RO EN
Košík je prázdný

OUG privind operationalizarea cloud-ului guvernamental, supusa consultarii publice

Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii impreuna cu Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei au finalizat proiectul de Ordonanta de Urgenta privind unele masuri pentru sistemul de guvernanta al cloud-ului guvernamental.
Cloud-ul guvernamental este livrabilul fundamental al investitiilor in transformarea digitala a Romaniei din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), care va reuni intr-o singura arhitectura informatica, sigura si consolidata, intreaga administratie publica centrala.
Unul dintre obiectivele asumate prin Programul de Guvernare il reprezinta imbunatatirea interactiunii digitale a cetateanului si mediului de afaceri cu statul roman, in conformitate cu Politica Publica in domeniul e-guvernarii, document initiat de Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei si aprobat de Guvernul Romaniei in iunie 2021.
Desi la nivel national au fost implementate mai multe proiecte in domeniul e-guvernare, accelerarea transformarii digitale a administratiei necesita, printre altele, un cadru legal care sa stabileasca o modalitate unitara privind dezvoltarea sistemelor informatice la nivelul autoritatilor si institutiilor publice. Dezvoltarea cloud-ului guvernamental va produce beneficii precum reducerea costurilor si cresterea calitatii activitatilor sectorului public, inclusiv in ceea ce priveste prestarea serviciilor publice.
Cloud-ul guvernamental va facilita trecerea Romaniei catre o economie bazata pe date, sigura si dinamica, o economie digitala aliniata cu directiile strategice de actiune ale Uniunii Europene in ceea ce priveste guvernanta datelor.
Principalele beneficii ale operationalizarii cloud-ului guvernamental pentru cetateni sunt:
1. One-stop shop - acces direct la toate serviciile publice, prin folosirea formularelor electronice disponibile in cloud;
2. Statul roman - accesibil la un click distanta - pentru ca toate institutiile vor fi interconectate in cloud, cetateanul va putea solicita si primi documente de oriunde, oricand;
3. Economie de timp - fara cozi, fara nicio deplasare fizica la institutiile publice;
4. Trasabilitate - cetateanul va putea avea un istoric al interactiunilor sale cu administratia;
5. Siguranta - cloud-ul guvernamental va beneficia de cele mai avansate sisteme de securitate cibernetica disponibile.
Cloud-ul va aduce beneficii concrete si pentru activitatea administrativa:
1. va asigura interoperabilitatea sistemelor publice;
2. va reduce birocratia, prin eliminarea proceselor administrative redundante sau perimate;
3. va asigura o mai buna colaborare si o partajare rapida a informatiilor intre toate institutiile guvernamentale;
4. va eficientiza costurile - institutiile publice nu vor mai fi nevoite sa asigure mentenanta pentru echipamentele hardware si software.
De asemenea, Cloud-ul Guvernamental va produce beneficii si pentru mediul privat:
1. antreprenorul va putea gasi intr-un singur loc toate serviciile publice electronice, precum si toate avizele si autorizatiile care ii sunt necesare, integrate cu platforma care proceseaza platile pentru aceste servicii (Ghiseul.ro), cu platforma de autentificare a identitatii digitale (PSCID) si cu platforma de gestionare electronica a achizitiilor publice (SEAP) - Ghiseul.ro, SEAP si PSCID sunt platforme informatice administrate de ADR;
2. cresterea eficientei aparatului administrativ va determina cresterea increderii antreprenorilor in performanta statului si va genera crestere economica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter