RO EN
Košík je prázdný

GREENPEACE: Interconectarea energetica a UE, realizata fara combustibili fosili

Ministrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se vor intalni pe 11 Iunie, in Luxemburg, in cadrul Consiliului pentru Transport, Telecomunicatii si Energie, pentru a discuta propunerea de revizuire a normelor de construire a retelelor transeuropene de energie (Regulamentul TEN-E). Organizatiile de mediu din Europa Centrala si de Est au trimis reprezentantilor Consiliului Uniunii Europene o declaratie comuna privind pericolul reintroducerii proiectelor pe baza de gazelor fosile ca Proiecte de interes comun. Scrisoarea vine dupa ce Guvernele tarilor ECE au transmis suportul lor pentru proiectele de infrastructura de gaze.
Regulamentul TEN-E sustine conectarea energetica transfrontaliera a tarilor din Uniunea Europeana si finanteaza Proiecte de interes comun (PIC) pe coridoarele prioritare. Revizuirea Regulamentului TEN-E a fost demarata Comisia Europeana in decembrie 2020, pentru a alinia infrastructurile energetice europene la obiectivele climatice ale Pactului ecologic european. Comisia a propus eliminarea sprijinului financiar acordat infrastructurii pe baza de combustibili fosili (gaz fosil si petrol) prin PIC. Noua tari din Centrul si Estul Europei, printre care si Romania, au depus in Februarie 2021 o initiativa comuna pentru sustinerea financiara a proiectelor de infrastructura de gaze pana in 2030, care sunt deja intr-un stadiu avansat de autorizare sau in curs de construire, argumentand ca acestea contribuie la realizarea tranzitiei catre neutralitatea climatica.
Pe de alta parte, un grup de 11 state membre - Austria, Belgia, Germania, Danemarca, Estonia, Irlanda, Luxemburg, Letonia, Olanda, Spania si Suedia - se opun acestei initiative, subliniind printr-o declaratie comuna ca, pentru atingerea obiectivelor climatice pentru 2030 si 2050, sprijinul financiar acordat proiectelor de infrastructura pe baza de combustibili fosili trebuie sa inceteze.
In sustinerea excluderii de la finantare a proiectelor pe baza de gaz fosili au venit si reprezentantii a peste 50 de organizatii nonguvernamentale in domeniul protectiei mediului din Centrul si Estul Europei care au semnat o declaratie comuna. Prin aceasta declaratie, ONG-urile au solicitat incetarea cheltuirii banilor publici pentru extinderea costisitoare si deja partial sub-utilizata a infrastructurii pe baza de gaze, fiind un combustibil fosil cu impact climatic major.
Din Romania cinci organizatii de mediu - Bankwatch, Greenpeace, 2Cesius, WWF si Declic - membre ale platformei Maine se decide azi, s-au alaturat acestei declaratii, solicitand explicit reprezentantilor autoritatilor nationale sa nu voteze pentru extinderea nejustificata si incoerenta cu obiectivele climatice a infrastructurii europene de gaz fosil.
„Romania are pe lista PIC mai multe proiecte de extindere a infrastructurii de gaze fosile, incompatibile cu diminuarea efectelor schimbarilor climatice. Avand in vedere ca sistemul energetic genereaza deja 66% din emisiile de gaze cu efect de sera la nivel national, noile proiecte ar face atat Romania, cat si statele membre cu care tara noastra are schimburi energetice mai dependente de combustibili fosili. Solicitam reprezentantilor Romaniei la intalnirea din 11 iunie sa voteze impotriva sustinerii financiare a infrastructurii de gaze fosile in Regulamentul TEN-E revizuit”, a spus Laura Nazare, coordonatoare campaniei de tranzitie energetica la Bankwatch Romania.
In ianuarie 2021, Comisia Europeana a publicat lista proiectelor candidate pentru a cincea lista de Proiecte de interes comun in cadrul careia au fost inscrise 74 de proiecte de infrastructura pe baza de gaze fosile. Romania are inscrise 7 proiecte candidate, dintre care implementarea proiectelor BRUA Faza 2 si Faza 3, dar si trei proiecte privind cresterea capacitatii de inmagazinare a gazelor fosile. Organizatia Global Witness, care a analizat proiectele finantate in a patra lista PIC, considera faza 1 BRUA un proiect esuat prin care Comisia Europeana a irosit banii cetatenilor. Proiectele de interes comun au intrat recent si in atentia Ombudsmanului European care a criticat Comisia Europeana in octombrie 2020 pentru evaluarea superficiala a acestora in ceea ce priveste nivelul de emisii de gaze cu efect de sera pe care il genereaza.
„Gazul este elefantul din camera, care ne va tine captivi intr-o lume a schimbarilor climatice cu fenomene meteo din ce in ce mai extreme si mai frecvente. Sa nu uitam ca gazul este un combustibil fosil, al carui principala componenta - metanul - este mult mai periculoasa decat dioxidul de carbon, pentru ca este de 80 de ori mai eficient in retinerea caldurii din atmosfera. Este absurd sa ne imaginam ca gazul este solutia pentru atingerea neutralitatii climatice. Gazul este o mare parte a problemei, iar finantarea acestuia trebuie oprita”, Vlad Catuna coordonator campanii Greenpeace Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter