RO EN
Košík je prázdný

ACTIVITATEA dirigintilor de santier este complexa

Raspunderile principale ale dirigintilor de santier, in contextul modificarii Legii nr. 10/1995, prin Legea nr. 177/2015, sunt cunoscute si nu se modifica, fiind insa schimbati anumiti termeni sau denumiri actualizate ulterior. In opinia dirigintelui de santier ing. Marin Iana, ce deruleaza din anul 1988 aceasta activitate considerata „destul de complexa si solicitanta in realizarea unei constructii”, dar care are o experienta vasta in domeniu (incepand cu anul 1959), pentru a se asigura dezvoltarea sectorului de constructii rezidentiale, mai ales in mediul rural, continutul legislatiei actuale trebuia modificat corespunzator. „Prin faptul ca, in actuala lege, imobilele de locuit tip parter, din mediul rural, sunt considerate de importanta redusa, se perpetueaza situatia anterioara, in care multe dintre acestea se edificau haotic, cu sau fara autorizatie de construire, fara a exista nicio raspundere in ceea ce priveste asigurarea sistemului calitatii. O noutate, fata de vechea lege, este constituita de asigurarea de raspundere civila a specialistilor atestati sau autorizati, care, din punctul meu de vedere, nu este necesara contribuind doar la cresterea costului investitiei. Aceasta asigurare este ambigua, se incheie pe durata dreptului de practica, dar nu se explica in interesul cui functioneaza, la ce se raporteaza aceasta asigurare si daca primele se restituie in cazul incetarii activitatii”, precizeaza ing. Marin Iana.
Se impun schimbari legislative de fond, nu de forma
Potrivit expertului, ar fi necesare mai multe schimbari legislative de fond, nu doar de forma, pentru ca Legea nr. 177/2015 sa aiba efectele pozitive scontate, care nu s-au remarcat dupa un an de la intrarea sa in vigoare. „Astfel, la articolul ce reglementeaza urmarirea comportarii in timp a constructiilor, trebuie sa se precizeze prin lege ca proiectul sa prevada materializarea pe constructie a unei borne de nivelment si coordonatele topografice. In acest fel, se poate urmari eficient comportarea constructiei in ceea ce priveste fenomenul de tasare si deplasare. Un exemplu de constructie care are o astfel de borna este Arcul de Triumf, din Bucuresti. Daca nu se stipuleaza prin lege, investigarea cu mijloace specifice va fi mai laborioasa si scumpa. Astfel, prin reglementari specifice, trebuie completata formularistica necesara urmaririi comportarii in timp a constructiei. De asemenea, nu ar trebui sa existe exceptii din punct de vedere al controlului calitatii lucrarilor la realizarea locuintelor unifamiliale cu parter. Daca nu exista reglementari, sporeste incidenta cazurilor de nerespectare a normelor si normativelor tehnice, ceea ce determina aparitia de accidente tehnice in exploatare, cu pierderi de vieti omenesti. Consider ca responsabilitatea statului este egala fata de toti cetatenii sai. Ca diriginte de santier, am observat, de altfel, ca, la o constructie tip parter, planseul executat de asa-zisi «specialisti» prezenta fisuri longitudinale (pe latura lunga a incintei). Dupa dezafectarea acestuia, s-au constatat greseli mari in executie si incalcarea voita a normelor constructive, mai ales in ceea ce priveste modul defectuos de armare a planseului, in camp si pe reazeme. Armarea planseului din incinta nu s-a efectuat cu armatura de rezistenta pe latura scurta, ci pe latura lunga (tip fasii), fiind deci intrerupta pe latimea camerei. Am descoperit armatura vopsita anticoroziv in planseu si, in anumite locuri, era legata cu sfoara, in loc de sarma. In concluzie, la o constructie, indiferent de importanta sau dimensiunile acesteia, trebuie avuta in vedere mai ales siguranta oamenilor, iar legiuitorul trebuie sa elaboreze in acest sens norme si regulamente specifice, adecvate”, a mai subliniat ing. Marin Iana.
Dirigintele de santier a mai explicat faptul ca in noua lege se stipuleaza - asa cum este normal - ca Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) aplica unitar prevederile legale in domeniul calitatii, dar ca aceasta prevedere ar trebui sa se observe si in realitate, ceea ce inseamna ca, prin inspectoratele sale regionale, judetene etc., autoritatea ar trebui sa controleze toate constructiile, indiferent de amplasarea sau de importanta lor. Astfel, in opinia sa, se pot face diverse precizari specifice, in functie de amplasament, natura terenului de fundare si alte aspecte, chiar daca imobilul aflat in constructie este situat in mediul rural. „De asemenea, exista unele inadvertente in ceea ce priveste regimul contraventiilor, suprapuse in anumite cazuri, cum este cel de la art. 33 si art. 331, unde se prevede aplicarea a doua sanctiuni pentru aceeasi contraventie (amenda si eventual, ca sanctiune complementara, prin ordin al ministrului, suspendarea dreptului de practica al specialistilor atestati care desfasoara activitate in constructii, pentru o perioada cuprinsa intre 6 luni si 12 luni, proportional cu nivelul amenzii aplicate si in functie de natura si gravitatea faptei). Acest fapt este de natura sa incalce anumite prevederi constitutionale”, explica ing. Marin Iana.
Colaborarea - factor determinant pentru realizarea optima a constructiilor
In ceea ce priveste relatiile de colaborare intre dirigintele de santier, beneficiar, ceilalti factori de decizie (antreprenor, arhitect, furnizori de materiale etc.) si ISC, acestea trebuie sa aiba ca finalitate realizarea in conditii optime a constructiei, dupa cum este de parere specialistul. „Exista si cazuri in care o parte din factorii ce conlucreaza la realizarea constructiei au pareri diferite, dar se discuta, se analizeaza si se iau hotararile corecte. Astfel, consider ca ISC are un rol nu numai de control, ci si de verificare si indrumare in respectarea legilor, normelor si normativelor in vigoare. Din punct de vedere al pietei dirigentiei de santier la nivel national, opinez ca aceasta este eterogena si, evident, diferita in functie de regiuni, judete etc. In schimb, in Bucuresti, de regula la constructiile mari, dirigentia de santier se contracteaza de firme de consultanta, care, la randul lor, angajeaza diriginti de specialitate. Valoarea prestatiei ca diriginte se negociaza in functie de complexitatea lucrarilor si de bugetul alocat consultantului, valoarea medie a onorariului fiind estimata la circa 2.000 de lei pe luna. Beneficiarul solicita o constructie care sa corespunda cerintelor sale si doreste o verificare permanenta, pe faze de lucrari, a calitatii executiei. Insa, investitorul percepe ca un om de afaceri onorariul dirigintelui si doreste sa obtina cat mai multe servicii pe bani putini”, a declarat ing. Marin Iana.
Intrucat, ca diriginte de santier, expertul supravegheaza actualmente lucrarile de consolidare si restaurare a Arcului de Triumf din Bucuresti, precum si cele ce presupun amenajarea unui circuit turistic in zona Floreasca-Tei a Capitalei (cuprinzand Parcurile Bordei si Lacul Tei, sectoarele 1 si 2), acesta considera ca, in prezent, gradul de utilizare pe santier a noilor materiale este foarte bun. „Au aparut materiale noi care sprijina executantul in realizarea unei constructii mai bune, mai sigure si fara eforturi de manopera in plus pe santier. De exemplu, pentru consolidari in spatii aglomerate, cu armaturi dese, a aparut beton autocompactat si autonivelant, care nu mai trebuie prelucrat prin vibrare. De asemenea, se aplica si alte produse inovatoare: mortare si adezivi pentru zidarii si tencuieli, elemente de placare cu gresie, faianta sau marmura, la care trebuie adaugata numai apa. Aceste materiale sunt dozate de producator pentru a fi adecvate scopului in vederea caruia sunt concepute, fiind insotite de documente care le atesta calitatea”, a mentionat ing. Marin Iana.
Conform expertului, ce a supervizat si alte obiective importante, cum ar fi centrul comercial Sun Plaza - Berceni, liceul francez, centrul de medicina translationala din cadrul Spitalului Fundeni, reabilitarea si consolidarea Spitalului de Copii Victor Gomoiu etc., activitatea dirigintelui de santier este influentata de mai multi factori, incepand de la eliberarea avizelor pentru autorizatia de construire, continuand cu modul de intocmire a proiectului si terminand cu punerea in opera a acestuia. „Un aspect neplacut, care a influentat negativ executia unei lucrari, a fost generat de faptul ca, pentru eliberarea unei autorizatii de construire, s-a dat un aviz favorabil, cu valabilitate de un an, de catre o anumita autoritate publica. Dupa implinirea termenului de 12 luni, autoritatea respectiva a facut o verificare pe santier si a constatat ca acel aviz nu mai este valabil si ca anumite prevederi din aviz nu au fost cuprinse in documentatia de executie. A fost nevoie de inca un an ca sa se faca o noua expertiza tehnica si sa se dea aviz favorabil de continuare a lucrarilor. Trebuie remarcat ca, in aceasta perioada, lucrarile au stagnat, fondurile europene pentru proiecte s-au pierdut, iar termenul final s-a decalat, lucrarea fiind executata cu fonduri locale”, a mai subliniat specialistul.
In opinia ing. Marin Iana, ca membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), aceasta organizatie profesionala, recent infiintata, ar trebui sa intervina, in vederea schimbarii modului de intocmire a proiectelor pentru faza de eliberare a autorizatiei de construire. „Astfel, in momentul in care un proprietar de retele a dat un aviz, in urma acestui aviz sa se intocmeasca si documentatia de racordare a utilitatilor, care sa faca parte integranta din proiect. In momentul de fata, dupa ce se termina o constructie, se pierde foarte mult timp pana se pune efectiv in functiune, pentru ca nu exista racordurile de apa, canalizare sau de electricitate. Timpul care se pierde acum, de la terminarea lucrarilor si pana se fac aceste racorduri, ar trebui folosit la inceput, in momentul conceperii proiectului. Racordurile la utilitati se pot face chiar inainte de a executa lucrarea propriu-zisa, asa cum se intampla in tarile dezvoltate). De asemenea, CTDS trebuie sa aiba rolul de a apara interesele dirigintilor de santier fata de anumite abuzuri care pot interveni pe parcursul derularii unei lucrari. Sunt situatii cand se interpreteaza diferit o anumita lege, un normativ sau o procedura si, daca se ajunge la un conflict de interpretare, este bine ca organizatia sa asigure asistenta pentru solutionarea problemei. In momentul de fata, CTDS nu este cunoscut in randul celor peste 14.000 de diriginti de santier autorizati de ISC si, astfel, trebuie timp pana cand majoritatea acestor specialisti va intelege ca, prin inscrierea in asociatie, interesele lor vor fi aparate corespunzator, fiind necesara, in prealabil, inclusiv derularea unei campanii de informare, prin diverse mijloace”, a concluzionat ing. Marin Iana.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter