RO EN
Košík je prázdný

ALFA SOFTWARE: 50% dintre noile afaceri includ elemente ale Internetului lucrurilor

Internet of Things (IoT), tradus in romana ca Internetul lucrurilor, se refera la miliardele de device-uri existente in intreaga lume, care sunt conectate la internet, colectand si schimband date. De la periute de dinti la utilaje, dispozitivele comerciale si industriale sunt dotate cu chip-uri prin intermediul carora colecteaza si comunica diferite informatii.
Din punct de vedere comercial, multe dintre aceste obiecte vizeaza imbunatatirea a ceea ce e cunoscut ca Quality of Life (QoL), in traducere calitatea vietii, usurand responsabilitatile zilnice ale persoanelor. Cu toate acestea, printre ele se strecoara si diferite device-uri mai putin folositoare cum ar fi: Egg Minder (o tava care iti spune cate oua mai ai si cat de proaspete sunt acestea) sau Shuttereaze (un dispozitiv care trage perdele sau jaluzelele automat).
Pe de alta parte, la nivel industrial, interconectarea utilajelor si aparatelor revolutioneaza piata. Conform unui raport Gartner, mai mult de 50% din business-urile noi vor incorpora elemente ale Internetului lucrurilor.
Imbinarea conectivitatii device-urilor cu automatizarea sistemelor permite colectarea informatiei, analiza sa si, implicit, luarea unei decizii pe fundamentul ei. IoT poate astfel contribui la realizarea unui task de catre o persoana. Mai mult decat atat IoT ofera dispozitivelor oportunitatea de a comunica nu doar intr-o retea privata, ci si intre diferite tipuri de networking, creand astfel o lume interconectata.
Cat de mare este Internet of Things?
Un studiu realizat tot de institutul Garnter arata ca in anul 2017 au fost utilizate 8,4 miliarde de device-uri care apartin Internetului lucrurilor. Aceasta reprezinta o crestere de 31% fata de 2016, studiul aratand si faptul ca pana in 2020, numarul lor va ajunge la 20,4 miliarde.
Din cele 8,4 miliarde, mai mult de jumatate reprezinta produse precum smart TV-uri si sisteme audio smart. Potrivit aceluiasi studiu, cele mai utilizate dispozitive la nivel industrial sunt cantarele electrice inteligente si camerele de securitate.
Care sunt investitiile in IoT?
Conform International Data Corporation, cheltuielile in acest segment vor atinge in 2019 suma de 745 miliarde de dolari la nivel international, datorita dezvoltarilor din productie, retail, transporturi si utilitati. Aceasta semnifica o crestere de 15,4% fata de anul 2018, cand au fost investite 646 miliarde de dolari.
Adoptarea noilor tehnologii este vizibila pe toata ramura industriala, in institutii publice si in viata de zi cu zi a consumatorilor. Datele generate de dispozitive ajuta companiile sa functioneze mai eficient, sa aiba o viziune mai detaliata asupra proceselor de business si sa ia decizii in timp real. Pe de alta parte, investitiile consumatorilor sunt explicate prin nivelul crescut de informare cu privire la proprietatile lor (masini, locuinte), oamenii apropiati, dar si in legatura cu sanatatea personala.
Care sunt beneficiile IoT pentru companii?
Chiar daca beneficiile pentru business difera in functie de modalitatile de implementare, poate fi observat un numitor comun: companiile au acces la mai multe date referitoare la produsele lor si la sistemele interne, detinand astfel o abilitate mai mare de a realiza schimbari.
De exemplu, in cadrul industriei de productie, diversi comercianti introduc senzori in componentele produselor care transmit date in privinta performantei lor. In acest fel, companiilor pot identifica momentele in care un component e predispus sa esueze, inlocuindu-l inainte de a reprezenta un pericol real. Mai mult decat atat, business-urile pot utiliza datele pentru a-si eficientiza sistemele si lanturile de aprovizionare, avand la dispozitie informatii sigure despre functionarea lor.
Considerat la nivelul unui intreg lant de aprovizionare si in cadrul unei industrii particulare, impactul poate fi unul urias, observabil in livrarea exacta a materialelor si in managementul eficient al productiei pe tot parcursul sau. In plus, internetul lucrurilor poate crea noi surse de venituri pentru companii. Astfel, ele pot sa adauge in pachetul unui produs un serviciu de mentenanta predictiva a acestuia.
In privinta tipului de dispozitive, cele specifice industriei (cum ar fi senzorii dintr-o termocentrala) sunt in prezent cele mai populare. Totusi, pana in 2020, produsele inter-industriale vor atinge cifra de 4,4 miliarde, iar produsele nisate doar pe cea de 3,2 miliarde. Clasamentul investitiilor in IoT este condus de productie (197 miliarde de dolari), transporturi (71 miliarde) si utilitati (61 miliarde).
Care sunt beneficiile IoT pentru consumatori?
Noile tehnologii vin cu promisiunea centrala de a face mediul nostru inconjurator (locuintele, masinile, etc.) mai inteligent, mai usor de masurat si gestionat. Sisteme precum Alexa, Google Home, ivee si Mycroft faciliteaza activitati precum obtinerea informatiilor, ascultarea muzicii si planificarea evenimentelor. Sistemele de securitate contribuie la siguranta noastra, permitand monitorizarea in timp real a proprietatii.
Pe de alta parte, diferiti senzori pot oferi informatii exacte cu privire la gradul de poluare a mediului, iar masinile autonome aduc schimbari majore la nivelul vietii cotidiene. Diverse dispozitive faciliteaza comunicarea interpersonala si sporesc accesibilitatea la diferite servicii.
Este important de mentionat in acest punct faptul ca preocuparile cu privire la securitatea acestor sisteme reprezinta in prezent un important subiect de dezbatere. Orice obiect conectat la internet este predispus atacurilor, iar produsele IoT nu fac exceptie de la aceasta regula. Mai mult decat atat, problemele pierderii incalcarii intimitatii si a monitorizarii permanente intra si ele in discutiile cu privire la riscul extinderii internetului lucrurilor.
Care este viitorul IoT?
Ne aflam inca la inceputul a ceea ce va deveni o lume interconectata. Treptat, atat organizatiile, cat si consumatorii accepta si imbratiseaza schimbarile aduse de IoT. In consecinta, acesta va fi incorporat in fiecare aspect al vietii noastre de zi cu zi.
Atat la nivel personal, cat si la nivel profesional ne vom vedea legati de aceasta retea a dispozitivelor, care va deveni astfel nu doar o parte a viitorului nostru, ci chiar viitorul nostru.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter