RO EN
Košík je prázdný

GRUPA KETY: Platforma Orangebook – aplicata la nivelul tuturor subsidiarelor

Pentru corporatia poloneza Grupa Kety – care integreaza in structura sa marcile/companiile GK, Aluprof, Metalplast Stolarka, Krajowe Akcesoria i Rozwiaznia Okuciowe (Karo), Alutrans System si Alupol Packaging – sustenabilitatea nu constituie doar o idee fara continut. Managerii puternicului grup industrial, ce si-a planificat in 2012 o cifra de afaceri de 1.510 milioane de zloti, in contextul in care pentru anul 2011 s-au raportat 1.490 milioane de zloti, sunt constienti de faptul ca majorarea vanzarilor devine aproape imposibila in contextul economic actual in lipsa adoptarii unui set de masuri referitoare la dezvoltarea durabila. "Primele noua luni ale anului in curs reprezinta o perioada de munca intensa depusa in directia incorporarii si asumarii problemelor de mediu in cadrul sistemului integrat de gestiune a proceselor operationale in cadrul holdingului. Denumit Orangebook, acest sistem este de fapt o platforma ce ne confera abilitati specifice de imbunatatire continua a procedeelor de protectie a mediului prin impunerea unei obligatii formale, respectate de toate subsidiarele, de a aplica o serie de standarde restrictive in acest domeniu. Metodele pe care le solicitam a fi implementate sunt unitare, iar tehnicile operationale s-au elaborat astfel incat sa fie indeplinite toate cerintele legale din tarile in care ne derulam activitatea, precum si cele cuprinse in cadrul normei internationale ISO 14001. Ca rezultat al acestui sistem, companiile din cadrul grupului isi coordoneaza deja mult mai bine ca in trecut activitatile pro-ecologice, iar gradul de constientizare a efectelor procesului de prelucrare a aluminiului asupra mediului a sporit substantial in randul angajatilor. In primele sase luni a.c., comitetul director al Grupa Kety a aprobat noua politica de mediu, in care sunt cuprinse si directiile ce trebuie urmate in planul dezvoltarii sustenabile, precum si in vederea accelerarii contributiei corporatiei la bunastarea comunitatilor locale. Aceste obligatii constituie baza unei serii de masuri aplicate in exercitiul financiar curent, care vizeaza achizitia si instalarea liniilor tehnologice inovatoare, prietenoase cu mediul, respectiv minimizarea consumului de resurse fosile pentru fiecare centru industrial propriu. Un exemplu in acest sens il constituie montajul elementelor de recuperare a caldurii pe baza energiei – pana acum irosite – aferente functionarii compresoarelor cu surub ce produc aer comprimat pentru unitatile productive ale Grupa Kety. Energia astfel recuperata se utilizeaza cu succes pentru incalzirea apei din cisternele folosite la procesarea chimica a aluminiului. Rezultatul a fost deja vizibil, printr-o economie de energie de 70% fata de consumul initial, aferent compresoarelor cu surub", sustin managerii Grupa Kety.
Investitii substantiale pentru protectia mediului
In alta ordine de idei, prevenirea eventualelor probleme si controlul riscului de mediu sunt alte elemente din cadrul programului aprobat in 2012. Astfel, s-a programat o investitie in vederea schimbarii complete a unor tehnologii ale unitatii centrale, astfel incat sa fie posibila reducerea cu 10% a consumului de electricitate si apa, respectiv cu aceeasi cota procentuala a emisiilor de deseuri solide. In acelasi timp, noul sistem va fi echipat cu un dispozitiv ce asigura diminuarea emisiilor de hidroxid de sodiu in atmosfera, eficienta acestuia fiind de peste 99,8%. "La inceputul anului curent, am efectuat o evaluare completa si obiectiva a impactului activitatii asupra mediului, bazandu-ne pe rezultatele procesului de monitorizare din intervalul 2010-2011. Astfel, s-a remarcat o scadere substantiala in cazul majoritatii indicilor analizati, in pofida unei sporiri a productiei. Volumul total al emisiilor poluante eliberate in atmosfera s-a situat la 85% din cantitatea consemnata in 2010, iar cel al apelor uzate s-a plasat la 70% din nivelul initial. Pentru a indeplini cerintele legale, Grupa Kety a elaborat si inaintat autoritatilor competente o serie de documente referitoare la modul in care gestioneaza substantele periculoase (in vederea eliminarii acestora), indeplinind exigentele stabilite de Registrul European de Emitere si Transfer al Materialelor Poluante (European Pollutant Release and Transfer Register E-PRTR) si Baza Nationala a Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera si altor Substante Similare. In acest sens au fost achitate toate taxele aferente impactului exercitat de procesul de fabricatie si de produsele propriu-zise. Mai mult decat atat, pentru a respecta principiile Regulamentului (EC) nr. 1907/2006 al Parlamentului European (REACH), am implementat o procedura de management al substantelor si mixturilor periculoase, folosite in cadrul companiei, derulata pe baza conditiilor si recomandarilor definite in tabelele cu indici de securitate redactate de furnizorii de materii prime si materiale", se mai arata in raportul de sustenabilitate Grupa Kety. Ca parte a programului numit "Afaceri Responsabile", s-au intreprins masuri aditionale de protectie a mediului, cu impact pozitiv asupra comunitatilor locale, sistemul propriu de colectare a bateriilor uzate si a deseurilor electronice de la angajati fiind un exemplu in acest sens. Modelul de contabilitate "verde" aplicat de Grupa Kety reprezinta o alta initiativa specifica, permitand investitorilor o analiza completa a costurilor "ecologice" si dezbaterea aspectelor legate de sustenabilitate in cadrul documentelor financiare ale corporatiei. Pentru intervalul ce a mai ramas din 2012 managerii holdingului si-au propus sa minimizeze in continuare impactul asupra mediului, prin investitii sustinute ce vizeaza imbunatatirea tehnologiei si reducerea consumului de resurse naturale. Informatii suplimentare, la www.grupakety.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter