RO EN
Košík je prázdný

ABN Systems deschide o subsidiara in SUA, pentru extinderea vanzarilor Tellur

ABN Systems International, unul dintre liderii pietei de accesorii telecom si produse Smart Home din Romania, care detine brandul de accesorii IT&C si produse Smart Home, Tellur, a deschis o subsidiara in SUA, pentru extinderea vanzarilor brandului propriu, care se vinde in aceasta tara din prima jumatatea a anului 2021. Pana la finele acestui an, compania estimeaza ca vanzarile din SUA ale brandului Tellur le-ar putea depasi pe cele din Europa.
ABN Systems International LLC este subsidiara nord-americana, fiind detinuta in proportie de 100% de catre ABN Systems International SA si inregistrata in Houston, Texas, statul aflat pe locul al doilea ca pondere in Produsul Intern Brut al SUA, ca marime a populatiei, respectiv ca rata de crestere economica in 2021 (4,3%).
ABN Systems are un reprezentant in Texas, certificat potrivit legislatiei americane, iar pana la sfarsitul anului si-ar putea mari echipa pentru sustinerea ritmului de crestere a vanzarilor. Pe langa sporirea vanzarilor, compania din Texas ar putea servi ca baza pentru accesarea altor piete din vecinatatea SUA, inclusiv in America de Sud.
„Deschiderea unei subsidiare in SUA va sustine cresterea rapida pe aceasta piata si atesta angajamentul nostru de a ne extinde, cat mai rapid, pe pietele externe, dupa ce, in ultimii ani, am efectuat investitii semnificative in infrastructura de business, dobandind know-how si flexibilitate, pentru a ne adapta specificului fiecareia dintre cele aproape 30 de tari unde avem vanzari. Produsele sub brandul propriu, Tellur, mai ales cele din gama Smart Home, si-au demonstrat atractivitatea, iar noi suntem pregatiti pentru a valorifica oportunitatile care ni se deschid pe aceasta piata in ascensiune puternica. Finantarea atrasa prin IPO, ne va asigura capitalul de lucru necesar extinderii, iar prin rezultatele ce le vom obtine si care se vor reflecta in cifra de afaceri si profitabilitatea companiei vom reconfirma increderea investitorilor nostri," considera George Barbu, CEO al ABN Systems International.
Toate produsele Tellur sunt compatibile cu sistemul electric folosit in SUA sunt deja certificate pentru aceasta piata, iar in topul celor mai vandute, in cursul anului 2021, se numara Headset-ul Bluetooth Vox 55, Boxa portabila Callisto si Senzorul de geam si usa.
Pe langa intentia de a creste vanzarile din SUA, ABN Systems International este in curs de autorizare a produselor Tellur pe doua mari piete, India si Egipt. Pana la jumatatea acestui an, compania ar putea intra si pe pietele din Canada si Mexic.
Pe 4 ianuarie 2022, ABN Systems International a incheiat prima Oferta Publica Initiala de pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti, in urma careia a atras 5,48 milioane de lei (1,10 milioane de euro), suma care va fi utilizata la consolidarea pozitiei pe pietele externe unde inregistreaza deja vanzari, precum si pentru accesarea de noi piete. Capitalizarea anticipata a companiei se ridica la 99,09 milioane de lei (20,03 milioane de euro).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter