RO EN
Košík je prázdný

Grand Development va construi un centru de servicii in ansamblul Montebello

Compania de dezvoltare imobiliara Grand Development a luat decizia de a investi un milion de euro in constructia unui centru de servicii si facilitati in cadrul Montebello Transylvania Resort, proiect pe care compania il dezvolta langa Brasov in urma unei investitii de 12 milioane de euro. Grand Development a fost fondata si este condusa de Ionut Nicolescu, dupa ce a realizat exit-ul din compania de consultanta imobiliara SVN Romania si holdingul imobiliar Meta Estate Trust, companii unde a fost unul dintre co-fondatori.
Montebello Transylvania Resort va fi format 47 de vile tip chalet scandinav, cu spatii mari vitrate si dotari premium, precum si facilitati individuale cum ar fi foisor, jacuzzi, gradini private amenajate peisagistic si doua locuri de parcare private. Proiectul este amplasat intr-o poiana montana de 2,6 hectare din apropierea Brasovului, in mijlocul unei paduri seculare localizate pe raza localitatii Cristian si in apropiere de drumul Rasnov - Poiana Brasov, la o distanta de 20 de minute de recent inauguratul Aeroport International Brasov.
Noul centru de servicii si facilitati va deservi rezidentii dar si turistii din cadrul Montebello Transylvania Resort, urmand sa le puna la dispozitie o serie intreaga de optiuni de petrecere a timpului liber si o gama larga de servicii, precum restaurant si bistro pentru servirea micului dejun, sala de conferinte, SPA si clinica de recuperare, urmand sa ofere si servicii de concierge pentru aprovizionare sau rezervari si inchirieri de echipamente sportive, precum si servicii de property si facility management.
„Dezvoltam un concept turistic integrat, care va include si optiuni de petrecere a timpului liber si o multitudine de servicii, rezultand astfel un produs turistic care se va adresa mai multor segmente de piata, de la turisti care doresc relaxare in inima padurii, la companii care organizeaza diferite evenimente interne sau corporate, manageri care au nevoie de o perioada de retragere si reincarcare sau persoane care se afla intr-o etapa de recuperare. In plus, Brasovul va deveni in viitor o optiune tot mai vizibila pentru turistii straini si trebuie astfel sa dezvoltam pachete cat mai complexe de servicii, la standarde internationale”, a declarat Ionut Nicolescu, fondator Grand Development.
Montebello Transylvania Resort reprezinta un proiect de reconversie, fiind dezvoltat pe fostul amplasament al unei fabrici de caramida, abandonata de peste 25 de ani. In ultimele 12 luni au fost realizate ample lucrari de conectare si racordare a terenului la toate retelele utilitare, care anterior se aflau la distante de cativa kilometri de proiect. Prima faza a proiectului va fi finalizata in luna noiembrie a acestui an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter