Speedwell a desemnat Bog’Art in rolul de antreprenor general pentru MIRO, cel mai nou proiect de birouri al dezvoltatorului, localizat in nordul Bucurestiului.
MIRO le va oferi chiriasilor spatii de birouri clasa A cu design premium si inovativ, alaturi de un mediu de lucru confortabil intr-o cladire cu 5 etaje si o suprafata inchiriabila totala de 23.000 mp. Fiecare nivel are un floor plate de 4.750 mp, iar raportul parcarilor la suprafata inchiriabila este de 1:40.
Cu acces direct din DN1, proiectul beneficiaza de vizibilitate si conexiune directa catre centrul orasului, zonele de business si Aeroportul International Henri Coanda.
Sustenabilitatea a fost intotdeauna o prioritate pentru proiectele Speedwell. Drept urmare, conceptul MIRO va obtine certificarile BREEAM Excellent si WELL, datorita eficientei energetice si folosirii celor mai moderne tehnologii, toate avand scopul de a spori confortul angajatilor la locul de munca.
In prezent, proiectul a obtinut autorizatia de construire, iar lucrarile pe santier au inceput deja.
In ceea ce priveste gradul de ocupare, aproximativ 40% din total a fost inchiriat de KPMG, tranzactia fiind una dintre cele mai semnificative din ultimele luni. Angajatii KPMG se vor putea muta in noul sediu la sfarsitul anului 2021.
Bog’Art este o companie de constructii si dezvoltare imobiliara si unul dintre cei mai mari antreprenori generali din Romania. Compania a devenit un lider de piata, capabil sa finalizeze proiecte complexe si inovatoare la cele mai inalte standarde.
“Speedwell este o companie cunoscuta pentru calitatea proiectelor sale. Pentru a ne atinge obiectivele, construim parteneriate solide cu colaboratori de incredere care ne ofera sustinere pe parcursul procesului. Bog’Art este una dintre cele mai bune companii de constructii din Romania, cu o reputatie binemeritata. Suntem convinsi ca impreuna vom livra acest proiect, in parametrii de calitate si termenele stabilite.” a declarat Didier Balcaen, CEO si Co-Fondator Speedwell.
“Acest proiect complex, cu mare vizibilitate pe piata de real estate din Bucuresti, vine in continuitatea colaborarii noastre cu dezvoltatori experimentati precum Speedwell, cu care Bog’Art mizeaza pe parteneriate cu repetabilitate pe termen lung. Mai mult, MIRO sustine portofoliul nostru de proiecte consacrat de cladiri de birouri reprezentative in Bucuresti.” a declarat Sorin Greu, CEO al companiei Bog’Art.
Speedwell are un portofoliu semnificativ de proiecte in Romania, incluzand Record Park in Cluj-Napoca, Triama Residence si The Ivy in Bucuresti, Paltim in Timisoara si Riverside City in Ramnicu-Valcea, alaturi de proiectul de office din nordul capitalei, mentionat mai sus.