Spre finalul lunii decembrie 2017, parlamentarii europeni au ajuns la o tentativa de acord politic, cu Executivul UE, asupra unor puncte-cheie ale unui proiect legislativ mai amplu, de revizuire a directivei privind performanta energetica a cladirilor (EPBD), ce reprezinta, la randul sau, una dintre componentele fundamentale ale legislatiei fundamentale - ca parte a unui pachet mai amplu privind legile ce reglementeaza „energia curata”, anuntate de Comisia Europeana anul trecut. „Discutiile de la Bruxelles, pe marginea acestui subiect, continua, dar negociatorii au incredere ca, in final, se va ajunge la un acord politic clar. O parte centrala a acordului se refera la strategiile pe termen lung, ce reprezinta o problema care a blocat anterior negocierile, precum si realizarea unei intelegeri explicite, in discutiile anterioare dintre Parlamentul European si Consiliul de Ministri din cadrul UE, care reprezinta toate cele 28 de tari membre. De aceasta data, ambele parti si-au mandatat negociatorii sa faciliteze transformarea imobilelor existente in cladiri cu un consum de energie apropiat de zero (NZEB), pana in anul 2050”, a declarat sub protectia anonimatului o sursa parlamentara implicata direct in negocieri si citata pe portalul euractiv.com.
Totusi, potrivit sursei respective, daca intr-adevar acordul de principiu va fi intr-un final parafat, „eforturile de reabilitare a fondului construit existent, responsabil pentru 40% din consumul energetic al UE, vor trebui sa fie intensificate drastic in toate tarile membre ale Uniunii, pentru ca imobilele sa devina cu adevarat mai eficiente si pentru ca sectorul imobiliar sa fie «decarbonizat». Insa, obiectivele de reabilitare a cladirilor, pentru ca acestea sa devina NZEB, ca si politicile specifice de indeplinire a acestui deziderat vor ramane strict la latitudinea tarilor membre, decizia de implementare apartinand guvernelor nationale”.
De pilda, dupa cum a afirmat sursa parlamentara implicata in negocieri, autoritatile centrale ale statelor membre UE isi pot fixa ca reper anii 2030 si 2040, definind „indicatori masurabili de progres, precum rata de renovare profunda, consumul maxim de energie permis pe metru patrat etc. Cu toate acestea, elaborarea programelor se afla in intregime la latitudinea statelor membre, astfel incat guvernele nationale sa dispuna de o libertate completa a deciziei si de spatiu suficient de manevra”. „Pentru tarile membre, chiar si acest acord politic de principiu nu impune o obligatie de a adopta, de exemplu, rate de renovare (ca atare), dar va institui obligatia ca fiecare membru al UE sa stabileasca diversi indicatori pentru a masura progresul de transformare a cladirilor actuale in imobile NZEB si a fixa repere de atingere a tintei finale, pana cel tarziu in anul 2050”, a concluzionat sursa citata.