RO EN
Košík je prázdný

PMB vrea sa inscrie patinoarul Flamaropol pe lista CNI, pentru continuarea lucrarilor

Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, anunta ca a fost finalizata expertiza tehnica pentru patinoarul artificial "Mihai Flamaropol", fiind indicate variante pentru continuarea lucrarilor. 
"Vestea buna este ca avem variante pentru continuarea santierului. Patinoarul artificial 'Mihai Flamaropol' este format din Centrul Multifunctional Sportiv si de Agrement si Arena Sportiva. Conform expertizei, lucrarile la Centrul Multifunctional se pot desfasura mai departe conform proiectului. Pentru patinoarul propriu-zis concluziile expertizei ofera cateva variante de continuare a lucrarilor: schimbarea unor elemente metalice din structura acoperisului, repararea acestora sau schimbarea functionalitatii terasei de pe Arena Sportiva prin eliminarea placii de beton armat si inlocuirea acestuia cu un alt tip de material. Modul in care se va face acest lucru va fi decis de specialisti", a scris edilul general, luni, pe Facebook.
Pe 19 mai, Nicusor Dan cerea Companiei Nationale de Investitii includerea Salii Polivalente si a Patinoarului "Mihai Flamaropol" in Programul National de Constructii de Interes Public sau Social.
"Am depus la Compania Nationala de Investitii o cerere de includere in Programul National de Constructii de Interes Public sau Social a doua obiective de investitii importante pentru Bucuresti: Sala Polivalenta si Patinoarul 'Mihai Flamaropol'. Sper sa facem pasi reali pentru finalizarea acestor proiecte care stagneaza de ani de zile", preciza primarul general.
Lucrarile la Patinoarul "Flamaropol" au inceput in 2016 si au fost sistate in 2019, dupa rezilierea contractului din cauza unor intarzieri si probleme de executie.
In noiembrie 2021, ministrul Tineretului si Sportului, Eduard Novak, afirma ca lucrarile de constructie la Patinoarul "Mihai Flamaropol, din Bucuresti, sistate in urma unui litigiu, vor fi finalizate de catre Primaria Capitalei sau Compania Nationala de Investitii (CNI).
"Vestile sunt promitatoare, se pare ca firma cu care Primaria era in proces, Astaldi, nu s-a mai prezentat, deci au renuntat la acel proces si acum avem o sansa sa terminam acel patinoar. Va fi preluat de catre CNI ori finalizat de catre Primarie. Si mai exista in plan sa se construiasca o sala polivalenta si acum decidem care va merge la CNI si care ramane la Primarie. Ma bucur de aceasta veste si ar fi o sansa ca Bucurestiul sa aiba un patinoar. Cel mai simplu este ca aceasta constructie sa fie finalizata de catre Primarie, pentru ca este un proiect nefinalizat. Ar fi mai usor sa termine ei si noi sa preluam sala polivalenta", declara Novak, pentru AGERPRES.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter