RO EN
Košík je prázdný

GALATI: Plan de investitii de 100 milioane euro la Universitatea Dunarea de Jos

Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati (UDJG) are un plan de investitii de peste 100 de milioane de euro, a anuntat prorectorul pentru strategii si relatii institutionale, Alexandru Nechifor.
Potrivit unei informari a institutiei de invatamant superior galatean, acest plan de investitii cuprinde proiecte in derulare sau la care se fac studii de fezabilitate, precum si proiecte la care se depun cereri de finantare.
"Cumulat, intreg planul de investitii are o valoare de peste 100 de milioane de euro. Este o cifra ambitioasa, dar fiind cea mai mare si importanta universitate din regiune, suntem obligati sa oferim comunitatii toata capacitatea noastra academica, educationala, dar si potentialul investitional. Am accesat si depus proiecte pe toate axele de finantare si acest lucru incepe sa se vada si sa se materializeze", a afirmat Alexandru Nechifor, citat in informarea mentionata.
Astfel, este in curs de implementare Proiectul REXDAN, datorita caruia Galatiul va avea cel mai mare centru de cercetare din sud-estul Europei, iar in 2023 si cea mai mare nava de cercetare pe apele interioare ale UE. Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de euro.
In 2022 vor incepe lucrarile de reabilitate pentru Complexul sportiv Portu Rosu, aflat in proprietatea institutiei, care va deveni un complex multifunctional, modern, cu tribune si vestiare in totalitate refacute, cu o mica zona de recuperare medicala pentru sportivi. Valoarea totala a proiectului este de 25 de milioane de euro.
In plus, dupa finalizarea lucrarilor la un nou camin, se vor face reparatii la alte sapte camine din Campusul studentesc.
In ceea ce priveste continuarea investitiilor, se lucreaza la finalizarea Bibliotecii Universitare, care va fi gata in aceasta primavara si la Corpul J, care va include o cantina moderna in Campusul Stiintei, dar si hala de microproductie pe microelectronica si inginerie electrica, in premiera la UDJG, cu o investitie in dotari cu echipamente IT de 1,5 milioane euro.
La capitolul proiecte la care se lucreaza, sunt amintite Centrul de la Soveja destinat activitatilor educationale si de cercetare pentru Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Facultatea de Stiinta si Ingineria Alimentelor si Facultatea de Stiinte si Mediu, si ferma de crestere in conditii naturale a sturionilor, de langa Centrul de Cercetare al UDJG de la Sfantu Gheorghe, pentru care s-a incheiat un parteneriat cu Consiliul Local din localitate.
"Ne dorim ca UDJG sa fie principalul pion in dezvoltarea municipiului, judetului, regiunii. De altfel, pozitia universitatii - in ceea ce priveste calitatea invatamantului, cat si nivelul investitiilor, relatiile internationale - a crescut mult in ultimii ani si ne dorim sa ne pastram trendul ascendent. Avem, in premiera, si o crestere a numarului de studenti, si acest lucru ne face, de asemenea, optimisti", a declarat si rectorul Universitatii "Dunarea de Jos", Puiu Lucian Georgescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter