RO EN
Košík je prázdný

CRAIOVA: Circa 100 milioane lei pentru consolidarea a doua cladiri de patrimoniu

Cseke Attila, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si administratiei, a participat alaturi de prim-ministrul Florin Citu, la Craiova, la semnarea contractului de finantare pentru reabilitarea si consolidarea corpului central al Colegiului National Carol I si a Operei Romane. Obiectivul este inclus in Programul National de Constructii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Nationala de Investitii, institutie sub autoritatea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei.
Proiectul vizeaza lucrari de consolidare astfel incat cladirea sa fie mai sigura in cazul unui cutremur. Astfel, se urmareste reabilitarea si consolidarea intregului monument din centrul istoric al municipiului Craiova, inclusiv la nivelul instalatiilor si finisajelor, iar elementele decorative precum componentele arhitecturale, usile decorative din lemn etc. vor fi restaurate. Totodata, se vor realiza lucrari de conservare si restaurare a picturilor, a treptelor si balustradelor scarilor monumentale din foyerul operei si din holul de onoare al colegiului, dar si a mozaicului decorativ.
Dupa finalizarea lucrarilor, destinatia principala a Corpului central - Colegiul National Carol I va fi aceea de institutie de invatamant, urmand ca functiunile actuale, cele principale si cele conexe (spatii pentru profesori si administratie, spatii tehnice, etc.) sa se pastreze si sa fie completate cu functiunile necesare din punct de vedere tehnic.
In ceea ce priveste Opera Romana din Craiova, se propune redeschiderea accesului publicului la nivelul foaierului, realizarea unor spatii suplimentare pentru depozitarea decorurilor, imbunatatirea acusticii salii de spectacole si izolarii fonice, modernizarea mecanicii de scena si a iluminatului tehnologic, dar si interventii pentru introducerea sistemului de ventilare si climatizare a salii de spectacole.
In prezent, cladirea se afla in faza avansata de degradare, fiind folosita numai partial. Corpul central, cea mai veche si importanta parte a cladirii, este scoasa din uz din cauza avariilor importante ale structurii de rezistenta, activitatile Colegiului National Carol I desfasurandu-se in corpurile laterale.
Valoarea contractului este de 97.733.587,88 lei, iar durata estimata de realizare este de 30 de luni, dintre care 6 luni vor fi dedicate activitatii de proiectare. Suprafata totala desfasurata a cladirii va fi de 15.393 mp.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter