Pandemia de coronavirus a afectat intreaga societate, insa pentru pacientii cronici si cei oncologici, greul a fost si mai greu. Peste jumatate dintre bolnavii cronici de la noi din tara nu au beneficiat de tratamentele de care aveau nevoie, potrivit datelor Observatorului Roman de Sanatate. Efectul, arata acelasi studiu, va duce la deteriorarea starii de sanatate a bolnavilor cronici si la cresterea presiunii asupra unui sistem medical deja suprasolicitat.
Peste jumatate dintre bolnavii cronici din Romania considera ca pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra calitatii ingrijirilor medicale primite, in timp ce nivelul total al spitalizarilor la nivel national s-a prabusit dramatic in perioada martie - august 2020: cu 48% mai putine decat in perioada similara din 2019.
In cazul pacientilor care sufera de cancer, numarul internarilor a scazut cu 46%, existand situatii, de exemplu in cazul Institutului Fundeni din Bucuresti, unde numarul interventiilor chirurgicale cu diagnostic principal a scazut in aprilie 2020 la 54 de cazuri de la 270 de cazuri in aceeasi luna a anului precedent, fara ca situatia sa se normalizeze complet nici in septembrie 2020.
Cauzele reducerii calitatii serviciilor medicale in perioada martie - august 2020 sunt, potrivit bolnavilor chestionati: blocarea accesului la spitalul unde obisnuia sa mearga prin transformarea acestuia in spital COVID, restrictiile de circulatie impuse si absenta medicamentelor necesare. O treime dintre bolnavii cronici chestionati au avut dificultati in a gasi medicamentele de care au nevoie.
Inca de la debutul pandemiei, HOSPICE Casa Sperantei a tras un semnal de alarma - Cancerul nu sta la distanta - si a facut un apel public pentru ca pacientii oncologici si cei cronici sa nu fie abandonati, pentru ca bolile incurabile si cancerul nu tin cont de context, iar tratamentele si durerea nu pot fi puse pe pauza. In contextul in care intreaga societate a fost afectata, inclusive financiar, de contextul pandemic, sponsorizarile si donatiile au scazut si ele dramatic, in unele luni chiar cu 90%. Cu toate acestea, spitalele HOSPICE Casa Sperantei au ramas deschise, ca pana acum, 24/24, iar medicii, asistentele si intreg personalul clinic de la HOSPICE au fost si sunt alaturi de pacientii care nu mai au alternative.
In primele noua luni ale anului, am avut in ingrijire 4.000 de pacienti la HOSPICE Casa Sperantei. Echipele medicale au facut 4.371 de vizite la domiciliu, 2,268 de consulatii in ambulatoriu si inca 8.865 de consultatii la distanta, terapeutii nostri au fost alaturi de pacienti cu 1.933 de sedinte de consiliere psihologica, iar asistentii sociali au facut 3.360 de interventii.
Insumat, pentru toti pacientii din cele doua spitale din Bucuresti si Brasov, au fost 7.583 de zile de spitalizare.
“Pacientii oncologici si cei cronici au fost externati din spitalele de stat, pentru a fi protejati de infestarea cu noul virus. Intelege aceasta masura, dar implementarea ei a prezentat carente grave, doarece au existat foarte multe situatii in care pacientii au fost trimisi acasa fara sprijin medical, fara un plan de tratament. Pentru ei si pentru familiile lor, HOSPICE Casa Sperantei a ramas ultima mana de ajutor care li se mai putea intinde. Am cautat solutii si am incercat sa-i ajutam, cu resursele putine pe care le-am avut. Echipele noastre medicale au oferit permanent pacientilor si familiilor lor sfaturi, indicatii terapeutice si consiliere psiho-emotionala prin telefon sau aplicatii video, iar cand simptomele n-au mai putut fi controlate astfel, pacientii au fost ingrijiti la domiciliu sau internati in cele doua spitale deschise permanent la Bucuresti si Brasov. In lunile de criza, am reusit sa ingrijim gratuit peste 4.000 de pacienti care nu mai aveau nicio solutie si care aveau nevoie urgenta de ingrijire. Nu am fi reusit insa fara sprijin si le suntem recunoscatori celor care au ramas alaturi de noi, poate cu eforturi mai mari decat in trecut. Greul, insa, nu a trecut si avem nevoie in continuare de sprijin. La HOSPICE, starea de urgenta este permanenta“, a declarat Mirela Nemtanu, director executiv HOSPICE Casa Sperantei.
Cabinetele oncologice din Romania au in evidenta jumatate de million de persoane diagnosticate cu cancer, arata acelasi studiu realizat de Observatorul Roman de Sanatate. De asemenea, peste jumatate (51,4%) dintre bolnavii care au perceput ca negativ impactul pandemiei asupra serviciilor medicale primite considera ca afectiunea cronica de care sufera s-a agravat in perioada pandemiei si peste trei sferturi (77,5%) afirma ca au in continuare dificultati in a accesa serviciile medicale de care au nevoie.
HOSPICE Casa Sperantei face din nou un apel la solidaritate si la implicare: va rugam sa nu ii abandonam pe bolnavii de cancer! Vom putea sa oferim ingrijire paliativa gratuita pentru cat mai multi pacienti doar cu sprijinul comunitatii, al companiilor si al celor care cred in cauza ingrijirii paliative.
Poti sustine HOSPICE Casa Sperantei:
- Doneaza pe https://www.hospice.ro/doneaza/ sau in cont RAIFFEISEN BANK (SWIFT: RZBRROBU) - RO30 RZBR 0000 0600 1220 1968 (RON), CUI: 4921504 - Fundatia HOSPICE Casa Sperantei
- Trimite un SMS la 8864 cu mesaj TIMP (cost 4 Euro)
De asemenea, reprezentantii companiilor sunt incurajati sa utilizeze pana la sfarsitul acestui an facilitatea fiscala care permite directionarea pana la 20% a impozitului pe profit/venit datorat statului sau 0,75% din cifra de afaceri catre fundatia HOSPICE Casa Sperantei, pentru ca echipele noastre de home care sa poata sa ingrijeasca la domiciliu cat mai multi pacienti. Procedura nu presupune costuri suplimentare pentru companii, conform legislatiei in vigoare. Detalii pe https://www.hospice.ro/20hospice/.