RO EN
Košík je prázdný

SSAB AG: Dezvoltare puternica a afacerilor firmei in prima jumatate a anului 2019

SSAB AG, antreprenor general specializat in constructia de hale industriale, traverseaza un trend favorabil al activitatii in 2019, cifra de afaceri din primele sase luni ale acestui an crescand de aproape patru ori, pana la 95,5 milioane de lei, de la nivelul de 26,5 milioane de lei inregistrat in aceeasi perioada din 2018. Societatea detine capacitati de productie a structurilor metalice si prefabricatelor din beton, unde produce toate tipurile de structuri de beton, inclusiv elemente pretensionate. In perioada urmatoare, SSAB AG continua dezvoltarea parcului logistic pe care il detine in Bacau, prin achizitia de utilaje tehnologice.
In cei 28 de ani de activitate pe piata constructiilor din Romania, SSAB AG a montat peste 200.000 mp de structuri metalice si mai mult de 400.000 mp de panouri termoizolante.
Interviu cu Paul Armeanu (45 de ani), directorul de productie al SSAB AG si manager cu o experienta profesionala de 20 de ani pe piata de constructii/ constructii metalice.
 
- Cum a evoluat piata lucrarilor de constructii in primele sase luni din 2019 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in a doua parte a anului? 
- In ceea ce priveste segmentul pe care activeaza compania SSAB AG si target-urile noastre pentru anul in curs, pronosticul a fost unul optimist si realizabil. Cererea a fost mare, ceea ce ne asigura un volum mare de activitate si in a doua jumatate a anului. In prezent, avem in executie lucrari de anvergura cu termene de finalizare pana in 2021. In acest an am demarat si executia celui mai mare hangar de mentenanta al avioanelor din Romania - Aerostar Iasi, ce va avea o deschidere de 85 de metri, alaturi de multe alte proiecte semnificative, precum magazinul Dedeman din Zalau, hale pentru diversi producatori industriali si mai multe galerii comerciale in Bucuresti
 
- Ce impact a avut aplicarea OUG 114 in primele sase luni din 2019 asupra companiei?
- Masura aceasta este menita sa scada numarul muncitorilor “la negru” si sa ajute companiile de constructii sa readuca forta de munca din strainatate. Este o masura care revigoreaza sectorul constructiilor si un mod bun de a sprijini dezvoltarea puternica a acestui sector. 
 
- Care este impactul digitalizarii in cadrul SSAB AG?
- Digitalizarea are un impact pozitiv major asupra angajatilor nostri, cel mai mare suport tehnologic reprezentandu-l pentru ei infrastructura IT. Implementam constant tehnologii digitale care sa ii ajute in optimizarea activitatii profesionale zilnice.
 
- Ce solutii sunt la deficitul de forta de munca calificata? 
- Una din solutii, adoptata si de compania noastra, este recrutarea de oameni nespecializati pe domeniul cerut, dar pe care i-am instruit intern. O alta solutie adoptata este angajarea mai multor studenti sau reorientarea profesionala a unor angajati.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter