RO EN
Košík je prázdný

REZIDENTIAL: Se reiau lucrarile la un cartier estimat la 50 milioane de euro

Lucrarile la un ansamblu rezidential, ce presupune constructia a 300 de locuinte individuale (de tip P+1E, P+M sau parter), vor fi reluate in curand, acestea fiind sistate dupa executia unei cote de 20% din proiect. Investitia, estimata la 50 milioane de euro, prevede constructia, in mai multe etape, a inca 240 de case, ce vor fi amplasate pe un teren cu o arie de 13,4 hectare. Proiectul este implementat printr-un parteneriat public-privat, initiat intre Primaria Targu Mures si societatea de constructii si dezvoltare imobiliara Contranscom Benta SA, din localitatea Nazna. Lucrarile la primele doua etape ale ansamblului denumit „Belvedere”, au fost initiate inca din 2007, insa, pe fondul unor  extinderi ale zonei de protectie a sondelor de gaz metan de pe amplasament, au fost oprite. „Cartierul este amplasat in zona de sud a municipiului Targu Mures, pe Calea Sighisoarei. Terenul este impartit in loturi cu suprafete cuprinse intre 450 mp si 500 mp, pe care vor fi edificate locuinte individuale (proiectate dupa 20 de tipologii constructive diferite), ale caror arii construite vor fi de 100 mp pana la 195 mp. In prezent, ne aflam in etapa de stabilire a ultimelor detalii in ceea ce priveste organizarea pentru reluarea lucrarilor, ce se vor desfasura pe o durata de patru ani”, a declarat Anca Puscas, reprezentant de vanzari in cadrul Benta Imobiliare, companie ce va asigura tranzactionarea imobilelor.
Locuintele au fost concepute de biroul de proiectare al companiei Contranscom Benta SA (fiind prevazute cu fundatii continue din beton armat si simplu, zidarie portanta, planseu din beton armat, sarpanta din lemn, tamplarie din lemn stratificat si toate dotarile necesare), urmand a fi comercializate in regim de credit ipotecar. Informatii suplimentare, la www.cartierbelvedere.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter