RO EN
Košík je prázdný

NESS Proiect Europe construieste penitenciarul de 65 milioane euro din Unguriu

Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) a semnat, cu reprezentantii companiei Ness Proiect Europe, contractul de executie lucrari pentru noul penitenciar de la Unguriu, jud Buzau. Unitatea va avea 900 de locuri de detentie (din care 100 in regim deschis si 800 in regim semi-deschis) calculate dupa standardul de 4 mp pentru fiecare persoana privata de libertate, peste standardele utilizate la nivel european. Valoarea totala a investitiei este de aproximativ 65 milioane de euro.
Din asocierea castigatoare mai fac parte, ca subcontractanti, companiile ABC Best Painting, Hydro Tools, Medromtehnology, Infp Service & Computers, Premium Lift Distribition, Promotas, Baiculescu Construct, General Me.El Electric, Powerex Electro si Arcada Company.
Cealalta oferta participanta la licitatie a fost depusa de asocierea Melsam Construction (lider) - AS Studio Co - SMS Insaat Muhendislik Madencilik Turzim ve Ticaret Limited Sirketi.
Noul penitenciar, va avea o suprafata construita de 11.411 mp si o suprafata desfasurata de 28.811 mp. Zona de detentie va avea 12 pavilioane de detentie interioare si unul exterior, astfel: pentru detinutii clasificati in regimul semideschis vor exista 10 pavilioane, fiecare dintre acestea dispunand de curte de plimbare proprie la care accesul detinutilor va fi permanent. Pavilionul distinct cu destinatie spatii de reintegrare sociala va include urmatoarele spatii: 4 cluburi pentru activitati de reintegrare sociala, pentru lucrul cu grupuri mari; 3 sali de clasa; o biblioteca; o sala pentru calculatoare; 3 spatii pentru activitati de tip hobby; un club multifunctional; un spatiu pentru activitati interconfesionale; un studio radio-tv; un spatiu pentru activitati sportive, precum si alte spatii tehnice.
 
 
Pentru detinuti clasificati in regimul de detentie deschis vor exista 2 pavilioane. Activitatile de reintegrare sociala se vor desfasura in urmatoarele spatii: un birou educator; un cabinet psihologic; un cabinet de asistenta sociala; doua cluburi pentru activitati de grup; o biblioteca; doua spatii pentru activitati de tip hobby (pentru grupuri mici: 3-5 detinuti).
O componenta de absoluta noutate va fi reprezentata de pavilionul "libertate asumata" (plasat in exteriorul penitenciarului) cu o capacitate de 16 locuri pentru detinutii din regimul deschis, aflati in perioada de pregatire pentru liberare.
Alte facilitati relevante atat pentru personal, cat si pentru persoanele custodiate sunt urmatoarele:
  • Centru medical de medicina primara pentru asistenta medicala a detinutilor, pe trei zone functionale majore: ambulatoriu; spitalizare; farmacie cu oficina;
  • Biserica – comuna celor doua regimuri;
  • Cladire administrativa pentru personal (ex: birouri, sali de sedinte, spatii administrative comune, arhiva si sali de sport cu vestiarele aferente);
  • Sala de sport si teren multisport, destinate detinutilor din ambele regimuri;
  • Pavilionul “Vizite”, inclusiv cu spatii pentru vizite cu aparatorul; spatii de tipul mama si copilul; spatiu vizite de tip parinte – copil; spatii pentru vizite conjugale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter