RO EN
Košík je prázdný

ORADEA: Licitatie de aproape 50 milioane lei pentru constructia unei noi parcari

A fost publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice) anuntul privind licitatia pentru atribuirea contractului de executie a parcarii Spitalului Judetean din Oradea. Data limita de depunere a ofertelor este 24.10.2022, ora 15.00, valoarea estimata a achizitiei este de 48.115.327 lei.
Pe data de 19 septembrie a fost publicat anuntul de participare cu privire la licitatia deschisa avand ca obiect „Construirea unei parcari aferente Spitalului Clinic Judetean, necesara functionarii sistemului de sanatate". Informatii suplimentare cu privire la aceasta licitatie se pot obtine accesand site-ul www.e-licitatie.ro, anunt de participare nr. CN1047290 din 18.09.2022.
Constructia unei noi parcari in apropierea spitalului este necesara din cauza cresterii numarului de autoturisme si a cererii de locuri de parcare, precum si a cresterii traficului si a perioadelor de congestionare in zona.
Cladirea parcarii va fi amplasata in aliniamentul strazii Gheorghe Doja, spre vest de spital, la intersectia cu strada Salvarii. Prin intermediul acestei investitii vor fi create 516 locuri de parcare, in cadrul unei constructii supraetajate cu regim de inaltime pe 5 niveluri (S+P+2E+Terasa). Aceasta a fost gandita in contextul geometriei terenului, fiind folosita panta drumului lateral in vederea realizarii a cate unui acces independent la fiecare nivel si optimizarea circulatiei. Intrarea si iesirea din parcare la nivelul P0 se face din strada Gheorghe Doja, prin amenajarea a 2 benzi de circulatie suplimentare.
Parcarea va asigura cel putin 6 locuri destinate persoanelor cu dizabilitati si mai multe statii de incarcare pentru autovehicule electrice. Proiectul va propune conectarea parcarii printr-o pasarela de cladirea ambulatoriului, ce urmeaza a fi extinsa, aflandu-se momentan in stadiu de proiectare la faza PT.
Datorita caracteristicilor geofizice speciale ale terenului, inca din faza SF au fost elaborate un studiu geotehnic si o expertiza geotehnica, ce urmeaza a fi extinse si aprofundate si la faza proiectului tehnic de executie, inclusiv cu elaborarea unui calculul de stabilitate a versantului.
Odata finalizata, parcarea va fi inglobata in sistemul unitar de monitorizare si de management al parcarilor din municipiul Oradea, aflat intr-un permanent proces de upgradare din punctul de vedere al echipamentelor si al programelor folosite.
Durata de realizare este de 18 luni.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter