RO EN
Košík je prázdný

TotalSoft: Parteneriat cu Plin Tech pentru livrarea Charisma ERP catre organizatii

TotalSoft, unul dintre cei mai importanti furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrala si de Est, si Plin Tech, parte a grupului KFI si lider in implementarea solutiilor integrate de supply chain, au semnat un parteneriat strategic privind livrarea catre organizatii a solutiei Charisma ERP, dedicata digitalizarii proceselor de business. Scopul este de a consolida capacitatea de vanzare, livrare, implementare si suport pentru Charisma ERP, solutie pentru care TotalSoft a fost nominalizata de publicatia CIO Applications Europe printre primii 10 furnizori de solutii ERP din Europa.
Charisma este una cele mai cunoscute solutii de tip ERP din Romania, fiind utilizata de companii de top din industrii precum: servicii financiare, retail, distributie, productie, constructii, agricultura, sanatate, servicii, energie, etc. In ultimii ani, investitiile au vizat migrarea solutiei pe web, folosind noi arhitecturi, pentru a permite digitalizarea cat mai multor procese de business.
Parteneriatul cu Plin Tech vine ca un pas firesc si necesar in strategia de dezvoltare TotalSoft, ce vizeaza extinderea capabilitatilor de vanzare, implementare si suport pentru solutia Charisma ERP. „Am identificat in acest parteneriat o oportunitate de a atinge o piata mai larga si de a dezvolta portofoliul de clienti din industriile retail, productie, logistica. Este un prim pas dintr-un proiect mai amplu, care va viza dezvoltarea unei retele de parteneri prin care sa promovam intreaga suita de solutii Charisma, atat in tara, cat si in Europa”, mentioneaza Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.
Avand o experienta de 30 ani in implementarea solutiilor pentru trasabilitate si pentru optimizarea proceselor de logistica, grupul KFI Italia a decis sa intre pe piata din Romania in 2017, prin subsidiara Plin Tech. Astfel, ofera acces companiilor din Romania atat la solutiile proprii pentru digitalizarea tuturor fazelor de supply-chain, cat si la solutiile si echipamentele partenerilor sai strategici. Cu prezenta atat in Bucuresti, cat si in Cluj Napoca, Plin Tech asigura acoperirea intregii tari, fiind aproape de clienti pentru a asigura implementarea eficienta a proiectelor.
„Plin Tech si TotalSoft se completeaza prin acest parteneriat si impreuna reusim sa oferim clientilor nostri solutii inovative integrate. Pe langa mixul dintre tehnologie hardware si solutii software, mizam pe servicii calitative, avand o echipa formata din profesionisti cu experienta de peste 20 de ani in implementarea de solutii complexe, dedicate cresterii productivitatii si optimizarii proceselor de business si modelate dupa cerintele fiecarui client in parte”, declara Puiu Grozea, Country Manager Plin Tech Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter