RO EN
Košík je prázdný

IMPRO aniverseaza 10 ani de activitate si continua investitiile in productie

Producatorul de tigla metalica si accesorii pentru acoperisuri Impro, cu sediul in Cluj-Napoca, a inregistrat o majorare de 35% a vanzarilor din prima jumatate a acestui an, fata de aceeasi perioada din 2018. Cresterea preferintelor beneficiarilor pentru tigla metalica si pentru produse din gamele de top, dar si extinderea companiei au generat aceasta evolutie.
"Dupa cum arata si rapoartele de specialitate din domeniul in care activam, firma Impro este printre putinii producatori din Romania care ofera pietei tigla metalica bimodulara in doua variante - cu prindere normala sau ascunsa. Am observat o deschidere si interes tot mai mare a clientilor finali catre produsele de top, cele premium, cu garantii extinse, firma noastra fiind renumita pentru productia si promovarea produselor de acest gen. Tigla metalica bimodulara prezinta numeroase avantaje din punct de vedere al costului de transport, manipulare, montaj/ punere in opera si castiga tot mai mult teren fata de tiglele metalice clasice, debitate la lungimi prestabilite. Tot ca tendinta, am observat o crestere a preferintei beneficiarilor pentru peliculele mate/ semimate, asociate cu modele mai noi de ambutisari, gen tigla metalica model Gamma, ZET, Omega etc., in detrimentul celor cu acoperire lucioasa, din gama Alpha Plus", a declarat Csaba Marias, directorul comercial al companiei Impro.
In vara acestui an, Impro a lansat doua sortimente noi de tigla metalica, respectiv sistemul bimodular IZI si panourile prefaltuite Lambda 2.0. "Acest din urma produs este o noua generatie de panouri de acoperis si fatada, cu proprietati unice, care sunt destinate pietei locale si nu numai. Urmeaza, insa, lansarea a unei noi linii de tigla metalica si in anul care urmeaza, ceea ce cu siguranta ne va mentine in topul producatorilor de sisteme de invelitori metalice din punct de vedere al diversitatii de modele si culori de tigle", a mai spus reprezentantul Impro.
Din 2017, societatea a devenit si producator de panouri termoizolante cu vata bazaltica si spuma poliuretanica (PIR, PUR). "Punem mare accent pe dezvoltarea business-ului in aceasta directie, linia de productie din Timisoara fiind imbunatatita si retehnologizata astfel incat sa avem o calitate mai buna a panourilor si capacitate de productie care sa se ridice la nivelul asteptarilor clientilor nostri. De asemenea, inregistram o crestere a exporturilor in tarile invecinate Romaniei", a precizat Csaba Marias.
Impro va continua investitiile in dezvoltarea ambelor fabrici din Romania, respectiv atat la centrul de productie a panourilor termoizolante din Timisoara, cat si la unitatea din Jucu (Cluj), unde sunt fabricate produsele adresate segmentului rezidentiale (tigla metalica, tablele trapezoidale). "Continuam instalarea noilor linii de productie si dezvoltarea proceselor tehnologice. Practic, se va lucra in continuare la eficientizarea centrelor de productie si logistica pe care le detinem in Romania", a concluzionat reprezentantul Impro.
***
Fondata in 2009, societatea promoveaza produsele grupului polonez Blachprofil 2, beneficiind de procedurile, strategiile si know-how-ul acumulate pe piata din centrul si estul Europei, de peste 20 de ani. In 2019, Impro aniverseaza, astfel, un deceniu de existenta in Romania, avand peste 500 de parteneri activi in toata tara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter