RO EN
Košík je prázdný

XELLA: Proiectele sustinute de CSR reflecta valorile companiei si ale grupului

Proiectele de responsabilitate sociala in care se implica producatorul de blocuri din BCA Xella Ro reflecta valorile de baza ale companiei si ale grupului german din care face parte, Xella fiind implicata in mod permanent in actiuni ce atesta, in principal, realizarea unor cladiri "prietenoase" cu mediul. Astfel, in luna aprilie 2014, a fost inaugurata scoala din Holdea (judetul Hunedoara), proiect din campania Europa FM "Nu esti singur pe lume!", pentru realizarea caruia Xella Ro a livrat materiale pentru zidarie. "Copiii din localitate mergeau la cursuri intr-un container metalic, transformat in sala de clasa. Ne-am bucurat ca am putut furniza blocuri de zidarie Ytong in proiectul de realizare a unei cladiri in care acesti scolari sa invete", a declarat Marius Dragne, CEO al Xella Romania. De asemenea, anul acesta, seria de conferinte de arhitectura pe intelesul copiilor, "De-a arhitectura povestita", s-a extins in doua noi mari orase, un numar total de 1.267 de elevi si 125 de adulti participand la o serie de prelegeri adaptate varstei si nivelului de intelegere specific copiilor, prezentate de 24 de arhitecti renumiti din Romania. "Intregul proiect este sustinut de brandul Ytong. Am sprijinit acest program inca din primele faze de dezvoltare, din dorinta de a ne implica activ in educarea generatiilor viitoare, in ceea ce priveste calitatea in arhitectura si constructii. Ytong a fost si va ramane alaturi de acest proiect. Dorim sa-i ajutam pe cei ce vor forma societatea de maine sa inteleaga ce importanta are mediul construit asupra vietii fiecarui individ. Ne propunem sa investim in educatie si aceasta va fi si in viitor directia noastra de CSR. Am fost, de asemenea, alaturi de comunitatile de elevi din scolile din apropierea fabricii din Paulesti, oferind programe speciale si finantand diverse actiuni desfasurate de acestia", a mai spus Marius Dragne.
 
Implicare traditionala in proiecte de educatie
Constructiile sustenabile, respectul fata de mediu si obtinerea unui grad optim de transfer al vaporilor reprezinta preocupari ale Xella si valori pe care compania doreste sa le transmita publicului pentru care educatia are un rol esential. "Acesta este motivul pentru care am ales sa ne axam, prin intermediul actiunilor de CSR, pe promovarea educatiei si oferirea - pentru toti cei interesati - a unor informatii relevante care pot contribui, in timp, la crearea unui mediu construit de calitate superioara. Proiectul «de suflet» in care am investit in ultimii ani consta in sustinerea unei serii de cursuri adresate scolarilor din clasele I-VII, prin care incercam familiarizarea acestora cu notiuni de baza din lumea arhitecturii si dezvoltarea unui gust pentru estetica cladirilor si a spatiului locuit, precum si pentru realizarea unor structuri durabile. «De-a Arhitectura» este un proiect dezvoltat de o echipa de arhitecti care s-a extins foarte mult in ultima perioada. Arhitectura a ajuns deja un domeniu care incita discutii aprinse in clasele mai multor scoli din Romania. De asemenea, au fost organizate evenimente speciale dedicate elevilor in cadrul «Saptamanii Altfel», in trei orase mari din tara in 2014. Pentru Xella sustenabilitatea este o valoare de baza, motiv pentru care promovam constructiile cu o arhitectura de calitate, gandite pe termen lung, in respect fata de mediul in care traim si prietenoase cu sanatatea celor care le locuiesc. Blocurile de zidarie termoizolanta Ytong permit realizarea unor cladiri bioclimatice care asigura un grad optim de izolare termica doar cu ajutorul unor materiale 100% naturale", a explicat reprezentantul Xella.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter