RO EN
Košík je prázdný

TERASTEEL va investi 20 milioane euro intr-o noua fabrica, in Lehliu Gara

TeraSteel, producator de panouri termoizolante, va investi 20 de milioane de euro in constructia unei noi unitati de productie la Lehliu Gara, ce va avea o capacitate de 1,8 milioane de metri patrati de panouri termoizolante cu miez de spuma poliuretanica de tip PUR, miez de spuma poliizocianurata de tip PIR si vata minerala. Fabrica va deveni operationala in anul 2024 si va fi a treia unitate detinuta de grup, alaturi de cele din Bistrita si Leskovac - Serbia. Dezvoltarea acestui obiectiv face parte din strategia companiei de extindere regionala, in contextul in care estimarile privind constructiile industriale sunt deosebit de favorabile.
TeraSteel activeaza de peste 25 de ani in industria productiei de materiale de constructii, oferind solutii pentru cladiri comerciale, rezidentiale si agricole. Compania produce, in fabricile din Romania si Serbia, profile zincate formate la rece si panouri termoizolante cu spuma rigida poliuretanica tip PUR, poliizocianurata tip PIR, PIRXV, LEAD si vata minerala, precum si toate componentele unei cladiri metalice - accesorii de mascare si etansare, elemente metalice si tamplarie din PVC, luminatoare si trape fum industriale. 
Interviu cu Cosmin Patroiu, director general al TeraSteel, manager cu o experienta profesionala de 20 de ani pe piata de materiale de constructii, din care 10 ani pe cea de panouri termoizolante si structuri metalice.
 
- Ce obiective aveti planificate pentru anii urmatori?
- Obiectivele nostre pe termen scurt vizeaza consolidarea parteneriatelor de afaceri existente, optimizarea portofoliului de produse si consolidarea pozitiei pe pietele pe care suntem prezenti. In acest sens, la finalul anului 2024 vom inaugura o noua fabrica, in partea de sud a tarii, in Lehliu, care ne va asigura o productie suplimentara de 1,8 milioane metri patrati de panouri termoizolante cu miez de spuma poliuretanica de tip PUR, miez de spuma poliizocianurata de tip PIR si vata minerala. Noua fabrica se va alatura celor doua pe care le avem in judetul Bistrita Nasaud, cea de productie a panourilor termoizolante, respectiv a profilelor zincate si celei din Leskovac-Serbia, in care fabricam panouri termoizolante si tabla cutata. Noua unitate de productie, amplasata pe un teren de peste 100.000 mp, va crea peste 60 de locuri de munca incepand cu a doua parte a anului 2024, cand estimam sa devina functionala. Valoarea investitiei se ridica la circa 20 milioane de euro.
 
 
- Ce v-a determinat sa va extindeti productia de panouri termoizolante?
- Rapiditatea construirii si beneficiile tehnice aferente spatiilor dezvoltate cu panouri termoizolante, cumulate cu dezvoltarea spatiilor industriale, cladirilor agricole si expansiunea jucatorilor internationali in ceea ce priveste cladirile comerciale, au facut ca aceasta piata sa fie pe trend crescator an de an. Cu toate acestea, numarul spatiilor industriale pe mia de locuitori in Romania este, inca, sub media regionala. Consumul cel mai mare ramane cel de panouri cu miez de spuma rigida poliuretanica de tip PUR, dar putem observa o crestere a preferintei pentru panouri cu miez de spuma poliizocianurata de tip PIR, care ofera o rezistenta si o reactie superioara la foc. Pentru proiectele de anvergura se prefera materiale ce asigura cladiri sustenabile, eficiente energetic, chiar daca preturile de constructie sunt mai mari. Costurile ulterioare de mentenanta sunt mult diminuate, astfel incat beneficiarii isi amortizeaza investitia intr-un timp mai scurt, ofera angajatilor conditii mai bune si bineinteles protejeaza si mediul inconjurator. Un segment de nisa in curs de dezvoltare este cel al cladirilor verzi, sustenabile si eficiente energetic, care presupun investitia in materiale si sisteme de incalzire si ventilatie premium.
 
- Cum au evoluat afacerile companiei in 2022 si ce estimari aveti pentru anul in curs?
- Lipsa de predictibilitate a mediului economic, inflatia puternica, cresterea pretului energiei, cumulate cu precautia investitorilor au facut ca 2022 sa fie un an dificil nu doar in Romania, ci in intreaga regiune a Europei Centrale si de Est, regiune in care produsele noastre ajung cu preponderenta.
 
 
Din perspectiva cifrei de afaceri, am inregistrat o usoara scadere fata de 2021, cauzata, in principal, de scaderea segmentului de constructii industriale in al doilea semestru al anului 2022.
TeraSteel este o companie dinamica, cu un ritm de dezvoltare accelerat, solida din punct de vedere financiar, ceea ce ii asigura o evolutie optima chiar si in contextul actual, marcat de inflatie si dificultati in lanturile de aprovizionare. Avem o mare capacitate de a ne adapta si optimiza, astfel incat sa livram clientilor, in timp util si la preturi competitive, solutiile noastre constructive. Provocarile sunt, in continuare, mari, dar avem determinarea si puterea de a le depasi si a iesi invingatori si din aceasta perioada marcata de instabilitate.
 
- La ce nivel din cifra de afaceri au ajuns exporturile si care sunt principalele tari unde livrati produse fabricate in Romania?
- Exporturile au avut un trend ascendent in ultimii ani, fapt confirmat si de evolutia din 2022. La ora actuala, mai mult de 50% din ceea ce producem in Bistrita merge la export. Principalele piete de desfacere sunt: Ungaria, Cehia, Slovacia, Moldova si Austria, deoarece logistica de business in ceea ce inseamna materiale de constructii te obliga oarecum sa vinzi pe piete de desfacere apropiate de unitatile de productie, pentru a fi competitiv si profitabil. Cu toate acestea, produsele noastre - panouri termoizolante, profile zincate, tabla cu cuta inalta si hale la cheie-ajung la ora actuala in peste 25 de tari. Pe viitor, analizam modalitatea in care putem contribui la ceea ce inseamna reconstructia Ucrainei.
 
 
- Ce tipuri de produse din oferta companiei au fost preferate de clienti? Care sunt premisele de dezvoltare pentru acest sector, in 2023?
- Fiecare tara are particularitatile ei, in functie de gradul de dezvoltare, politicile de sustenabilitate, maturitatea pietei, reglementarile legislative aplicabile la nivel regional etc. Este clar ca nu putem generaliza. Exista multe detalii specifice fiecarei piete, care fac dificila scalarea businessului, in ansamblul lui. In ceea ce priveste Romania, pretul ramane unul din principalele criterii in alegerea produselor, motiv pentru care, de foarte multe ori, se opteaza catre panouri termoizolante cu miez de spuma poliuretanica de tip PUR. Exista, insa, o crestere a preferintei catre panouri cu miez de spuma poliizocianurata de tip PIR, care ofera o rezistenta si o reactie superioara la foc.
 
- Care sunt cele mai noi produse incluse in oferta si ce aduc acestea nou pe piata?
- In ceea ce priveste solutiile tehnice pe care le oferim, anul acesta inregistram tot mai multe cereri pentru structurile de profile zincate modulare pentru parcuri fotovoltaice cu prindere la sol. Este important de stiut ca avem capacitatea de a livra structuri modulare integral personalizate pentru fiecare proiect. Mai mult decat atat, oferim consultanta in proiectare pentru indeplinirea parametrilor optimi aferenti fiecarui parc fotovoltaic, produse personalizate 100%, care nu necesita prelucrari ulterioare pe santier si, bineinteles, garantie pentru produsele noastre. La cerere, putem livra si structuri pentru sisteme de parcare cu panouri fotovoltaice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter