RO EN
Košík je prázdný

HOREZU: Noua investitie de 10 milioane euro pentru constructie hotel si 74 de vile

Alessio Karkhi si Nicu Hagivreta, doi oameni de afaceri cunoscuti pe plan local, au demarat dezvoltarea proiectului turistic Murotti Valley, amplasat in zona Varful Roman (1.850 de metri), situat la aproximativ 17 kilometri de orasul Horezu, judetul Valcea.
Alessio Karkhi a fost implicat in mai multe proiecte rezidentiale din zonele de nord si de sud ale Capitalei, in timp ce Nicu Hagivreta a detinut 50% din Dent Estet, cea mai mare retea locala de clinici stomalogice, iesind din afacere in 2017.
Prima faza a Murotti Valley va atrage investitii de 10 milioane de euro si va include 74 de vile cu doua, trei si patru camere, si o serie intreaga de facilitati. In acest moment, este deja operationala o partie de schi cu o lungime de 800 de metri si o instalatie de teleschi, o a doua partie, cu o lugime de 5.000 de metri si o instalatie de telescaun, fiind prevazuta spre predare la finalul lui 2021.
Cele 74 de vile din faza intai vor fi finalizate in primul trimestru din 2021 (39 de unitati) si la finalul lui 2021 (35 de unitati). In prima faza a Murotti Valley vor mai fi incluse doua restaurante si un hotel care va include si spa, piscine si sala de sport. Toata infrastructura aferenta va fi finalizata de asemenea pana in primul trimestru al anului viitor.
In ansamblu, Murotti Valley va fi o statiune turistica integrata, cu un potential de pana la 1.000 de vile si cu o multitudine de facilitati si optiuni de petrecere a timpului liber indiferent de anotimp, de la peste 50 de kilometri de partii de schi la zona de magazine, spatii de inchiriere a echipamentelor sportive sau spatii destinate copiiilor.
”Murotti Valley va reprezenta un concept unic in Romania si in regiune si avem ca obiectiv sa dezvoltam pe termen lung o adevarata statiune montana, cu multiple facilitati si optiuni de petrecere a timpului liber. Am plecat de la necesitatea unei statiuni montane integrate in Romania, o tara cu extrem de multe resurse atractive, dar cu foarte putine atractii turistice din punct de vedere al produselor finite. Vrem sa dezvoltam turismul local si sa aducem la standarde occidentale potentialul existent, sa punem in valoare frumusetile acestei tari”, a declarat Alessio Karkhi, unul dintre investitorii din cadrul proiectului.
Murotti Valley va oferi de altfel si un pachet unic in Romania destinat investitorilor. Astfel, cei care vor achizitiona o vila in cadrul proiectului vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioada de 11 ani, indiferent de perioada de inchiriere a locuintei, urmand sa aiba si un drept de folosinta de 30 de zile pe an.
”Va fi garantat unul din cele mai mari randamente pe cea mai indelungata perioada de timp din Romania, peste proiecte similare amplasate pe litoral sau in unele zone din Bucuresti. Acest fapt denota atat increderea in proiect cat si a angajamentul investitorilor de a duce la bun sfarsit dezvoltarea unui proiect turistic foarte amplu”, afirma Viorel Mohorea project manager din partea SVN Romania, consultantul imobiliar si agentul exclusiv al proiectului.
Murotti Valley este prevazut sa includa la finalizarea integrala peste 50 de kilometri de partii de schi, terenuri de tenis, trasee pentru biciclete, trasee prin padure, tiroliana, magazine si spatii pentru servicii si inchiriere de echipamente sportive, ATV-uri si snowmobile, piscine in aer liber, domeniu de vanatoare, herghelie, teren de golf, ferma si un parc pentru copii. La final, Murotti Valley este prevazut sa includa si un campus universitar al prestigioasei universitati din industria ospitalitatii din Laussane, Elvetia, un centru de ingrijire si de relaxare pentru seniori cat si o clinica de detoxifiere, in timp ce zona rezidentiala a proiectului are un potential de dezvoltare de pana la 1.000 de vile.
Cele 74 de vile din prima faza vor avea doua, trei si patru camere si vor avea suprafete construite totale cuprinse intre 127 de metri patrati si 180 de metri patrati, cu terenuri pornind de la 315 metri patrati si doua locuri de parcare individuale, si cu preturi pornind de la 130.500 de euro + TVA. Toate unitatile locative vor fi dezvoltate utilizand tehnici si solutii de constructii certificate ‚verde’, cu un impact cat mai redus asupra mediului inconjurator, iar fiecare vila va beneficia de solutii preferentiale de design, utilare si mobile din partea Rovere Mobili.
SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara active in Romania, avand operationale si doua birouri regionale in Brasov si Cluj - Napoca. Compania este lider pe segmentul rezidential, fiind consultantul imobiliar si agentul exclusiv a peste 15 proiecte rezidentiale din Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta si Oradea. Compania este si unul dintre principalii jucatori pe segmentul de property management si brokeraj de credite.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter