One Industrial, companie detinuta de fondatorii dezvoltatorului One United Properties - Victor Capitanu si Andrei Diaconescu - asteapta autorizatia de construire pentru a incepe lucrarile la parcul industrial One Ploiesti, pe care il va ridica in comuna Aricestii Rahtivani (judetul Prahova).
Pe un teren de 490.000 mp, dezvoltatorii intentioneaza sa construiasca hale industriale si logistice de clasa A, cu o suprafata totala de 220.000 mp, unitatile urmand a avea arii cuprinse intre 1.000 mp si 60.000 mp (built-to-suit). De asemenea, proiectul include si constructia a circa 20.000 mp de spatii pentru birouri.
Prima etapa, aflata in etapa autorizarii, va include 60.000 mp de hale, dezvoltatorul avand in plan demararea lucrarilor pana la sfarsitul acestui an. Termenul de finalizare a acestei faze este estimat in anul 2021.
Compania Graphein Topo a realizat ridicarea topografica in vederea obtinerii autorizatiei de construire, avizele OCPI necesare si a asigurat serviciile de consultanta de specialitate. Planurile de arhitectura au fost elaborate de A studio Architecture & Management, din Bucuresti.
Pentru informatii suplimentare privind datele de identificare si documentatia proiectului, click aici!