RO EN
Košík je prázdný

Global City va fi realizat in Pipera

Global Finance, prin divizia imobiliara Global Emerging Property Fund, investeste 200 milioane de euro intr-un complex mixt (locuinte si birouri), amplasat in partea de nord a Bucurestiului (zona Pipera, Soseaua Bucuresti Nord). Ansamblul Global City Residential face parte din proiectul mixt Global City (ce va fi definitivat in intervalul octombrie 2007 – decembrie 2010), care include si un bussines park (cladiri de birouri clasa A). Complexul Global City Residential va fi construit in doua faze si se va desfasura pe o suprafata totala de 37.804 mp. In prima etapa obiectivul (care necesita investitii de 65 milioane de euro) va include 4 cladiri (S+P+6E, S+P+11E si doua de tip S+P+6E+E7+E8-retras), ce totalizeaza 381 de unitati locative cu una pana la patru camere si duplexuri (avand arii de la 50 mp pana la 200 mp). Antreprenor general este compania B&A Construct (din Bucuresti), planurile tehnice fiind intocmite de firmele ISV Architects & Associates (din Grecia) si West Group Architecture (din Capitala). Societatea Gardiner & Theobald (din Bucuresti) asigura serviciile de project management. Solutia constructiva prevede structura de rezistenta mixta, realizata din cadre si diafragme din beton armat. Fundatia va fi de tip radier general. Compartimentarile vor fi executate din caramida si gips-carton. Finisajele interioare vor fi realizate din gresie si faianta, parchet stratificat din lemn lacuit, pardoseli placate cu placi ceramice, vopsele lavabile, sisteme de placare uscata a fatadelor si, in anumite zone, finisaje cu tencuiala de exterior. Tamplaria exterioara va fi din profile PVC cu 6 camere si geam termoizolant. Ansamblul va dispune de 571 de locuri de parcare subterana, pe o arie de circa 16.000 mp. Definitivarea lucrarilor pentru prima etapa este prevazuta pentru luna ianuarie 2010, iar pentru faza a doua (ce necesita fonduri de 55 milioane de euro) – in trimestrul al patrulea din 2010.

***

Infiintata in 1991, in Atena (Grecia), Global Finance este o societate de investitii independenta, care administreaza o serie de fonduri private si imobiliare. Compania are birouri in Atena (sediul central), Sofia, Bucuresti si Belgrad. Pana in prezent, societatea a finalizat peste 70 de obiective in 11 tari, a caror valoare totala este de peste 850 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.globalcity.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter