RO EN
Košík je prázdný

ORADEA: ELSACO si Energomontaj edifica sistemul de incalzire cu apa geotermala

Municipalitatea a semnat contractul pentru achizitia proiectarii si executiei lucrarilor la obiectivul de investitii „Valorificarea energiei geotermale in asociatie cu pompe de caldura, pentru producerea agentului termic pentru incalzire si apa calda in cartierul Nufarul I - Oradea”. Proiectarea si lucrarile vor fi executate de catre asocierea formata din SC Elsaco Electronic SRL si SC Energomontaj SA.
Valoarea contractului este de 89.930.000 lei fara TVA, termenul de executie fiind de 4 luni pentru proiectare si 20 de luni pentru executia lucrarilor. Proiectul prevede trecerea cartierului Nufarul I la un sistem de incalzire pe baza de apa geotermala.
„Timp de mai bine de 10 ani, in zonele dintre blocurile din cartierul Nufarul I nu s-au facut modernizari, nici investitii importante, tocmai pentru ca ne-am dorit sa inlocuim intreaga infrastructura odata cu introducerea conductelor de termoficare. Iata ca acest proiect mult asteptat se intampla, suntem in postura in care am incheiat contractul cu o asociere de firme, iar odata cu implementarea lui, vom reabilita tot cartierul pentru a ridica calitatea vietii oradenilor din zona, aducandu-l la standarde europene”, a mentionat primarul Florin Birta.
Scopul proiectului este cresterea utilizarii resurselor locale de energie regenerabila geotermala pentru prepararea agentului termic de incalzire si apa calda de consum, precum şi realizarea de noi capacitaţi de producţie a energiei termice in sistemul de termoficare centralizat SACET Oradea, cu energie geotermala provenita de la forajele de adancime din cartierul Nufarul. Se vor utiliza pompe care permit recuperarea unei calduri suplimentare din apa geotermala.
Beneficiarii directi ai investitiei sunt cei aproximativ 13.625 locuitori ai cartierului Nufarul 1, respectiv 6.217 apartamente, institutii publice si agenti economici care au spatii comerciale la parterul blocurilor din cartier.
In prezent exista 7 puncte termice (PT839, PT840, PT844, PT845, PT863, PT878, PT883) care produc agentul de incalzire din reteaua de transport primara a SACET Oradea, iar apa calda de consum (ACC) este produsa de catre SC TRANSGEX SA.
Din cauza gradului de uzura foarte accentuat si a pierderilor mari de energie in punctele termice si in reteaua de distributie aferenta, precum si a consumurilor mari de energie electrica de debite extrem de mari in retea si datorita pompelor de circulatie cu randament scazut si fara convertizoare de frecventa, se prevede renuntarea la aceste 7 puncte termice si la reteaua de distribuţie aferenta acestora.
Proiectul este impartit in 4 obiecte, astfel: obiectul 1 reprezinta realizarea unei retele de transport pentru agent termic si apa geotermala, obiectul 2 se refera la construirea unei Statii Termice Geotermale, obiectul 3 presupune realizarea unui foraj nou de productie in zona strazii Meiului (in spatele Bisericii Ortodoxe), iar in cadrul obiectului 4 se vor realiza 277 de minipuncte termice la consumatori.
Obiectul 1: Retea de transport pentru agent termic si apa geotermala
a. Realizarea unei reţele de transport agent termic primar pana la cele 277 mini puncte termice de scara bloc (L=11,2 km traseu).
b. Realizarea conductelor pentru transport apa geotermala de la forajele de productie existente 4797 (licenţa Transgex) situat pe strada Depozitului si forajul nou de producţie (Obiect 3) care se va realiza in zona strazii Meiului (in spatele Bisericii) la punctul termic geotermal (L=1,86 km).
c. Realizarea conductelor pentru transport apa geotermala uzata termic de la punctul termic geotermal la forajele de injecţie (L=2,73 km): sonda 4081 de injecţie (situata in parcarea de pe strada Peneş Curcanul - licenţa Transgex) si sonda 1730 (situata langa pasajul Ciheiului peste şoseaua de centura).
d. Realizarea racordului de legatura la magistrala M5-M6 pentru a putea alimenta cu energia termica provenita din punctul termic geotermal si localitatea Sinmartin, independent de solutia actuala existenta (alimentare din SACET).
Obiectul 2: Statie Termica Geotermala
Construirea unei cladiri pe structura metalica si montarea de echipamente pentru functionarea pe baza de apa geotermala in trei trepte (capacitate 50MWt) pe strada Depozitului langa forajul Transgex 4797.
Obiectul 3: Foraj nou de productie in zona strazii Meiului (in spatele Bisericii Ortodoxe)
Este prevazuta realizarea unui nou foraj de extractie (productie) a apei geotermale cu o adancime de cca. 2800-2900 m, dotat cu o pompa de extractie cu capacitate de 45 l/sec.
Obiectul 4 : 277 Mini puncte termice
Se va realiza montarea unui numar de 277 de mini puncte termice la consumatori, complet automatizate pentru preparare agent de incalzire (60/40⁰C) şi prepararea apei calde de consum (60⁰C), dimensionate pentru a putea fi alimentate cu agent termic din Staţia Termica Geotermala Nufarul 1.
Proiectul este finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritara 6 - Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice in vederea sustinerii unei economii cu emisii scazute de carbon, Obiectivul specific 6.1. Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasa, biogaz, geotermal), sectorul productie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter