RO EN
Košík je prázdný

ISG RESIDENCE (IV) continua cu sapte cladiri cu 12 etaje, dezvoltate in doua etape

ISG Residence IV va fi dezvoltat, incepand din toamna acestui an, in imediata apropiere proiectelor deja finalizate ISG Residence II si III, respectiv pe Soseaua Viilor nr. 55, in sectorul 5 al Capitalei. Potrivit datelor dezvoltatorului, ISG Group, noul complex rezidential se va desfasura pe o suprafata de teren de 16.127 mp si va fi format din sapte cladiri 2S+P+12E, cu un numar total de 691 apartamente, plus spatii comerciale, locuri de parcare subterane si la nivelul solului, locuri de joaca si un centru sportiv (2S+P+2E). Locuintele vor avea garsoniere, apartamente cu doua si trei camere, dar si duplexuri cu 4 si 5 camere. 
In total, ansamblul rezidential va avea o suprafata desfasurata de 77.300 mp (inclusiv nivelurile subterane). Spatiile verzi, amenajate la sol si pe acoperis vor insuma aproape 5.000 mp, iar aleile carosabile si pietonale 6.873 mp. 
ISG Residence IV va fi dezvoltat in doua etape. Prima faza include constructia a patru cladiri de locuinte si a centrului sportiv, termenul de finalizare a acestei faze fiind stabilit in anul 2022. Cea de-a doua etapa, ce include executia celorlalte trei blocuri, va fi demarata in 2021 si definitivata in 2023.
Structura de rezistenta a imobilelor va fi din stalpi si cadre din beton armat si fundatii de tip radier general. Pentru zidaria exterioara se va folosi caramida cu grosimea de 30 cm, iar izolatia imobilului se va face cu polistiren expandat, de 10 cm. Peretii de compartimentare din interiorul apartamentelor vor fi construiti din caramida Porotherm si tencuiala, avand o grosime de 15 cm. Pentru spatiile comune, pardoseala va fi din piatra naturala. Apartamentele se predau la cheie, finisate si dotate cu gresie, faianta, parchet, usi de interior si centrala termica proprie. Transportul pe verticala va fi asigurat cu cate doua ascensoare de ultima generatie pentru fiecare cladire.
Pentru informatii suplimentare privind datele de identificare si documentatia proiectului, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter