RO EN
Košík je prázdný

MDRAPFE: Modificari privind atestarea verificatorilor de proiecte

Potrivit legii, pana la data de 12 august a.c., persoanele interesate pot trimite Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) observatiile si propunerile pe marginea noului proiect de ordin de ministru pentru aprobarea procedurii privind atestarea verificatorilor de proiecte si a expertilor tehnici in constructii.
Conform proiectului de ordin, dupa aprobarea sa si publicarea ulterioara in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, „specialistii cu activitate in constructii, atestati in baza prevederilor Ordinului nr. 777/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, isi mentin competentele pentru care au fost atestati, iar legitimatiile emise pana la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, care confera dreptul de practica al verificatorilor de proiecte si/sau expertilor tehnici, raman in valabilitate pana la data expirarii acestora, prelungirea dreptului de practica realizandu-se in conformitate cu prevederile noii proceduri”.
Prin procedura, pentru profesia reglementata de verificator de proiecte si expert tehnic, Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene este autoritatea competenta in conformitate cu prevederile legale, astfel incat stabileste conditiile, termenele si modalitatea de acordare si de suspendare a dreptului de practica a specialistilor - persoane fizice - cu activitate in constructii care solicita atestarea tehnico-profesionala ca verificatori de proiecte si/sau experti tehnici. In consecinta, atestarea tehnico-profesionala a specialistilor ca verificatori de proiecte si/sau experti tehnici se face pe domenii si subdomenii de constructii corespunzator cerintelor fundamentale prevazute in Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicata. In ceea ce priveste examenul, proiectul de ordin stipuleaza ca procedura de examinare a candidatilor este unitara, se desfasoara in limba romana, intr-o singura etapa - respectiv proba scrisa. „Proba scrisa consta in rezolvarea unor subiecte si/sau a unui chestionar, in functie de complexitatea domeniului/domeniilor sau subdomeniului/subdomeniilor solicitate, din bibliografia specifica, in scopul evaluarii cunostintelor. Timpul alocat probei scrise se stabileste de catre comisia de examinare (formate din minimum cinci membri - specialisti si un secretar fara drept de semnatura - reprezentant al autoritatii competente), in fiecare sesiune de examene, in functie de domeniul/domeniile, respectiv subdomeniul/subdomeniile pentru care se sustine examenul de atestare si este de minimum 90 de minute si maximum 180 de minute, iar conditia de promovare a examenului de atestare este obtinerea a minimum 75% din punctajul maxim”, se mai arata in proiectul de ordin. Pentru a descarca proiectul de act normativ, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter