RO EN
Košík je prázdný

TIMISOARA: Contract de finantare pentru constructia campusului de invatamant dual

Biblioteca Universitatii Politehnica Timisora a gazduit luni, 9 octombrie 2023, ceremonia de semnare a contractului de finantare pentru Consortiul Regional pentru Invatamant Dual Vest Timisoara de catre ministrul Educatiei, Ligia Deca, si rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, UPT fiind liderul proiectului de realizare a unui campus de peste 20 de milioane de euro, prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), eveniment la care au fost prezenti reprezentantii partenerilor de proiect.
Finantarea a fost accesata de Consortiul Regional pentru Invatamant Dual Vest Timisoara, constituit special in acest scop si format din 31 de parteneri - Universitatea Politehnica Timisoara (lider de proiect), Primaria Timisoara, Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea de Stiintele Vietii Regele Mihai I Timisoara, Inspectoratul Scolar, sapte licee, 16 companii si trei asociatii ale mediului de afaceri.
„Ma bucur ca putem semna astazi contractul de finantare pentru Consortiul Regional pentru Invatamant Dual Vest Timisoara, avand ca lider de proiect Universitatea Politehnica Timisoara, avand ca sprijin intreaga Alianta Timisoara Universitara. Ma bucur si pentru prezenta colegilor care reprezinta invatamantul preuniversitar, cat si a reprezentantilor companiilor, angajatori care fac parte din acest consortiu ce are ca scop apropierea mediului educational de nevoile pietei muncii. E un parteneriat model din punct de vedere al coagularii tuturor fortelor care pot sa faca din ruta duala completa un punct de atractie al invatamantului romanesc. Ruta duala completa reprezinta una dintre reformele principale ale noului pachet legislativ Romania Educata, in ideea recredibilizarii formarii pentru meserii, de oferire a unui orizont profesional cat mai inalt celor care aleg ruta de formare tehnologica duala”, a declarat ministrul Educatiei, Ligia Deca.
Rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, a completat: „Am asteptat cu nerabdare acest moment pentru care a fost depusa o munca foarte elaborata. As vrea sa multumesc colegilor din universitatile partenere, Inspectoratului Scolar al Judetului Timis, Primariei Timisoara, care a pus terenul la dispozitie si a raspuns foarte prompt solicitarilor noastre si s-au implicat active in derularea proiectului, si, nu in ultimul rand, celor 16 firme partenere pentru tot efortul depus in acest proces. E un moment important noi, fiindca seteaza invatamantul dual in Romania, iar Universitatea Politehnica Timisoara este lider in acest proiect, fiind partener si intr-un alt proiect simular, la Arad, tocmai pentru expertiza pe care o avem in acest domeniu. Putem acum realiza o ruta curriculara completa, pana la nivel de doctorat inclusiv”.
Campusul de educatie duala va concentra, intr-un spatiu care urmeaza sa fie construit pe strada Orion, in Calea Buziasului, pe un teren de circa 30.000 de mp apartinand Primariei, energia mediului academic si economic local si regional si elevii interesati sa invete o meserie. Scopul campusului este de a apropia oferta fortei de munca calificata de nevoile reale de pe piata fortei de munca. Formarea elevilor va fi realizata cu ajutorul firmelor.
Pe langa constructia campusului, proiectul mai prevede dotarea atelierelor digitale din cadrul invatamantului dual, plata burselor pentru elevi si studenti, precum si masuri conexe de crestere a calitatii si vizibilitatii invatamantului dual.
Din punct de vedere al functiunilor Campusul regional profesional integrat acopera urmatoarele categorii:
- 6 clustere ( grupuri) spatii educationale pre-universitare fiecare cu cate 5 sali de clasa, laboratoare , spatiu pentru profesori, spatiu de recreere, sala comuna, grup sanitar, circulatii;
- 6 clustere ( grupuri) spatii educationale universitare fiecare cu cate 3 sali de curs, laboratoare , spatiu pentru profesori, spatiu de recreere, sala comuna, grup sanitar, circulatii;
- Ateliere practica specializata: electronica, mecanica, electrica, robotica, telecomunicatii, industria apei, Horeca
- Spatii cazare: 60 camere de locuit, grupuri sanitare, spalatorie/ uscatorie, chicinete, spatiu de co-working, holuri circulatii;
- Zona campus management - receptie, birouri, sala de lucru;
- Zona biblioteca - cu sali de studiu in grup si individual, spatii calculatoare;
- Sala de sport si anexe si vestiare;
- Zona cantina si cafenea cu bucatarie si spatii de servire masa;
- Zona de Aula/ Auditorium.
Intregul campus va respecta standardul NZEB - 20% - Nearly Zero Energy Buildings minus 20%, cu o productie de energie regenerabila de minim 30% din consumul de energie primara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter