RO EN
Košík je prázdný

IASI: Servicii complexe de antreprenoriat, in cuantum de 29,14 milioane de lei

In curand, in zona periferica a municipiului Iasi vor fi initiate lucrarile la un amplu obiectiv de interes public, cu importanta locala si regionala, cu o valoare de 29,14 milioane de lei (sau 6,5 milioane de euro), care ar putea contribui la dezvoltarea economica din judetul respectiv si din cele limitrofe. Mai precis, pe strada Moara de Vant nr. 34, in incinta Aeroportului Iasi, compania UTI Grup SA – Bucuresti va asigura servicii complexe de antreprenoriat solicitate in cadrul proiectului denumit „Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iasi, in vederea executarii partiale a obiectivului modernizare - modulul 1 - etapa intermediara - pista de 2.400 m - extindere suplimentara a platformei de parcare a aeronavelor si terminalului de pasageri - obiectiv III - terminal de pasageri. „Prin contractul atribuit la data de 7 noiembrie 2014 catre UTI Grup, a carui oferta a fost selectata dintr-un numar de patru admisibile, se vor presta servicii de intocmire a proiectului tehnic, detaliilor de executie, documentatiilor in vederea obtinerii avizelor, acordurilor si autorizatiilor necesare. Proiectantul va asigura asistenta pe toata durata de executie a lucrarilor la un terminal de pasageri in incinta Regiei Autonome Aeroportul Iasi”, precizeaza reprezentantii autoritatii contractante. Valoarea estimata totala a acestui contract s-a stabilit initial la 38,5 milioane de lei (fara TVA), din care: circa 34 milioane de lei pentru executie si un milion de lei pentru servicii complete de proiectare (proiect tehnic, detalii de executie, documentatie tehnica pentru autorizatia de construire si asistenta tehnica din partea proiectantului). Diferenta, reprezentand cheltuieli diverse si neprevazute, este de aproximativ 10% din valoarea lucrarilor de constructii-montaj (excluzand organizarea de santier) si a operatiunilor de proiectare. Prezentand insa oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, situata la 29,14 milioane de lei, UTI Grup SA va realiza economii de 9,36 milioane de lei la bugetul destinat acestei lucrari, iar serviciile asigurate de aceasta companie nu vor putea fi subcontractate.
Etapa a doua a proiectului are obiective mult mai ambitioase
Ca parte a unui consortiu de firme, condus de compania Max Boegl, divizia de constructii si instalatii a UTI Grup s-a implicat si in constructia noii piste a Aeroportului Iasi, ale carei lucrari – estimate la o valoare de 31 milioane de euro – au inceput in urma cu un an. Acest obiectiv reprezinta primul modul al unui proiect mai amplu de extindere si modernizare a aerogarii, in faza a doua urmand sa fie construit un nou terminal de pasageri, concomitent cu edificarea unei parcari si a pistelor de taxi suplimentare pentru aeronave. In etapa secunda, conducerea Aeroportului Iasi ar trebui sa aloce fonduri suplimentare de 40 milioane de euro. Dupa cum se observa, actualul contract constituie doar o etapa intermediara a primului modul, ce presupune o extindere suplimentara a terminalului existent si a unor platforme exterioare, destinate aeronavelor. Informatii suplimentare, la www.aeroport.ro
     

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter