RO EN
Košík je prázdný

CONSTANTA: Finantare PNRR pentru doua spitale, investitii de 250 milioane euro

Primaria municipiului Constanta a obtinut finantare din PNRR pentru constructia unui spital de cardiologie si oncologie si a unuia de pediatrie, investitii totale estimate la aproape 250 de milioane de euro. Anterior, municipalitatea a obtinut fonduri si pentru consolidarea, reabilitarea si modernizarea Spitalului de Boli Infectioase, precum si pentru constructia unei unitati modulare, de 10 milioane de euro, in incinta acestei unitati sanitare.
Potrivit lui Vergil Chitac, primarul municipiului Constanta, Spitalul de Cardiologie si Oncologie (Policlinica Municipala) va fi construit pe Bd. Aurel Vlaicu, in zona Dacia Service, pe un teren cu suprafata de 19.660 mp. Cladirea (D+P+3E) va avea o amporenta la sol de 2.991 mp si va include ambulatoriu cu paturi de zi (40 paturi) si spitalizare continua, inclusiv ATI (64 paturi). Proiectul, dezvoltat de Primaria Constanta, are o valoare de aproximativ 103,2 milioane de euro, din care finantare nerambursabila prin PNRR este de circa 98 milioane de euro. Termenul pentru finalizarea constructiilor si a dotarilor este prevazut in iunie 2026.
 
Spitalul de Cardiologie si Oncologie (Policlinica Municipala)
 
Spitalul de Pediatrie (Sanatatea mamei si copilului) va fi construit sub patronajul Consiliului Judetean Constanta ca un nou corp al Spitalului Judetean. Cladirea (2S+D+P+9E) va avea o suprafata construita la sol de aproximativ 3.500 mp si va gazdui sectiile de Obstetrica-Ginecologie I si II, Neonatologie, Pediatrie si Chirurgie-Ortopedie Pediatrica, precum si doua unitati primiri urgente: UPU Pediatrie, UPU Obstetrica/ Ginecologie. Noul spital va avea un numar total de 365 paturi din care 247 pentru spitalizare continua, 79 pentru spitalizare de zi si 39 paturi pentru ATI, precum si doua blocuri de operatii, cu un numar total de 8 sali. In plus, vor fi amenajate 110 locuri de parcare noi, majoritatea la nivelurile subterane ale cladirii. Costurile estimative ale investitiei sunt de aproximativ 149,8 milioane de euro (inclusiv TVA).
 
 
"Prin contractele semnate ieri si prin toate celelalte investitii care au inceput sa curga in Constanta, demonstram ca intr-adevar se poate. Cu munca aplicata, cu eforturi, cu o echipa unita si cu oameni priceputi, lucrurile evolueaza in directia potrivita. Am demonstrat ca se poate face treaba multa si buna cu termoficarea, cu reconfigurarea circulatiei, cu transportul public si infrastructura aferenta, cu reabilitarea cladirilor publice si a scolilor. Astazi, vorbim despre Sanatate si vor mai urma, dar toate la timpul lor", a declarat Vergil Chitac.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter