Consiliul Judetean (CJ) Timis a emis ordinul de incepere a serviciilor de proiectare privind restaurarea, consolidarea si punerea in valoare a Castelului Huniade, care este sediul central al Muzeului National Banatului, valoarea serviciilor licitate in aceasta etapa fiind de 1,5 milioane lei cu TVA inclus.
Finalizarea documentatiei trebuie realizata in sapte luni, urmand ca pentru alte 36 de luni, in perioada lucrarilor efective, sa fie acordata asistenta tehnica, a anuntat, joi, Biroul de presa al administratiei judetene.
Obiectul contractului vizeaza elaborarea documentatiei tehnice necesare obtinerii autorizatiei de construire si organizarea executiei lucrarilor (DTAC si DTAE), proiectul de executie si detalii de executie (PT si DE), precum si asistenta tehnica din partea proiectantului pentru obiectivul de investitii "Restaurare, consolidare si punere in valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului".
Proiectul tehnic va trebui sa tina cont de necesitatea punerii in valoare a unui donjon medieval, ale carui ruine au fost descoperite cu ocazia sapaturilor arheologice din anul 2009, in curtea interioara a castelului, perioada de edificare fiind estimata a fi secolul XIV, din perioada lui Carol Robert de Anjou. Descoperirea a fost intamplatoare, adiacenta sapaturilor efectuate pentru gasirea unei fantani medievale, a carei existenta a fost semnalata prin masuratori radio, in interiorul Castelului Huniade. Tot atunci a fost descoperita o fantana medievala in curtea interioara a lacasului de cultura, care, in mod surprinzator, inca mai avea izvoare de apa, si in care, potrivit legendei, Selim Pasa ar fi ascuns comori inestimabile, in momentul in care turcii au fost nevoiti sa se refugieze din fata trupelor lui Eugeniu de Savoya, la 13 septembrie 1716.