RO EN
Košík je prázdný

SKANSKA implementeaza modul de lucru BIM pe santierele sale din Romania

In ultimele doua decenii, digitalizarea a transformat radical societatile si viata cotidiana. Intr-o lume expusa la schimbari climatice si la resurse limitate, digitalizarea poate accelera o transformare catre o mai mare eficienta si un impact durabil. Skanska Construction Romania (SCR), parte a Business Unit-ului Skanska Central Europe (SCE), alaturi subsidiarele din Cehia, Slovacia, Polonia si Ungaria, a implementat modul de lucru stabilit la nivel de BU, aplicand, bineinteles, particularitatile tarii noastre.
"BIM (Building Information Model) este dificil de implementat de catre o firma de constructii. De multe ori, utilizarea BIM depinde de un client cu aceeasi mentalitate, care intelege beneficiile acestei tehnologii. De aceea, suntem bucurosi ca putem sa ne perfectionam continuu in cadrul proiectelor dezvoltate de Skanska aici, in Romania. In cadrul grupului, folosim aceasta metodologie la nivel avansat in diferite tipuri de proiecte. Cand am intrat in Romania, in 2012, am fost unii dintre pionierii care au introdus lucrul cu BIM, cel putin in proiectele de cladiri de birouri. Informatiile pe care le aveam la dispozitie erau limitate, la fel cum se intampla si in cazul birourilor de arhitectura cu care colaboram. Impreuna cu experti din cadrul grupului din Finlanda si Suedia, care la acea vreme erau printre cei mai bine pregatiti specialisti din lume pe aceasta nisa, am inceput sa lucram in 3D. Ne-am dat seama, de la inceput, ca nu se putea sari peste niciun pas. In urmatorul deceniu am lucrat in BIM la mai mult de 10 proiecte. Am inceput cu vizualizari 3D, iar acum am ajuns in punctul in care lucram cu arhitectii pentru a crea un model integrat care sa poata fi folosit 100% in perioada de executie, prin aceasta intelegand posibilitatea de a extrage detalii despre cantitati, de a coordona proiectul prin detectarea coliziunilor intre diferitele discipline de lucrari si rezolvarea lor inca din primele etape de proiectare, ce permite, totodata, urmarirea graficul de executie pe modelarea 3D, precum si costurile sau resursele", a declarat Alexandru Ghenu, Projects Director, Skanska Construction Romania, cu prilejul participarii la cea mai recenta editie a videoconferintelor EURO-Constructii.
 
Utilizare BIM pentru constructii civile, dar si de drumuri si cai ferate
In cadrul SCE, specialistii utilizeaza BIM atat in domeniul ingineriei civile, cat si in cel al constructiilor de drumuri si cai ferate.
"Pe primul dintre segmente, la momentul de fata, pe plan national, am reusit sa implementam managementul proiectarii, cel al calitatii, mediului si SSM, prin colectarea eficienta si rapida a datelor intr-un sistem centralizat si securizat, si incepem sa implementam o solutie de evaluare a amprentei de carbon in timpul executiei. Este foarte importanta existenta unui mediu comun de date, care sa poate fi utilizat/ consultat de toate partile implicate in proiect, incepand de la proiectant, continuand cu antreprenorul general si dirigintele de santier si terminand cu beneficiarul. De exemplu, putem sti in orice moment care este ultima revizie a unui plan sau care este performanta echipei de executie. Pentru a facilita implementarea pe santier, dispunem de tehnologia hardware (tablete) si software necesara, pentru a identifica cu usurinta problemele, a le comunica rapid in sistem si a urmari solutionarea lor inainte de finalizarea tuturor lucrarilor. Sistemul ne ajuta foarte mult, intrucat verificarea calitatii se afla in sarcina unui grup de peste 20 de specialisti, iar in absenta unui asemenea mod de lucru procesul respectiv ar fi foarte dificil si cu eventuale costuri suplimentare. Sistemul este foarte util si pentru dezvoltarea proiectului in fazele sale pregatitoare, asigurand o intelegere foarte buna a beneficiarului, a modului in care va arata cladirea etc. Actualmente, suntem pregatiti sa lucram in acest sistem inca de la inceputul proiectului, sa realizam un model optim care sa ofere informatii despre cantitati si sa permita formarea unui buget real disponibil inca din etapa de concept. Astfel, avem posibilitatea de a implementa viziunea arhitectului, la un cost pe care beneficiarul sa-l considere acceptabil", a mai spus Alexandru Ghenu.
Specialistul a precizat ca un aspect foarte important este acela ca proiectantii de instalatii si structura trebuie sa colaboreze indeaproape cu firmele de arhitectura, pentru a oferi solutii optimizate. "In cazul lucrarilor de inginerie civila, golurile tehnologice din structura ar trebui realizate inca din etapa de executie, evitand astfel operatiuni de carotare consumatoare de timp si bani. Sistemul de verificare a coliziunilor intre disciplinele din constructii («clash detection») a fost folosit de compania noastra inca de la primul proiect realizat in Romania si putem afirma ca, in continuare, facem bine acest lucru, cu conditia ca toate partile sa fie activ implicate. In concluzie, suntem pregatiti sa oferim serviciile noastre beneficiarilor care dezvolta proiecte de inginerie civila in Bucuresti, si am inceput, in acest sens, sa participam la licitatii, unde suntem optimisti ca vom putea folosi aceste cunostinte ca un avantaj competitiv in executia lucrarilor", a subliniat Alexandru Ghenu, la EURO-Constructii.
Pentru a urmari cea mai recenta editie a videoconferintei EURO-Constructii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter