RO EN
Košík je prázdný

PS4: Un nou cartier va fi dezvoltat in jurul extinderii magistaralei M2, in Berceni

Proiectul extinderii Magistralei M2 pana in comuna Berceni a intrat in linie dreapta! Beneficiind de sprijinul expertilor Jaspers, consultantii oficiali ai Comisiei Europene, proiectantii, care au misiunea de a stabili viitorul traseu al metroului, dincolo de Soseaua de Centura, implementeaza ultimele recomandari de natura tehnica, referitoare la configurarea liniei de metrou, pentru ca noua infrastructura sa corespunda, pe de o parte, normativelor de transport in vigoare la nivel european, dar, sa si raspunda, pe de alta parte, cerintelor socio-economice de dezvoltare ale localitatilor din sudul Capitalei, previzionate pentru urmatorii ani.
Astfel, potrivit expertilor Jaspers, organismul european care avizeaza si monitorizeaza proiectele cu finantare europeana nerambursabila de la nivelul Uniunii Europene, cu o valoare mai mare de 50 de milioane de euro, extinderea magistralei de metrou dincolo de Soseaua de Centura trebuie sa fie corelata cu tendintele de dezvoltare demografica, anticipate pentru zona de sud a Bucurestiului si, impreuna, sa constituie bazele dezvoltarii unei noi comunitati sigure si durabile in sudul Capitalei.
Pentru aceasta, expertii Jaspers recomanda ferm, ca in paralel cu extinderea magistralei M2 pana in comuna Berceni, proiectantii sa aiba in vedere configurarea si implementarea unui nou concept urbanistic, care sa vizeze crearea si dezvoltarea unei noi zone rezidentiale, destinate celor 27.000 de oameni care, potrivit studiilor socio-demografice, ar putea sa locuiasca in urmatorii ani aici.
Noul cartier va putea fi dezvoltat in jurul a doua dintre cele trei statii de metrou ale noului traseu al Magistralei M2, care va pleaca de la statia Tudor Arghezi din Sectorul 4 al Capitalei, recent finalizata de administratia locala. Gandit ca un mediu urban de inalta calitate, cu cladiri de locuinte moderne, eficiente din punct de vedere energetic, conectate la o retea de utilitati publice (alimentare cu apa, colectare si tratare deseuri, telecomunicatii, electricitate si gaze) corespunzator dimensionata, cu spatii comerciale incluse, cu o retea de strazi bine dezvoltata, dar si cu spatii verzi si zone de relaxare, noul cartier va fi conectat la centrul orasului prin intermediului prelungirii magistralei M2, care va trece prin imediata apropiere a acestor locuinte si care le va asigura astfel oamenilor un mijloc de transport rapid, nepoluant si sigur catre scoli, spitale, centre comerciale, institutii publice din Bucuresti.
Totodata, expertii Jaspers au acordat o atentie deosebita parcarilor publice, la sol si de tip Park&Ride, ce urmeaza a fi amenajate, atat in zona noului cartier, cat si in apropierea noilor statii de metrou, pentru a evita aglomeratia si pentru a asigura un trafic fluent pentru cele aproximativ 10.000 de vehiculele, preconizate ca apartinand viitorilor rezidenti.
Toate recomandarile specialistilor Jaspers, mai sus mentionate, alaturi de alte detalii de natura tehnica, se vor regasi in Studiul de Fezabilitate al proiectului de extindere al magistralei M2 de metrou pana in comuna Berceni.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter