in cursul anului 2021, in cele trei proiecte europene pe care Consiliul Judetean Brasov le desfasoara in prezent.
Este vorba, in primul rand, despre modernizarea drumului interjudetean DJ 104 A (km 0+000 - 45+000), DJ 105 C (km 6+300 - 3+800) si DJ 105 P (km 0+000 - 3+800), cunoscut sub numele de „Drumul de sub munte”, un obiectiv de investitii multianual, intrat in executie in toamna anului 2019, un proiect vital pentru comunitatile locale din Tara Fagarasului si, totodata, primul proiect pentru care Judetul Brasov a atras fonduri europene in exercitiul financiar 2014-2020.
Un alt obiectiv extrem de important, destinat conectarii localitatilor din partea nord-estica a judetului Brasov cu judetul Covasna, dar si cu principala cale de acces spre municipiul Brasov este modernizarea drumului interjudetean care face legatura intre DN 12 si DN 13, format din DJ 131 (km 0+000 - 7+856) si DJ 131 B (km 0+000 - 12+978). Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in vara anului trecut.
Cel de-al treilea proiect cu fonduri europene este modernizarea si reabilitarea drumului judetean DJ 104 L, Dacia - Viscri - Bunesti (km 0+000 - 15+065), proiect ajuns in faza finala de executie, din care mai raman de realizat doua lucrari: reabilitarea unei portiuni de cateva sute de metri din intravilanul satului Viscri si refacerea unei alunecari de teren, intre Viscri si Bunesti.
A doua sursa de finantare foarte importanta pentru investitiile pe care Consiliul Judetean Brasov le realizeaza pe drumurile judetene sunt banii guvernamentali, respectiv fondurile alocate prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), care in acest an totalizeaza 54.892.000 lei. Proiectele finantate din aceasta sursa sunt:
- modernizarea drumului judetean DJ 102 G Victoria - Vistisoara (9,9 km), investitie care in acest an se va finaliza;
- modernizarea drumului DJ 108 B DJ 105 B - Manastirea Brancoveanu - Valea Sambetei (1,4 km), preconizata a se incheia pana la finele acestui an;
- reabilitarea drumului DJ 132 Rupea - Homorod - Mercheasa - Jimbor - limita judet Harghita (18,2 km), proiect multianual pentru care ordinul de incepere a lucrarilor a fost dat in aceasta primavara;
- construirea unui pod nou peste Olt, in comuna Voila, investitie pentru care amplasamentul a fost predat constructorului, iar lucrarile urmeaza sa se incheie in luna mai 2022.
Pentru realizarea proiectelor PNDL, fondurile guvernamentale sunt completate cu cofinantari din bugetul propriu al judetului Brasov.
Pe langa acestea, conducerea CJ a inclus in lista de investitii a anului 2021 alte lucrari importante si extrem de necesare pentru imbunatatirea infrastructurii rutiere din judet. Aceste proiecte sunt finantate exclusiv din bugetul propriu al judetului, in acest sens fiind disponibile 112.909.000 de lei, din care 94.822.000 de lei pentru investitii si 18.087.000 de lei pentru cheltuieli cu reparatii curente, intretinere pe timp de vara si deszapezire. Exista doua exceptii, respectiv obiective de investitii de mai mica anvergura, pentru care pe langa fondurile din bugetul judetean, Guvernul a asigurat o cofinantare, fiind vorba de remedierea consecintelor unor calamitati naturale. Vorbim despre refacerea podului din satul Zizin, situat pe drumul judetean 103 A si despre remedierea unei alunecari de teren.
Printre cele mai importante investitii finantate exclusiv din bugetul propriu si deja demarate, sunt de amintit reabilitarea drumului judetean DJ 109 Beclean - Luta - Ludisor (9 km), un proiect multianual cu o valoare contractata de peste 12 milioane de lei, la care administratia judeteana preconizeaza in acest an executia a 40% din contract si care are ca termen de finalizare anul 2022, precum si reabilitarea drumului judetean DJ 108 Harman - Sanpetru (4,38 km), o cale rutiera extrem de utilizata de catre brasovenii care locuiesc in zona metropolitana, pentru refacerea careia contractul de proiectare si executie a fost deja semnat.
De asemenea, administratia judeteana va realiza in anul 2021 amenajarea intersectiei dintre drumurile judetene DJ 112 A, DJ 112 si DJ 108, situata in comuna Harman, modernizarea drumului judetean in lungime de 2 km care leaga comuna Sanpetru de Unitatea de Asistenta Medico-Sociala de Pneumoftiziologie, dar si refacerea podului din comuna Budila, situat pe DJ 103 B.
La capitolul obiective noi cuprinse in lista de investitii, mentionam:
- expertiza tehnica, documentatie DALI, proiect tehnic si detalii de executie pentru reabilitarea si modernizarea drumurilor DJ 103 A Brasov - Tarlungeni - Zizin (km 3+350 - 16+500) si DJ 103 B Budila (km 10+000 - 11+000);
- proiect tehnic destinat reabilitarii podului de pe drumul DJ 112 A, in Halchiu (km 28+200);
- expertiza tehnica si documentatie DALI pentru refacerea podurilor aflate pe DJ 112 A Harman - Bod - Halchiu - Codlea - Vulcan;
- expertiza tehnica si studiu de fezabilitate pentru consolidarea drumului judetean DJ 105 Voila - Cincsor - Cincu - limita judet Sibiu, pe sectorul cuprins intre Cincsor si Cincu;
- proiect tehnic pentru podul peste raul Olt situat pe DJ 112 (km 7+210);
- proiect tehnic pentru reabilitarea DJ 103 D Vistea de Jos (DN 1) - Vistea de Sus (5,1 km);
- expertiza tehnica si documentatie DALI in vederea reabilitarii DJ 105 Voila (DN 1) - limita judet Sibiu (18,8 km);
- servicii de proiectare cu fazele DALI si proiect tehnic, intocmirea studiilor de teren si a altor studii specifice si documentatii suport pentru obtinerea de avize, acorduri si autorizatii, precum si verificarea proiectului de catre verificatori atestati pentru obiectivul „Modernizare, reabilitare DJ 103 B Sacele - Tarlungeni - Budila - Teliu - limita judet Covasna (km 0+490 - 15+800), DJ 103 A (km 11+000 - 12+000), DJ 112 A Harman (DN 11) - Bod - Halchiu - Codlea - Vulcan - DN 73 A (km 0+000 - 38+980) si DJ 112 B Cristian - Vulcan (km 2+151 - 5+030).
„In anul 2021, la capitolul drumuri judetene avem un buget axat pe investitiile majore pe care le-am gandit in ideea necesitatii de a moderniza cat mai rapid si cat mai mult din infrastructura rutiera pe care o administram. Din totalul sumelor prevazute pentru drumuri, 93,6% inseamna investitii, iar diferenta este reprezentata de cheltuieli materiale curente, adica intretinerea drumurilor si deszapezire. Ne dorim sa reabilitam si sa modernizam cat mai multe drumuri, din toate zonele judetului Brasov, nu doar pentru ca multe dintre acestea n-au mai fost refacute de zeci de ani, ci mai ales pentru ca o infrastructura moderna si sigura aduce un mare plus in dezvoltarea localitatilor. Am exploatat la maximum toate sursele de finantare pe care le-am avut la dispozitie pana in prezent si acelasi lucru intentionam sa-l facem si pe viitor. In acest sens, asteptam cu interes momentul in care se vor deschide finantarile din perioada pentru programare 2021-2027”, spune presedintele Consiliului Judetean Brasov, Adrian-Ioan Vestea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter