RO EN
Košík je prázdný

MINEX: Blocajele din constructii ingreuneaza activitatea curenta

Grupul de firme Minex, unul dintre principalii furnizori locali de solutii integrate pentru tratarea suprafetelor, a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ trei milioane de euro in primele noua luni din 2017, prognoza companiei pentru intregul an in curs indicand un business total de circa 5 milioane de euro. La nivel national, firma distribuie echipamente si solutii industriale in domeniul tratamentului de suprafete (sablare, vopsire si diverse alte acoperiri) si procesarii structurilor metalice si tablelor. Compania are o experienta de doua decenii pe piata locala, perioada in care a realizat peste 500 de proiecte speciale.
Interviu cu Mircea Minea (51 de ani), directorul general al Minex Romania. Managerul are o experienta de 22 de ani in domeniul tratarii suprafetelor si procesarii de table si profile.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in ultimii ani si ce perspective sunt pentru 2018?
- Suntem pe piata de mai bine de 20 de ani si nu-mi aduc aminte sa fi inregistrat vreodata rezultate mai slabe decat cele din 2016. Din pacate, nici 2017 nu este cu mult peste nivelul anului anterior. Cererea industriei romanesti in privinta proiectarii si implementarii de solutii tehnice personalizate pentru tratarea suprafetelor a fost destul de redusa. In plus, serviciile si sistemele integrate pe care le dezvoltam se adreseaza cu precadere sectorului naval care, la randul lui, trece printr-o criza acuta la nivel mondial. Este foarte greu de spus cum va arata 2018, mai ales in conditiile volatilitatii actuale a mediului de afaceri romanesc si a «debandadei» fiscale la care asistam in prezent. Speram, insa, sa reusim sa generam macar o mica crestere si aceasta doar pentru ca vom intra in 2018 cu cateva proiecte deja contractate si pe care urmeaza sa le finalizam in primul trimestru al anului urmator.
 
- Din ce zone ale economiei provine cea mai mare parte a cererii de solutii personalizate de vopsire?
- Sectorul naval ramane, in continuare, principalul grup-tinta pentru Minex. Ne concentram, insa, si asupra investitiilor de tip greenfield, realizate de diverse firme straine in domeniul constructiilor metalice si de masini. Sectorul auto are, la randul sau, potential de crestere. In ultimii doi-trei ani, birourile noastre din Sibiu si Cluj-Napoca au inregistrat cele mai bune rezultate la capitolul vanzari. Din pacate, sectorul constructiilor - in special lucrarile ingineresti - este intr-o situatie dezastruoasa.
 
- Care este strategia companiei pe termen mediu si lung?
- Incercam sa sustinem cat mai mult programul de afaceri existent, abordand aplicatii si domenii noi ale partenerilor traditionali. In plus, vom pune un accent tot mai mare pe activitatea de export. Firma noastra din Bulgaria, deschisa in 2009, inregistreaza rezultate foarte bune, chiar si in conditiile restrictive ale ultimilor doi ani. In luna septembrie 2017 am deschis si reprezentanta de la Belgrad, pentru a acoperi cererea din tarile care nu sunt membre UE din fosta Iugoslavie. De asemenea, continuam relatia noastra foarte apropiata cu partenerii olandezi, pentru care suntem subcontractori de echipamente si servicii in proiecte internationale din sectorul naval.
 
- Ce dificultati intampinati in activitatea curenta din Romania?
- Rezultatele slabe din ultimii doi ani sunt legate in special de problemele economiei romanesti. Ma refer aici la blocajele inregistrate in diverse domenii (mai in ales in cel al constructiilor). In plus, se resimte acut lipsa totala a finantarilor europene din 2016 si 2017. In anii precedenti am avut anual cca. 30 de proiecte finalizate si finantate cu astfel de fonduri. Aberatiile si schimbarile bruste din domeniul fiscalitatii (in special, cele din ultimele sase luni), lipsa acuta a fortei de munca specializate, in paralel cu cresterile nejustificate ale salariilor din domeniul bugetar nu fac altceva decat sa ingreuneze si mai tare mersul firesc al economiei. Este pacat ca Romania va rata din nou oportunitatile oferite in aceasta perioada, care ar fi putut determina in mod direct demararea unor proiecte de investitii majore, atat in infrastructura, cat si in industrie.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter