RO EN
Košík je prázdný

VALLEY 21: Incep lucrarile la primele vile ale ansamblului de 15 milioane de euro

Lucrarile de constructii incluse in prima faza a ansamblului de case premium de vacanta Valley 21, dezvoltat la Vama Buzaului (judetul Brasov), vor incepe in aceasta primavara, toate cele 68 de vile propuse de proiect urmand a fi realizate, in etape, pana in anul 2020. Complexul, in valoare de 15 milioane de euro, este dezvoltat de Dalghia Development, un grup de investitori din Olanda, in colaborare cu autoritatile din Vama Buzaului (un joint-venture public-privat). Potrivit acestora, pana in prezent a fost construita vila prototip din cadrul ansamblului. In etapa a doua de dezvoltare, proiectul va fi completat cu un hotel wellness.
"In contextul in care judetul Brasov ocupa, la inceputul acestui an, locul doi in Romania ca numar de sosiri ale turistilor, conform ultimelor informatii publicate de Institutul National de Statistica, investitia intr-o locuinta de vacanta in aceasta zona devine tot mai profitabila. O vila de vacanta de lux poate fi inchiriata cu 150-250 de euro pe noapte, in functie de capacitatea si facilitatile pe care le are", au precizat reprezentanti ai investitorilor.
Ansamblul Valley 21 va fi edificat pe o suprafata totala de 68 de hectare, casele avand suprafete construite cuprinse intre 190 mp si 248 mp si cate doua sau trei dormitoare, precum si suprafete de teren de cate 1.000 mp. Vor fi disponibile patru tipuri de vile, denumite Terra I, II, III si Solis. Casa prototip (Solis) a fost finalizata in anul 2016.
Conceptul arhitectural a fost elaborat de arhitectii italieni Luca Fornaroli si Giulia Valentini, in colaborare cu compania peisagistica Stijlgroep Architect, din Rotterdam (Olanda). Atat designul proiectului, cat si solutiile alese pentru accesul la utilitati sunt conforme principiului sustenabilitatii energetice si au un impact minim asupra mediului.
Planurile Valley 21 includ si dezvoltarea unui centru de servicii si agrement, denumit Hospitality Center, ce va include terase moderne, pergole, piscine, terenuri de sport si alte servicii.
Lansat in septembrie 2016 in Vama Buzaului, proiectul a fost promovat recent la expozitia de case de vacanta Second Home Fair, din Utrecht (Olanda).
"Pe fondul unor dobanzi bancare foarte mici si al cresterii consumului, achizitiile de case de vacanta cunosc un trend ascendent in Olanda. Cele mai populare destinatii pentru astfel de achizitii de catre olandezi sunt Spania, Franta si Olanda. Anul trecut, editia de primavara a targului de la Utrecht a fost vizitata de 8.000 de persoane, din care circa 2.000 au participat la sondajul realizat de organizatorii targului. Din cei intervievati, 60% au declarat ca achizitioneaza o casa atat pentru folosinta personala dar si pentru a o inchiria, iar 57% au declarat ca vor face o achizitie in decurs de un an de zile. Bugetul mediu pe care olandezii il au pentru o casa de vacanta este 260.000 de euro", a declarat Gerard Doedee, reprezentantul grupului de investitori in proiectul Valley21.
Ansamblul este certificat de Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi (RoGBC) prin programul Green Homes, care dezvolta si implementeaza un sistem national de standarde si certificari pentru cladirile verzi.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter