RO EN
Košík je prázdný

Guvernul aproba modernizare canale Dunare-Marea Neagra si Poarta Alba-Midia

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea canalelor Dunare - Marea Neagra si Poarta Alba - Midia, Navodari, in vederea cresterii sigurantei navigatiei. Valoarea totala a investitiei este de peste 1,6 miliarde lei, iar durata de executie este de 60 de luni. Obiectivul este inclus in Master Planul General de transport al Romaniei si se afla pe reteaua de transport de interes european.
Finantarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operational Transport (POT) 2021-2027 si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie.
In cazul Canalului Dunare - Marea Neagra, vor fi realizate lucrari de reabilitare si modernizare a biefurilor I si II, cu lucrari noi de consolidare in zona de platou atat pe malul stang, cat si pe malul drept pe o lungime cumulata de peste 2 km.
Pe canalul Poarta Alba - Midia, Navodari sunt prevazute lucrari de reabilitare si modernizare a biefurilor I si II cu solutia pentru malurile inalte cu plase ancorate si reabilitarea drumurilor existente cu strat de piatra.
Inainte de inceperea lucrarilor pe cele doua canale, se va realiza o operatiune de pregatire a amprizei lucrarilor prin eliminarea vegetatiei crescute pe taluzurile canalelor, din vaile afluente care debuseaza in canale si de pe celelalte lucrari (drumuri, santuri, rigole), curatire de crengi si alte depuneri (gunoaie), etc, strangerea acestora in gramezi, incarcarea lor si transportul intr-un depozit autorizat.
Pe toata lungimea aferenta Biefului I si Biefului II se propun lucrari pentru restabilirea sectiunii proiectate initial a celor doua canale, respectiv se propune realizarea lucrarilor de eliminare a obstacolelor din cuneta canalului si curatarea materialului din canal pentru asigurarea adancimii de navigatie corespunzatoare pentru nave/ convoaie.
Lucrarile pentru restabilirea sectiunii proiectate initial a canalului se vor executa sub nivelul apei pentru obtinerea formei geometrice proiectate a canalului si vor consta in excavatii realizate cu utilaje specifice lucrului la apa.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter