RO EN
Košík je prázdný

NOKIAN Tyres a inceput lucrarile la fabrica de 650 milioane euro din Oradea

Grupul finlandez Nokian Tyres a demarat lucrarile de constructie a noii fabrici de anvelope din Oradea, investitie de circa 650 de milioane de euro. La evenimentul de lansare au participat premierul Guvernului Romaniei - Nicolae Ciuca, primarul municipiului Oradea - Florin Birta, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bihor - Ilie Bolojan si prefectul Dumitru Tiplea. Fabrica va fi prima unitate cu emisii zero de CO2 din industria anvelopelor si urmeaza sa fie ridicata pe amplasamentul fostului CET II, de pe strada Ogorului nr. 36. Capacitatea anuala a fabricii va fi de 6 milioane de anvelope, cu posibilitate de extindere in viitor, productia fiind programata sa inceapa in 2025.Complexul va include si o facilitate de distributie pentru depozitarea si distributia anvelopelor.
Proiectarea cladirilor a fost realizata de compania Prodesign Engineering & Construction.
"Este o investitie de peste 600 de milioane de euro, dar din aceasta investitie, ajutorul de stat este unul consistent, de aproximativ 100 de milioane de euro. Ca atare, este, din punctul meu de vedere, un model de a intelege modul in care ne putem sprijini reciproc pe proiecte de anvergura. Pentru Oradea va insemna un loc important pe harta productiei de automotive in Europa si in lume, mai multe locuri de munca, mai multi bani la bugetul local si la cel de stat. Din punctul meu de vedere, este o investitie care va asigura o parte de beneficiu pentru toti actorii implicati in acest proiect", a declarat premierul Nicolae Ciuca.
Reprezentantii Nokian Tyres au precizat ca decizia de a investi in Oradea este strategica si a fost luata tinand cont de mai multi factori, Romania fiind selectata din 40 tari, pentru aceasta investitie.
"Forta de munca disponibila, logistica, locatia optima, aflata in proximitatea clientilor nostri, un mediu de afaceri stabil, sunt doar cativa factori care au contribuit la decizia noastra de-a alege Oradea. Dupa ce am analizat atent 40 de locatii, a fost clar ca Romania si Oradea este alegerea potrivita pentru noi, iar timpul petrecut aici ne-a intarit convingerea ca am ales bine pentru viitorul acestei companii", a transmis presedintele Consiliului de Administratie al Nokian Tyres, Jukka Hienonen.
La finalul discursurilor, reprezentantii companiei Nokian Tyres si oficialitatile prezente au marcat simbolic inceperea lucrarilor, punand la temelia fabricii primele lopeti cu nisip, ingropand, totodata si o capsula a timpului, continand mai multe obiecte simbolice.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter