RO EN
Košík je prázdný

NIRO finalizeza amenajarea apartamentului prototip din cadrul Grand Hotel Boulevard

Niro Investment Group anunta finalizarea lucrarilor de amenajare a apartamentului prototip Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest, o etapa de o importanta majora in procesul de dezvoltare a unui proiect hotelier de lux.
Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest prezinta in premiera apartamentul sau prototip care implementeaza standardele de stil si calitate ale brandului Corinthia si constituie etalonul dotarilor si finisajelor intregului hotel, precum si al nivelului de confort oferit viitorilor oaspeti ai hotelului.
“Camera prototip” reprezinta o etapa de referinta pentru proiectul hotelier in ansamblul sau deoarece permite vizualizarea conceptului: testarea tuturor dotarilor, a materialelor folosite, a functionalitatilor, verificarea calitatii finisajelor, a procesului de curatenie si totodata efectuarea de ajustari de ordin tehnic si estetic, inainte ca acestea sa fie replicate la nivelul intregii cladiri.
Cu o suprafata de 120mp, „camera protoptip” a Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest este in fapt un apartament de lux ce include un dormitor spatios cu dressing si baie, dinning room, living room si o zona pentru birou. Amplasat pe colt, la intersectia Bulevardului Regina Elisabeta cu Calea Victoriei, apartamentul ofera o priveliste spectaculoasa asupra centrului vechi al capitalei. Apartamentul a fost proiectat, mobilat si finisat conform standardelor Corinthia in materie de lux, confort si functionalitate.
Interioarele somptuoase, materialele de lux folosite precum marmura Calacatta, cromatica rafinata in nuante de sampanie si auriu cu accente de albastru regal, precum si elementele de decor subtil stilizate, inspirate din poemul “Floare albastra” de Mihai Eminescu, creeaza un spatiu unic, care imbina armonios confortul, eleganta si caldura.
“Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest este un proiect unic, de reinterpretare a luxului, prin care o cladire istorica este readusa la viata, ridicand-o la standardele Corinthia de confort, excelenta si eleganta. Fiecare detaliu al apartamentului prototip a fost minutios gandit si implementat pentru a oferi o reprezentare cat mai fidela a stilului, confortului si dotarilor pe care dorim sa le aplicam ulterior intregului hotel, asigurandu-ne totodata ca sunt intrunite toate criteriile de excelenta specifice brandului international de lux Corinthia”, a spus Jean Pierre Mifsud (foto), General Manager, Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest.
“Redeschiderea Grand Hotel du Boulevard reprezinta unul dintre proiectele noastre majore in domeniul industriei ospitalitatii, alaturi de deschiderea Swissotel in zona de nord a Bucurestiului si, mai nou, demararea proiectului amplu de constructie a unui resort de lux in arhipelagul Maldive. Suntem mandri ca avem ca partener in acest proiect Corinthia, unul dintre cele mai exclusiviste si rafinate branduri internationale din industria hoteliera de lux. Deschiderea primului hotel Corinthia din Romania va constitui inca o premiera pentru Niro Investment Group, care in ultimii ani s-a concentrat pe proiecte strategice si inovatoare in domeniul ospitalitatii”, a declarat Christophe Chamboncel, Head of Hospitality and Development, Niro Investment Group.
Grand Hotel Boulevard Bucharest va fi primul luxury boutique hotel deschis in Romania sub brandul exclusivist Corinthia. Hotelul va avea 30 de apartamente luxoase, salonul istoric “Grand Ballroom”, bar-lounge, braserie, spa, beauty salon si sala de fitness, florarie precum si sali private pentru conferinte. Hotelul este destinat oamenilor de afaceri, celor care calatoresc de placere, precum si celor care vor sa petreaca timp de calitate intr-un cadru exceptional, unic in Romania.
Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest va opera intr-o cladire emblematica pentru istoria si cultura capitalei.
Construit in 1867 de arhitectul Alexandru Orascu si proiectat chiar de la inceput ca hotel, Grand Hotel du Boulevard s-a bucurat de la inceput de dotari exceptionale, fiind primul hotel din tara iluminat electric, cu apa curenta in camere si ascensor. Dealtfel, arhitectura remarcabila si dotarile care intruneau cele mai inalte standarde de confort i-au adus medalii de aur la expozitiile internationale de la Milano (1906) si Torino (1911).
Simbol al elegantei si rafinamentului, Grand Hotel du Boulevard a reprezentat de-a lungul vremii un punct central in viata sociala, culturala si artistica a inaltei societati din capitala si din intreaga Europa. Somptuoasa Sala de Marmura era considerata cel mai elegant loc de socializare din capitala si a gazduit de-a lungul timpului expozitii de arta, intalniri si receptii diplomatice, dineuri de gala si baluri ale aristocratiei vremii.
Cladirea trece acum printr-un amplu proces de renovare si amenajare conform standardelor de lux, functionalitate, confort si stil ale hotelurilor Corinthia, menit sa ii redea cel putin splendoarea initiala. Astfel, Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest se inscrie in traditia hotelurilor de lux Corinthia gazduite in cladiri istorice din secolul al XIX-lea restaurate, precum Corinthia Londra si Corinthia Budapesta.
Pentru finalizarea proiectului Corinthia Grand Hotel Boulevard Bucharest, Niro Investment Group a colaborat cu parteneri locali si internationali, printre care: arhitecti - G.A. Design International, Architect Service, Open Architecture&Lifestyle; proiectanti - Tricon Foodservice Consultants, Visual Energy Associates, M.C. General Construct Engineering, Allied Engineers Grup; consultanti - RBW Estates Property Management, Ateliers de France, Beaufort Global Partners; project management - Vitalis Consulting; constructori - Alliance Properties; operatorul Corinthia Hotels.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter