RO EN
Košík je prázdný

Piata rezidentiala din Mamaia, Constanta inregistreaza un boom al constructiilor

Piata rezidentiala din Mamaia, Constanta, inregistreaza un boom al constructiilor. Peste 4.500 de apartamente se afla in acest moment in dezvoltare in Mamaia, potrivit unei analize intocmite de catre compania de consultanta imobiliara SVN Romania. Dintre acestea, peste 3.000 sunt programate pentru livrare in 2021.
Inregistrarea unui volum de livrari de peste 3.000 de locuinte in 2021 ar fi sinonima cu o majorare de peste 50% fata de nivelul inregistrat in 2019, ultimul an cu date oficiale disponibile. In Navodari - Mamaia au fost de altfel livrate peste 8.000 de locuinte in ultimii cinci ani, conform datelor Institutului National de Statistica si SVN Romania, cea mai mare parte dintre acestea fiind cumparate ca locuinte de vacanta sau in scopul inchirierii in timpul sezonului turistic de vara.
”Zona Mamaia inregistreaza o dezvoltare ampla pe segmentul rezidential de mai multi ani. Pandemia si restrictiile de la nivel international au dus la un grad de ocupare de peste 95% in perioada iulie - august - prima jumatate din septembrie, turistii alegand litoralul romanesc in detrimentrul destinatiilor internationale. Piata de profil s-a diversificat ca oferta iar 2021 va aduce finalizarea mai multor proiecte de mari dimensiuni, cu multiple facilitati, precum piscine, sali de fitness sau spatii comerciale, care ofera si servicii integrate de administrare - ingrediente care vor fi tot mai necesare pentru inregistrarea unui succes”, afirma Maria Andrei, vicepresedinte SVN Romania.
Obtinerea unui grad de ocupare de 70% in perioada estivala prin inchiriere catre turisti ar aduce unui cumparator al unui studio dublu in Mamaia un randament anual in euro de aproximativ 10%, sau 7.500 de euro, conform tarifelor de inchiriere din sezonul 2020. Atingerea unui grad de ocupare cat mai ridicat, inspre 100%, poate aduce venituri anuale de peste 10.000 de euro in perioada estivala, suma din care trebuie insa scazute costurile lunare de administrare, mentenanta si curatenie, care pot urca pana la 200 de euro pe luna.
Potentialul zonei Mamaia a atras in ultimii ani finalizarea mai multi unitati rezidentiale comparativ cu orasul Constanta, unde in ultimii cinci au s-au predat peste 7.000 de locuinte, nivel insa mai redus comparativ cu cel inregistrat in Mamaia, conform statisticilor oficiale.
Constanta a intrat insa intr-un ciclu de crestere al pietei imobiliare locale, cu tot mai multe proiecte de anvergura, in special pe segmentele spatiilor logistice si pe cel rezidential, dominat in special de investitori locali si de proiecte care tintesc segmentul mass market.
”Constanta este al doilea - al treilea centru economic regional al tarii, conform indicatorilor macroeconomici, concurand cu Cluj - Napoca si Timisoara. Migratia populatiei este in crestere, nu doar asociata activitatilor inrudite sezonului estival, tot mai multe persoane din judet sau din judetele adiacente alegand sa se mute in oras. Potentialul de dezvoltare este semnificativ pe termen mediu si lung si vom vedea in viitor si proiecte de birouri moderne si un numar tot mai mare de proiecte rezidentiale ample, cu un numar ridicat de unitati si multiple facilitati, care vor redefini conceptul de locuire din Constanta”, adauga Maria Andrei.
Constanta, incluzand si localitatile limitrofe, este a patra mare piata rezidentiala regionala din Romania, dup Bucuresti - Ilfov, Cluj - Napoca si Timisoara, cu un nivel anual de livrari de aproximativ 3.700 - 4.000 de apartamente si case.
SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucatori activi pe piata de consultanta imobiliara din Romania si liderul detasat al segmentului rezidential. Compania are si doua birouri regionale, in Brasov si Cluj - Napoca si este consultantul si agentul a peste 15 proiecte rezidentiale amplasate in Bucuresti, Brasov, Cluj - Napoca, Constanta, Sibiu si Oradea. SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter