RO EN
Košík je prázdný

GRAPHEIN a crescut cu 37% in 2021 si estimeaza afaceri de 4 milioane euro in 2022

Cresterea cifrei de afaceri a fost generata de proiectele internationale in crestere, cererea noua pentru servicii de scanare 3D si transformarea datelor in digital twins, realizata cu ajutorul dronelor si scanerelor 3D si extinderea cu birouri sau francize la nivel national. In anul 2021, Graphein a dezvoltat componenta de franciza, iar la Iasi, Baia Mare si Cluj compania are deja primii parteneri francizati.
De asemenea, compania a reusit sa eficientizeze echipele si procesele interne, astfel incat organizatia a devenit mai dinamica si usor scalabila. Portofoliul de clienti a fost marit cu 35% si a ajuns la 201 in prezent, fata de 148 clienti la finele anului 2020.
Cifra de afaceri a companiei Graphein a crescut in 2021 comparativ cu 2020 cu 37% si a atins nivelul de 1,25 milioane de euro, in contextul in care au crescut solicitarile pentru serviciile de asistenta topografica pentru proiectele de infrastructura. De asemenea, serviciile oferite pentru export in proiecte internationale din Olanda si Germania au ajuns la 10% din cifra de afaceri din anul 2021.
“Preconizam o crestere semnificativa datorita dezvoltarii businessului Autodesk si avantajului de a putea face servicii integrate. Exista un potential imens daca statul roman se tine de promisiune si alocarea fondurilor nerambursabile pentru digitalizarea afacerii acordate prin PNRR va incepe in prima jumatate a anului. Cresterea din constructii vine din dezvoltarea noilor proiecte de infrastructura. Majoritatea antreprenorilor generali mari fac investitii in utilaje si sisteme pentru infrastructura,” a declarat Eugen Ursu, fondator si CEO Graphein.
Compania Graphein a inregistrat o crestere de 100% pentru serviciile de scanare 3D datorita solicitarilor pentru scanarea 3D a cladirilor de patrimoniu si scanarea 3D folosita din ce in ce mai mult de dezvoltatorii imobiliari, arhitectii si proiectantii care aleg sa foloseasca standardul BIM. Un plus a venit si din achizitia diviziei Autodesk din noiembrie 2021. Graphein a cumparat de la Dendrio Solutions, integrator IT&C, parte din Bittnet Group, divizia de business Autodesk, pentru 2,2 milioane de lei.
Cele mai solicitate servicii de catre clientii Graphein in anul 2021 sunt scanarea 3D pentru proiecte BIM, asistenta topografica pentru proiecte rezidentiale si infrastructura si proiectele de urmarire a comportarii in timp si monitorizarea cladirilor si a infrastructurii. De asemenea, la nivelul pietei locale un accent mai mare va fi pus pe sustenabilitate si constructii verzi si va fi dezvoltat standardul NZEB (nearly Zero-Energy Building - Casa cu consum de energie aproape zero). La nivel general, piata constructiilor din Bucuresti va avea, potrivit Graphein, un ritm incetinit din cauza situatiei urbanistice.
In prezent, Graphein construieste o echipa de specialisti parteneri care sa-i indrume pe clienti sa acceseze fondurile disponibile cat mai usor, iar acest lucru va stimula ritmul crescut al adoptiei BIM in Romania. In plus, printr-o noua editie Graphein Power Sales, compania va ajuta firmele din constructii sa-si dezvolte accelerat business-ul cu vanzari, scanare 3D, software Autodesk si servicii de topografie.
Fondatorii Graphein isi propun, de asemenea, si alte tranzactii M&A care sa aduca in portofoliul companiei servicii si produse complementare in piata din Romania - in special care se pot conecta cu BIM si noile tehnologii. Serviciile de evaluare imobiliara, detectii subterane - tip georadar sau zona monitorizarilor speciale si vanzarea si dezvoltarea de software pentru domeniul constructiilor, sunt directii pe care fondatorii Graphein le monitorizeaza pentru tranzactiile M&A (fuziuni si achizitii). Proiectele BIM (Building Information Modeling) vor lua amploare in piata constructiilor. Dezvoltatorii au cel putin un proiect pilot sau deja implementeaza proiecte in BIM. Vom vedea mai multe proiecte publice - private. Cel putin la Bucuresti pare o deschidere din partea Primariei Capitalei si a dezvoltatorilor pentru dezvoltarea infrastructurii.
In prezent, digitalizarea constructiilor si oraselor reprezinta elementul din economie care caracterizeaza cel mai mult piata in care activeaza compania Graphein. Astfel, fondatorii companiei se asteapta ca prin intermediul PNRR sa asistam la investitii masive in transport sustenabil (rutier, feroviar, metrou) in valoare de 7,6 miliarde de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter