RO EN
Košík je prázdný

Avans proiect pentru reabilitarea caii ferate Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor

Proiectul de electrificare si reabilitare a caii ferate Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor avanseaza. Pana in prezent au fost obtinute toate cele 82 avize necesare pentru derularea proiectului.
Joi, 4 februarie, documentatia pentru obtinerea acordului de mediu, respectiv Studiul de Evaluare a Impactului asupra Corpului de Apa, Raportul de Impact asupra Mediului si Studiul de Evaluare Adecvata, a fost depusa la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului. Dupa publicare, proiectul va fi supus, timp de 30 de zile conform legislatiei in vigoare, dezbaterilor publice si analizei comisiilor de specialitate. In urma obtinerii acordului de mediu, proiectul va intra in etapa de elaborare a documentatiei pentru finantare si, ulterior, in cea de demarare a licitatiei de executie.
“Am depus toate diligentele pentru obtinerea avizelor, atat la nivelul judetului Bihor, cat si la nivel national. Proiectul de electrificare si modernizare a acestui sector de cale ferata are o importanta cruciala in dezvoltarea socio-economica a Bihorului“, a declarat prefectul Dumitru Tiplea.
Reamintim ca obiectivul de investitii, in valoare de 7,3 miliarde lei, este finantat de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei, si reprezinta cea mai ampla investitie in infrastructura feroviara din Vestul Romaniei.
Lucrarile vizeaza electrificarea in intregime a celor 166 de km a liniei de cale ferata, precum si modernizarea, pe intregul traseu, a tuturor statiilor, haltelor si spatiilor adiacente, incluzand parcarile, rampele si peroanele cu copertine. Toate cladirile de calatori vor beneficia de compartimentari pentru fluidizarea circulatiilor, de grupuri sanitare compartimentate pe sexe, precum si grupuri sanitare speciale pentru mama si copil si pentru persoanele cu mobilitate redusa. Traseele de circulatie pentru calatori vor asigura deplasarea in deplina siguranta a persoanelor cu mobilitate redusa, fiind prevazute, de asemenea, rampe si marcaje tactile pentru nevazatori la accesele principale in cladire si catre punctele principale de interes.
Partea de executie este estimata la 4 ani din durata totala de 10 ani a obiectivului de investitie. In urma reabilitarii, pe 60% din traseu trenurile vor putea circula cu peste 100 km/ora, iar distanta Oradea-Cluj se va parcurge in 2 ore.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter