RO EN
Košík je prázdný

SIXENSE: Este nevoie de o strategie pentru transformarea digitala a infrastructurii

Romania are nevoie de o strategie solida pentru transformarea digitala a infrastructurii, care sa ia in calcul mai multe aspecte, precum alfabetizarea fortei de munca din constructii, o viziune pe termen lung privind proiectele de infrastructura, o colaborare mai stransa intre cei implicati in realizarea proiectelor si, nu in ultimul rand, o schimbare reala in ceea ce priveste calitatea serviciilor in toate etapele, de la documentatii la implementare si exploatare.
Pentru a atrage atentia asupra necesitatii conturarii unei strategii nationale pentru digitalizarea infrastructurii din Romania, Mariana Garstea, directorul general al Sixense Romania, a adresat o scrisoare deschisa ministrului Transporturilor si Infrastructurii - Catalin Drula, ministrului Lucrarilor Publice - Cseke Attila, dar si ministrului Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii - Ciprian-Sergiu Teleman.
Redam, in continuare, scrisoarea integrala semnata de Mariana Garstea.
 
"Stimati Domni Ministri,
Vorbim astazi mai mult ca oricand despre necesitatea transformarii digitale. Pe fondul contextului sanitar dificil in care se afla intreaga lume, cursa pentru transformarea digitala a domeniilor importante s-a intensificat.
Am urmarit dezbaterile publice si luarile de pozitie ale reprezentantilor de la nivel de stat din ultima perioada si am constatat un lucru important: se discuta despre digitalizare si tehnologizare pentru orice alt domeniu, insa in ceea ce priveste sectorul de constructii si, mai aplicat, infrastructura - subiectul este aproape inexistent.
De ce este oare digitalizarea infrastructurii de transport lasata la coada listei sau complet ignorata? De ce un domeniu atat de important - ce vizeaza sanatatea patrimoniului deja existent, precum si a proiectelor rutiere, feroviare, hidrotehnice viitoare - este tratat superficial sau mentionat doar cand avem o urgenta? De ce solutiile actuale propuse la nivel national nu se bazeaza pe o strategie tehnica si financiara globala: de la studiile de fezabilitate pana la perioada de exploatare si pe o monitorizare pe termen lung a proiectelor care constituie insasi baza si motorul economiei noastre?
 
Conform unui studiu Deloitte din 2019, in timp ce toate industriile importante aloca 3,5% din incasari tehnologizarii, industria de constructii aloca in medie doar 1,2%, desi provocarile ei ar putea fi rezolvate integrand solutii digitale. Ca urmare, in timp ce domeniile importante au cunoscut o crestere a productivitatii cu 25% in ultimii 20 de ani, productivitatea sectorului de constructii a crescut cu doar 5%, conform aceluiasi studiu.
 
Intr-o lume digitalizata, industria constructiilor pare blocata intr-o era analog.
Credem ca trebuie sa existe o strategie solida pentru transformarea digitala a infrastructurii, care sa ia in calcul si urmatoarele aspecte:
Este nevoie de o alfabetizare semnificativa a fortei de munca din constructii in „limbajul digital”. Solutiile incep de la realizarea de formari de specialitate in acest sens si de la prioritizarea acestora. In loc sa plimbam hartii, in loc sa pierdem date, in loc sa ridicam din umeri, este important sa ne scuturam de atitudinea „merge si-asa”, mai ales cand dovezile ne arata deja ca putem economisi cu pana la 30% cheltuielile de folosire a infrastructurii investind de la bun inceput in solutii digitale de monitorizare a constructiilor in timpul exploatarii (conform raportului World Road Association, 2019).
 
Este nevoie de viziune pe termen lung. Valoarea unui proiect de infrastructura se vede cel mai mult in etapa care este adesea trecuta cu vederea: in exploatare. De ce construim autostrazi daca nu sa le traversam in siguranta pentru urmatorii zeci sau chiar sute de ani de acum inainte? Este necesara o preocupare mai puternica pentru managementul digital al asseturilor importante la nivel national, adica pentru identificarea riscurilor critice, interventia proactiva, prioritizarea lucrarilor si masurilor necesare in exploatare, in asa fel incat sa prelungim durata de viata a infrastructurii.
Faptul ca bugetarea, in cadrul proiectelor mici, medii si mari, este orientata intr-o proportie foarte mare spre stadiile de executie demonstreaza lacunele segmentului, in sensul in care nu exista inca o maturitate in planificarea bugetelor, ci o tendinta nedreapta de a dezvolta in continuare dupa principiul „ieftin si bun”. Reamintim ca o bugetare corecta si o planificare orientata spre rezultate calitative sunt esentiale pentru a obtine costuri mai reduse in exploatare si pentru a crea o infrastructura sanatoasa.
 
Este absolut imperioasa o colaborare mai stransa intre toti cei implicati in realizarea unui proiect de infrastructura. Este absolut esential ca toti cei implicati sa colaboreze, sa lucreze ca o echipa, sa inteleaga cum munca unuia o influenteaza sau o sustine pe a celuilalt. Din pacate, vedem de prea multe ori situatii in care lipseste o mentalitate orientata inspre binele proiectului si inspre a genera valoare impreuna. Selectarea cu atentie a celor care participa in procesul de licitatii si aplicarea unor filtre si criterii calitative in alegerea companiilor castigatoare sunt doua lucruri care ar misca proiectele viitoare in directia potrivita.
 
Este nevoie de o schimbare reala in ceea ce priveste calitatea serviciilor de specialitate atat in etapele premergatoare ale unui proiect, cat si in etapa post-implementare (exploatare). Este cunoscut faptul ca in aceste segmente-cheie sunt angajati uneori prestatori sau colaboratori prea putin familiarizati cu aspectele tehnologice moderne, fapt ce genereaza deseori dificultati mari in cadrul proiectelor. Solutii exista, tehnologia a avansat – e dificil sa mai gasim scuze pentru rezultatele slabe pe care le observam cu totii. Greselile trecutului ajung sa ne preseze tot mai puternic in prezent. Insa nu este prea tarziu sa invatam din ele.
In concluzie, este foarte important ca cei care sunt direct implicati in elaborarea strategiilor pentru proiecte de dezvoltare, fie ca vorbim despre domeniul rutier, feroviar, aeroportuar sau hidrotehnic, sa inteleaga totalitatea factorilor care actioneaza asupra proiectelor, sa devina familiarizati cu toate tehnologiile inovatoare din domeniile lor de activitate, sa fie incurajati sa depaseasca pragurile sau limitarile pe care le au si sa redevina un varf de lance in conceptul de dezvoltare durabila si smart.
***
Pentru toate acestea, exista solutii la indemana noastra. Iar printr-un parteneriat mai puternic intre sectorul public si cel privat, credem ca vom reusi sa asiguram o infrastructura mai durabila si solida. Vorbesc in numele companiei pe care o conduc – Sixense Romania –, dar si pentru multe alte companii private competente care pot fi parte directa din solutie.
Insa avem nevoie de claritate si avem nevoie sa cunoastem care este strategia nationala pregatita in acest sens, pentru a putea contribui. In ceea ce priveste compania pe care o conduc, detinem competentele necesare pentru a fi direct implicati in elaborarea acestei strategii si ne putem aduce in mod constructiv aportul, datorita experientei noastre ca grup, dar si celor peste 10 ani de cand lucram proiecte complexe de monitorizare pe plan local.
Noi suntem oamenii faptelor si ai actiunii, asa ca am facut deja si primul pas. Am actionat prin realizarea unui studiu InSAR (2017-2020), pentru identificarea zonelor sensibile si a punctelor critice din Capitala, unde trebuie intervenit cu o strategie de consolidare si monitorizare a patrimoniului construit. Va asiguram de colaborarea noastra si va punem la dispozitie cunostintele si informatiile pe care le avem, pentru a lua impreuna masurile potrivite si pentru a concepe un plan de actiune de acum inainte.
Ne preocupa sa avem o infrastructura smart, mai ales pentru ca abilitatea de a o construi este in mainile noastre, ale tuturor. Va stam la dispozitie pentru dezbateri constructive si suport in legatura cu tot ceea ce inseamna digitalizarea proiectelor nationale de infrastructura".
 
***
Sixense Romania ofera tehnologii de instrumentare si monitorizare a riscurilor structurale si geotehnice asociate santierelor, precum si inginerie specializata pentru diagnosticarea, protectia si intretinerea activelor (asset management) si platforme informatice digitale.
Compania este parte din Sixense Group, lider mondial in domeniu, si este prezenta in Romania din 2009. Printre proiectele din portofoliul Sixense Romania se numara: Prima sectiune - Linia de Metrou 5 Bucuresti (monitorizare geotehnica si structurala), Tunelele Danes si Sighisoara (monitorizare geotehnica si structurala), Linia de metrou 4 Bucuresti (monitorizare structurala in exploatare), Pod nou Agigea (monitorizare structurala in exploatare), Stadionul National de Rugby Arcul de Triumf, Stadionul de fotbal Steaua, Pod Tarnava, Aviatiei Tower, The Light, Millo 6, Tandem, Sema Park, Tiriac Tower, Ana Tower, Green Court C (monitorizare geotehnica si structurala) etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter