RO EN
Košík je prázdný

SKANSKA obtine precertificarea Net Zero Carbon pentru cladirea Equilibrium 2

Equilibrium 2, cea de-a doua faza a proiectului Equilibrium dezvoltat de Skanska in zona Barbu Vacarescu - Floreasca, obtine certificarea preliminara Net Zero Carbon Buildings, acordata de Romania Green Building Council. Astfel, Equilibrium 2 devine prima cladire de birouri din Romania care obtine noua certificare.
Skanska, un lider in dezvoltarea cladirilor de birouri sustenabile din Europa, obtine certificarea preliminara Net Zero Carbon Buildings, dezvoltata in parteneriat cu RoGBC, pentru proiectul sau aflat in proces de finalizare, Equilibrium 2. Cladirea se afla astfel in prima dintre cele doua etape de evaluare, certificatul final urmand a fi obtinut dupa implementarea solutiilor si monitorizarea performantei acestora pentru o perioada de minim 3 luni in etapa de operare. Proiectul Equilibrium 2 devine prima cladire de birouri din Romania care obtine noua certificare.
De asemenea, in calitate de partener, Skanska a participat la dezvoltarea conceptului certificarii Net Zero Carbon Buildings, pe baza cercetarilor conduse de RoGBC in ceea ce priveste solutiile pentru reducerea emisiilor de CO2.
 
Net Zero Carbon Buildings, noul standard pentru cladiri sustenabile
Net Zero Carbon Buildings este o certificare de tip „add-on”, bazata pe performanta, care completeaza alte certificari existente precum LEED, GREEN HOMES, BREEAM, WELL si este cea mai cuprinzatoare schema de certificare de acest tip, aplicabila la cladirile cu functiuni variate, de la comercial, la industrial si rezidential.
Prin aceasta certificare, Romania Green Building Council si Skanska incurajeaza dezvoltatorii din sectorul imobiliar sa adopte masuri care sa contribuie la reducerea semnificativa a emisiilor de carbon. Certificarea urmareste abordarea unei serii de strategii sistematice care sa ofere solutii in combaterea schimbarilor climatice, imbunatatirea sanatatii, starii de bine a oamenilor si indreptarea catre un tip de economie circulara.
Obiectivul sistemului de certificare este reducerea semnificativa atat a emisiilor de carbon asociate consumului de energie pe toata durata de viata a cladirii, cat si a emisiilor de carbon incorporate in materialele de constructii folosite.
Evaluarea cladirii in vederea obtinerii certificarii are in vedere 22 de criterii, precum Life Cycle Assessment, educatie, prevenirea si gestionarea deseurilor - masuri zero waste, prevenirea poluarii pe santier, testarea sistemelor HVAC si a anvelopei la finalizarea cladirii, evitarea efectului de insula de caldura, transport sustenabil, optimizare energetica, organizate in 4 categorii: Emisii de carbon incorporate, Performanta continua, Optimizare energetica, Inovare.
„Misiunea Skanska este aceea de a construi cladiri futureproof, care sa deserveasca atat generatiile actuale, cat si pe cele viitoare, promovand sustenabilitatea ca pe un nou model in business si in viata de zi cu zi. Eforturile noastre, inca de la inceput, s-au indreptat spre implementarea si promovarea practicilor sustenabile, care sunt parte din ADN-ul companiei si care ne ghideaza intreaga activitate, iar in parteneriatul cu RoGBC gasim oportunitatea de a ne duce aceasta misiune la nivelul urmator. Obtinerea certificarii preliminare Net Zero Carbon Buildings pentru Equilibrium 2 nu doar ca ne aduce mai aproape de indeplinirea obiectivului nostru de decarbonizare, dar reprezinta inca un pas prin care speram sa acceleram tranzitia Romaniei catre un mediu construit neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, devenind un jucator cu adevarat pregatit pentru a raspunde provocarii globale de a schimba mediul, societatea si economia in mai bine” - declara Stefan Toma, Project Manager in cadrul diviziei de dezvoltare Skanska in CEE.
Parteneriatul dintre Skanska si RoGBC pentru dezvoltarea certificarii Net Zero Carbon Buildings s-a concretizat in 2021, in cadrul evenimentului organizat cu ocazia World Green Building Week, cea mai mare campanie care sustine accelerarea constructiilor durabile la nivel global. Skanska este membru al Consiliului Roman pentru Cladiri Verzi (RoGBC) inca de la inceputul activitatii sale pe piata din Romania, anul 2011.
„In contextul in care decarbonizarea cladirilor reprezinta un pas vital in atingerea obiectivelor climatice si de mediu stabilite la nivel european, certificarea Net Zero Carbon Buildings va cataliza tranzitia Romaniei catre un mediu construit neutru din punct de vedere a emisiilor de carbon asociate consumului de energie si a emisiilor de carbon incorporate in materialele de constructii folosite”, mentioneaza Elena Rastei, Certification Director, Romania Green Building Council.
 
Avantajele certificarii Net Zero Carbon Buildings este
Certificarea Net Zero Carbon Buildings incurajeaza implementarea de solutii dedicate integrate pentru reducerea semnificativa a emisiilor de carbon suplimentar cerintelor legislatiei nationale si faciliteaza conformarea cu taxonomia europeana, standard care reglementeaza sustenabilitatea mediului in interiorul UE.
Schema de certificare urmareste proiectul de la faza de proiectare pana la cea de executie si operare. Principalele beneficii constau in:
- Facilitarea conformarii cu taxonomia europeana
- Implicarea unor auditori independenti care garanteaza credibilitatea evaluarii si asigura evitarea fenomenului de „greenwashing”.
- Incurajeaza implementarea de solutii dedicate integrate pentru reducerea semnificativa a emisiilor de carbon suplimentar cerintelor legislatiei nationale.
De asemenea, obtinerea certificarii ofera posibilitatea de a accesa credite preferentiale acordate de banci partenere Romania Green Building Council.
 
Skanska, un promotor al practicilor sustenabile si al principiilor ESG
Colaborarea cu RoGBC pentru dezvoltarea certificarii Net Zero Carbon Buildings demonstreaza inca o data angajamentul asumat de Skanska pentru sustenabilitate, well-being, si promovarea unui nou model de business care incurajeaza companiile sa se indrepte catre un tip de economie circulara, bazat pe factorii de guvernanta sociala, corporativa si de mediu.
De asemenea, obtinerea certificarii reprezinta un nou pas strategic pentru Skanska in indeplinirea obiectivului asumat la nivel de grup de reducere a emisiilor cu 70% pana in 2035 si atingere a neutralitatii din punct de vedere al emisiilor de carbon din cadrul operatiunilor sale, pana in 2045. La momentul actual, compania a reusit reducerea emisiilor de carbon din cadrul proiectelor curente cu 40%. Rezultatele pozitive care au depasit asteptarile au generat actualizarea obiectivului pentru anul 2035 cu un target de 70% al reducerii emisiilor, in loc de reducerea acestora cu 50 de procente, dupa cum prevedea obiectivul initial.
In prezent, Equilibrium 1, prima faza a proiectului Equilibrium, din care face parte si Equilibrium 2, functioneaza in proportie de 100% pe baza de energie provenita din surse regenerabile. De asemenea, odata cu finalizarea Equilibrium 2, proiectul Equilibrium va oferi 3,500 mp de zona verde, destinata atat angajatilor cat si comunitatii locale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter