RO EN
Košík je prázdný

MARTIFER METALLIC: Crestere la 85% a proiectelor contractate in afara Portugaliei

Afacerile diviziei de constructii metalice din cadrul grupului Martifer s-au situat, in primul semestru al anului in curs, la 130,9 milioane de euro, in crestere cu 7% fata de aceeasi perioada din 2011. Majorarea este foarte importanta pentru firma, avand in vedere faptul ca aceasta divizie are o cota de 53,7% din totalul incasarilor. Din punct de vedere geografic, ponderea vanzarilor din statele membre ale Uniunii Europene a fost de 43%, in timp ce livrarile din Peninsula Iberica au reprezentat 23% din afaceri, cele din Africa si Australia - cate 13%, iar cele din America de Nord au fost evaluate la 6%. "Rezultatele diviziei s-au situat la un nivel optim, avand in vedere faptul ca domeniul constructiilor a fost grav afectat de masurile recente de austeritate, acestea determinand o evolutie eterogena la nivelul UE. Astfel, daca Danemarca si Norvegia au sanse sa inregistreze pe termen scurt si mediu cresteri mai mari de 2%, in majoritatea statelor din Europa Centrala si de Est sporul anual se va situa sub acest prag, in vreme ce sansele de accentuare a recesiunii sunt deosebit de ridicate in ceea ce priveste Irlanda, Portugalia si Spania. Singurele semnale de crestere sustinuta continua sa se observe in regiunile aflate in curs de dezvoltare din Asia si America Latina", a declarat Carlos Martins, CEO al Martifer Metallic Constructions. Recent, divizia a castigat un contract pentru proiectarea si executia structurii metalice a garii Birmingham New Street, din Marea Britanie. Proiectul, denumit Gateway, presupune refacerea infrastructurii metalice a obiectivului construit in anii '60. Lucrarile includ instalarea unei fatade din otel inoxidabil, cu o suprafata de 20.000 mp, ce va avea in componenta mai mult de 8.500 de panouri din otel, sustinute de circa 500.000 de sisteme de fixare. Aproape fiecare panou va fi unic, in scopul de a se adapta la geometria specifica a cladirii. Otelul utilizat pentru crearea fatadei este produs in Finlanda si lustruit, debitat si prelucrat in Marea Britanie. Tot noi vom realiza si structura metalica a acoperisului, precum si fatadele la nivelul cailor de acces exterioare. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit in anul 2015. Alte obiective de anvergura contractate recent presupun livrarea si punerea in opera a peste 6.500 de tone de structuri metalice pentru un centru de afaceri si un stadion in Arabia Saudita. In urma initierii acestor lucrari, ponderea proiectelor realizate pe pietele externe a ajuns la 85%, din care 40% reprezinta cota lucrarilor efectuate in afara Europei. Informatii suplimentare, la www.martifer.pt

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter