Viitorul digital al constructiilor, intre deziderat si realitate

Unele lucruri, pur si simplu, nu se spun, nu intra in discutie, sunt subiecte tabu, care trebuie evitate de dragul echilibrului si pentru a nu leza anumite interese sau a rani diverse orgolii. Cu atat mai mult cu cat o retorica deschisa, lipsita de prejudecati si axata pe fapte nu ar ajuta prea mult, avand in vedere intelegerea limitata sau incapacitatea de redresare a "subiectului". De aceea, cand vine vorba despre sustenabilitate, amprenta de carbon, schimbari climatice, digitalizare etc. este musai ca toata lumea sa adere la opinia deja formata, fara amendamente, intr-un elan gregar si fara a discerne intre minciuna si realitate, ignorand complet nuantele si facand ca argumentele dictate de o logica elementara sa paleasca in fata "interesului general". Este greu de explicat felul in care asemenea subiecte, de altfel complexe si destinate mai degraba unei categorii restranse de specialisti, au ajuns in constiinta publica, transformand-se in sloganuri si golind de sens concepte care, la origine, sunt chiar importante.

 

Este asadar o initiativa salutara incercarea de a explica putin mai obiectiv lucrurile in ceea ce priveste digitalizarea, in special in domeniul constructiilor, evitand abordarea unor alte subiecte la fel de delicate, insa care deja au facut obiectul unor critici destul de acide si astfel au beneficiat de corectii binevenite (daca s-ar aminti aici fie si numai taierea elanului cu care promotorii sustenabilitatii prin orice metode au promovat super-proiecte, cu costuri imense si care, in final, s-au dovedit a fi doar niste vehicule de mutare a consumului energetic si amprentei de carbon dintr-o zona favorizata in alta, mai putin norocoasa). Este inutil de amintit avertismentele prin care specialistii au incercat de multa vreme sa limiteze efectele negative ale unui eventual "digital-washing", previzibil intr-o societate care, pe de-o parte, se vede nevoita sa adopte cu viteza maxima astfel de tehnologii si, pe de alta parte, este complet nepregatita sa o faca. Daca in industria prelucratoare, drama a fost mai mica, datorita naturii specifice procesului de productie, iar paradigma digitalizarii a fost implementata, chiar daca perfectibil, intr-o masura destul de mare, nu la fel de optimista este situatia pe segmentul constructiilor. Deja expertii avertizau de multa vreme ca acest domeniu este cu mult ramas in urma fata de alte ramuri economice, devansand doar industria pescuitului. Pare amuzant, dar nu este, cu atat mai mult cu cat, din punct de vedere tehnic, data fiind complexitatea operatiunilor si numarul mare de specialitati implicate, demersurile de automatizare, robotizare, informatizare sunt complexe, pentru a folosi un termen bland. 

 

Desigur, nu trebuie sa se inteleaga faptul ca aceasta este o pledoarie impotriva digitalizarii si nici o incercare de descurajare a unui proces care de prea multa vreme este blocat intr-un stadiu incipient. Dimpotriva, o critica rationala se poate transforma intr-un impuls care sa miste lucrurile in directia dorita. Dupa cum bine se stie, Romania este, in continuare, o tara intens drenata de talente, in care elitele sunt incurajate sa emigreze pentru venituri mai substantiale sau pentru conditii mai bune de dezvoltare profesionala, iar acest aspect nu este nicidecum favorizant pentru un proces atat de complex cum este digitalizarea, ce implica aportul unor profesionisti cu o inalta specializare in domenii precum informatica, automatica, robotica, securitatea cibernetica etc. Pentru sectorul constructiilor, implicatiile sunt si mai profunde, fiind obiectiv necesara implementarea unor sisteme integrate de Internet of Things, scanare tridimensionala, inteligenta artificiala, realitate virtuala si augmentata, robotica (inclusiv colaborativa), printare 3D, BIM etc. Doar simpla insiruire a acestor termeni extrasi din sfere cu implicare cel mult tangentiala la domeniul analizat poate da dureri de cap chiar si unui specialist, indemnand mai degraba la abandon decat la un proces de adoptare. Este in natura umana legea entropiei, a consumului minim de energie, astfel incat propuneri de genul celor enumerate mai sus au mai degraba sansa de a fi ignorate decat implementate. Culmea ironiei este insa ca in contextul actual, in care, dupa cum arata toate studiile, trendul este orientat spre o minimizare a eforturilor si o crestere a confortului (evident, cu asumarea riscului de depreciere a abilitatilor traditionale), toate aceste concepte au devenit indispensabile. Practic, calea spre o viata usoara trece prin utilizarea unor instrumente de o mare complexitate, a caror utilizare presupune un efort intelectual urias. Pana la urma este normal, pentru a respecta principiul vaselor comunicante: pentru a le face celor multi viata mai usoara intr-un viitor previzibil, este necesar ca unui grup limitat de oameni sa-i fie "greu" in prezent. Problema care se pune este insa una de natura antropologica: este disponibila resursa umana necesara pentru ducerea la bun sfarsit a unui astfel de demers?

 

Pentru formularea unei aproximatii acceptabile care sa raspunda acestei intrebari, este necesara o abordare simplificata, de la care, eventual, sa poata fi mai tarziu conturata o generalizare. De exemplu, in cazul BIM (desemnand Building Information Modeling), lucrurile par a fi cel mai simplu de explicat. Pentru aceasta insa este nevoie de o scurta descriere a fenomenului. Pe scurt, conceptul BIM se focalizeaza pe proiectarea si executia constructiilor, spre deosebire de Digital Twin, al carui obiect este dat de interactiunea dintre utilizatori si mediul construit. Pentru prima oara definit in urma cu o jumatate de secol, scopul primar al BIM a fost acela de a oferi executantilor un model cantitativ si vizual al proiectelor, care sa faciliteze buna punere in opera a acestora. Avantajele sale s-au dovedit, in timp, deosebite, fiind, de pilda, extrem de util pentru programarea activitatilor sau coordonarea comenzilor de materiale. Implementat cu precadere in Europa de Vest (mai intai in Olanda si Marea Britanie, pentru ca mai tarziu sa se extinda si in celelalte economii dezvoltate ale continentului), sistemul si-a dovedit eficienta mai ales in domeniul AEC (arhitectura, inginerie si anteprenoriat), demonstrand reale beneficii in materie de costuri, termene de livrare etc. Punctul central al BIM a fost si ramane modelul digital tridimensional al obiectivului, care faciliteaza colaborarea intre specialitati, ajuta la eliminarea conflictelor si recalibreaza intregul proces in timp real, prin aplicarea tuturor corectiilor necesare. Avantajele, cel putin din punct de vedere teoretic, sunt multiple, referindu-se la diminuarea riscurilor, reducerea erorilor, o mai buna sincronizare temporala, optimizarea managementului bugetelor etc. In ceea ce priveste Digital Twin, acesta a devenit practic cea mai valoroasa parte a tehnologiei actuale, constituindu-se intr-o imagine deosebit de fidela si, in acelasi timp, comprehensibila a mediului construit, oferita in timp real. Sistemul poate asigura instantaneu informatii deosebit de precise asupra stadiului de functionare a tuturor subsistemelor incluse intr-o cladire, asupra modului in care comportamentul utilizatorilor influenteaza parametrii lor etc. Dupa cum se observa, lucrurile par a evolua intr-o directie excelenta, cel putin la nivel teoretic. Ce se intampla insa in realitate este o alta problema.

 

Ar fi incorecta presupunerea ca nu au aparut inca, la nivel national, entitati care sa fi adoptat deja acest nou mod de lucru. Desigur, exista, insa sunt descurajant de putine, ducand mai degraba cu gandul la faptul ca "printr-o floare nu se face primavara". Pentru o tara cum este Romania, a carei dezvoltare a fost suntata vreme de o jumatate de secol de o ideologie politica de import, este de mirare ca samanta BIM a reusit sa rodeasca atat de repede. Provocarea reala este insa aceea de a identifica metodele prin care sa se realizeze, intr-un orizont rezonabil de timp, tranzitia de la exceptie la regula. O oglinda pusa in fata acestui sector de importanta vitala pentru economia nationala, avand a doua contributie valorica la PIB dupa agricultura, arata o realitate nefavorabila. Pe segmentul de proiectare, de exemplu, care este cel mai avansat in prezent in ceea ce priveste adoptarea BIM, desi inca exista suficient de multi specialisti care au reusit sa se adapteze in timp la paradigma CAD, axata pe folosirea intensiva a tehnicii moderne de calcul, din pacate sunt destul de putini aceia care au capacitatea sau disponibilitatea de a merge mai departe si a trece la un nou nivel. Este vorba, pana la urma despre limitele umane ale unei generatii care deja a facut multe eforturi pentru a integra in munca zilnica concepte deosebit de complexe din domeniul informaticii, pentru a mai avea resursele sa inceapa o noua modificare radicala. Aparent, ar exista o iesire din impas - si anume aportul de "sange proaspat", de absolventi ai institutiilor de invatamant superior, care sa compenseze aceste lipsuri si sa asigure resursa umana inalt calificata si pregatita pentru a raspunde cum se cuvine noilor provocari. Asta intr-o societate normala. La noi, mai sus mentionatele structuri educationale sunt, in cea mai mare parte, subfinantate, nu dispun de o baza tehnico-materiala adecvata, nu au capacitatea de a mobiliza cadre didactice competente si, in consecinta, nu au cum sa furnizeze "produsele" de care este nevoie pe piata. Practic, situatia sta cam asa: avem sistemul, dispunem de facilitatile hardware si software, stim ce sa facem, dar nu avem cu cine. O iesire din impas au identificat deja anumite companii private, care au optat pentru o instruire la locul de munca, insa solutia respectiva este una de avarie si nu raspunde complet problemei generale. Mai departe, in domeniul executiei, lucrurile sunt si mai dramatice, pe masura pregatirii si mai precare a fortei de munca. Ar fi si culmea sa se intample altfel, cand veniturile unui specialist din Romania sunt similare cu ale unui muncitor necalificat din vestul continentului. In conditiile libertatii de miscare pe piata muncii din Uniunea Europeana, migratia expertilor si orientarea acestora in functie de conditiile oferite reprezinta un fenomen firesc, ce nu poate fi contracarat decat prin metodele naturale ale echilibrului dintre cerere si oferta. Cu alte cuvinte, atat timp cat nivelul de remunerare si conditiile de activitate nu vor fi similare, nimeni nu va mai opta sa lucreze in tara noastra. Asadar, este si mai greu de presupus ca cei ramasi au o cat de mica capacitate de adoptare a unor metode digitale de operare, fie din motive de varsta, fie de intelegere sau de pregatire profesionala. Nu mai poate fi vorba despre utilaje autonome, roboti antropomorfi sau alte tehnologii ce par a fi desprinse dintr-o realitate paralela. Intr-un asemenea context, rezultatul muncii nu poate fi decat cel presupus initial: niciodata un imobil construit nu va semana cu varianta proiectata, improvizatia si adaptarea vor fi regulile de baza, iar un model Digital Twin nu si-ar avea rostul pentru ca nu ar putea sa modeleze functionarea unui element care de la bun inceput nu a fost instalat la locul prevazut, nu are caracteristicile din proiect si, cel mai probabil, nu-si indeplineste, nici macar la un nivel minim, obiectivul stabilit. Legea lui "merge si-asa" prevaleaza, iar BIM nu are decat sa astepte.

 

Tabloul prezentat este caricatural, insa oglindeste destul de fidel o realitate trista. Lucrurile se intampla asa in multe locuri de pe pamant, insa intr-o structura cum isi doreste a fi Uniunea Europeana nu ar trebui sa se petreaca. Anumite masuri, superficiale, este adevarat, au inceput sa apara, de pilda prin adoptarea unui cadru legislativ care stabileste o asa-numita foaie de parcurs pentru adoptarea BIM in Romania. De asemenea, sunt disponibile fonduri europene pentru finantarea companiilor care doresc sa faca anumite investitii in digitalizare. Dupa cum se observa insa din cele mentionate anterior, nu este suficient. De pilda, foaia de parcurs se va finaliza probabil cu instruirea teoretica (si relativ insuficienta) a unor functionari publici a caror sarcina va fi aceea de a stabili nivelul de integrare BIM al unor companii si a bifa o caseta pe o lista de sarcini. Practic, va fi vorba despre o simpla formalitate, similara, la limita, cu imaginea batranicii care foloseste tableta pentru a toca patrunjelul. Fara a nega importanta organizarii, nu se poate eluda complet faptul ca este contraproductiva punerea cailor in urma carutei. Inainte de a organiza, trebuie sa ai ce sa organizezi, iar pentru aceasta este necesar sa dispui de resursa umana capabila sa ofere activele ce vor fi ulterior gestionate. Desi rolul jurnalismului nu este de a oferi solutii, ci de a indica locul precis in care mecanismele nu functioneaza, punand in pericol echilibrul general (in acest caz, economic), se poate face o exceptie, desi raspunsul este oarecum sugerat anterior. Digitalizarea domeniului constructiilor din Romania reprezinta o necesitate obiectiva pentru asigurarea functiei sale de principala resursa din cadrul PIB, iar obiectivul respectiv nu poate fi obtinut prin adoptarea de legi fara continut, nu poate fi cumparat, nu poate fi ignorat. Singura cale viabila este educatia. Din motive dificil de explicat, resursa umana de calitate este inca disponibila in tara noastra si nu ramane decat de elaborat strategia necesara pentru a o modela in vederea folosirii sale eficiente in directia dorita. Demersurile pe care ar trebui sa le faca toti cei responsabili sunt spre o finantare corecta si indestulatoare a unui sistem de invatamant care sa devina astfel capabil sa ofere forta de munca apta sa schimbe lucrurile in bine. S-a mai facut asta o data, in urma cu peste 100 de ani si de aceea exista o sansa ca experimentul sa fie repetat. Altfel, nu ne putem imagina decat ca pe pasagerii desculti unei telegute tractate de un magarus infometat care se viseaza traversand galaxiile cu viteza luminii la bordul unui Millennium Falcon.